ICCJ. Decizia nr. 1646/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1646
Dosar nr. 9214/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6525 din 23 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Primăria sectorului 1 Bucureşti în contradictoriu cu pârâta T.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 7 din 23 ianuarie 2003 încheiat de către reclamantă, s-a reţinut în sarcina pârâtei contravenţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991 republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 453/2001, pentru motivul că aceasta a efectuat lucrări de construcţie, constând în reamenajări ale apartamentului prin desfiinţarea unor pereţi interiori fără a avea autorizaţie legală de construcţie.
Prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit ca măsură complimentară administrativă intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construcţie până la data de 1 mai 2003.
În aceste condiţii după expirarea termenului acordat pârâtei şi având în vedere nota de constatare nr. 100567 din 18 iulie 2003 reclamanta a formulat prezenta cerere solicitând desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.
Instanţa a reţinut că, în speţă neîncadrarea în termenul acordat pentru intrarea în legalitate nu se datorează culpei pârâtei ci exclusiv culpei reclamantei, situaţie în care cererea nu poate fi admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, deoarece culpa intimatei pârâte constă în aceea că nu a insistat în obţinerea autorizaţiei nedepunând actele necesare.
A mai susţinut că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoană dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 344 din 3 martie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Primăria sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că din înscrisurile aflate la dosar rezultă buna credinţă a pârâtei determinată de faptul că începând cu data de 13 decembrie 2002 aceasta a depus toate diligenţele necesare în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi a documentaţiei tehnice obligatorii potrivit art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 50/1991.
În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a declarat recurs.
În critica formulată, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 50/1991, reţinând buna credinţă a pârâtei determinată de faptul că aceasta a depus toate diligenţele necesare pentru obţinerea documentaţiei tehnice obligatorii potrivit art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 50/1991.
Se mai susţine că procedura de autorizare durează potrivit legii 30 de zile de la depunerea cererii în vederea obţinerii certificatului de urbanism plus alte 30 zile până la emiterea autorizaţiei de construire.
A mai relevat că, documentaţia pentru obţinerea avizelor a fost depusă la SC P. SA la două luni de la emiterea certificatului, respectiv 24.04.2003, iar faptul că această din urmă instituţie nu a răspuns în termenul de 15 zile nu-i poate fi imputat recurentei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 453/2001, organul constatator avea obligaţia ca prin procesul verbal să propună măsura desfiinţării construcţiilor realizate nelegal şi să stabilească un termen în acest sens.
Or, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei, nu s-a dispus desfiinţarea lucrărilor realizate nelegal sau încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei, aşa cum prevede art. 25 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, ci s-a propus măsura intrării în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construcţie.
Pe cale de consecinţă, recurenta nu putea solicita desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, întrucât această măsură nu a fost dispusă prin procesul verbal de constatare a contravenţiei.
Pe de altă parte aşa cum au reţinut ambele instanţe, pârâta intimată a depus toate diligenţele pentru intrarea în legalitate, solicitând şi eliberarea unei autorizaţii de desfiinţare şi nu o autorizaţie de construire.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Primăria sectorului 1 Bucureşti împotriva deciziei nr. 344 din 3 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2004. Civil. Constatare nulitate. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1587/2004. Civil. Recurs → |
|---|
