ICCJ. Decizia nr. 2189/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2189
Dosar nr. 42352/1/2004
(nr. vechi 19648/2004)
Şedinţa publică de la 28 februarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la 5 ianuarie 2004, D.A.B. şi D.P.I. au solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, anularea dispoziţiei nr. 3769 din 19 noiembrie 2003 emisă de primar şi obligarea acestuia să emită o nouă dispoziţie prin care să admită notificarea nr. 229 din 29 octombrie 2001.
În motivarea cererii, s-a arătat că în mod nelegal le-a fost respinsă notificarea, cu motivarea că ar fi beneficiat de despăgubiri la preluarea apartamentului de către stat. Această susţinere nu este reală, contestatorii neprimind despăgubiri nici în momentul preluării imobilului nici ulterior.
Prin sentinţa civilă nr. 1149 din 19 mai 2004, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 3769 din 19 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi a constatat dreptul contestatorilor la acordarea de măsuri reparatorii, prin acordarea de despăgubiri pentru suma achitată din valoarea apartamentului 51.702 lei actualizată, obligând intimatul să emită o nouă dispoziţie în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că motivaţia contestatorilor cu referire la preluarea abuzivă nu este reală, deoarece solicitând plecarea definitivă din ţară, au ştiut şi au acceptat urmările solicitărilor lor.
Au fost considerate admisibile măsurile reparatorii în limitele sumei achitate înainte de plecare, respectiv pentru suma de 51.702 lei.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 1916 A din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă. S-a stabilit că reclamanţii au dreptul la despăgubiri reprezentând echivalentul în lei al sumei de 42.063 Euro, cu condiţia rambursării sumei de 75.030 lei, actualizată cu indicele inflaţiei, începând cu data de 22 septembrie 1984 şi până la data rambursării.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.
În considerentele deciziei sale, instanţa de apel a arătat că dispoziţiile art. 1 pct. 1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003 sunt contrare prevederilor Legii nr. 10/2001 şi având în vedere ierarhia actelor normative, prin hotărâre de guvern nu se poate adăuga la lege şi nici deroga de la aceasta.
Reclamanţilor li se cuvin despăgubiri băneşti corespunzătoare valorii imobilului prima instanţă, printr-o eronată aplicare şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, considerând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la despăgubiri pentru suma de 51.702 lei. Reclamanţii au dobândit proprietatea locuinţei chiar dacă aceasta nu a fost achitată integral, şi se cuvine a fi despăgubiţi potrivit valorii actuale a imobilului, stabilită de expert.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Cluj-Napoca, critica vizând următoarele aspecte:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 223/1974, cu plata despăgubirilor în sumă de 80.000 lei, din care suma de 75.030 lei reprezintă credit nerambursat.
Din prevederile art. 2, art. 3 şi art. 4 din acest act normativ rezultă că identificarea bunurilor şi preluarea lor se face prin decizia comitetului executiv al consiliului popular judeţean în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile. Astfel, dobândirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului şi stingerea concomitentă a acestui drept în patrimoniul reclamanţilor s-a consumat la data emiterii deciziei de preluare, care avea caracter constitutiv de drepturi.
Valabilitatea titlului statului trebuie apreciată în raport cu conţinutul actului normativ care a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate, respectiv dacă erau sau nu îndeplinite condiţiile acestuia.
Este nejustificată obligarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat şi de expert, această probă profitând reclamanţilor, iar nu pârâtului Consiliul Local.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, întrucât instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea primei instanţe, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Este dovedit faptul că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost vândut statului în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974, preluarea făcându-se prin decizia nr. 328 din 22 septembrie 1984. Or, la acea dată era în vigoare Constituţia din 1965 care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală.
Potrivit acestui text, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile şi economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află, precum şi bunurile de uz şi confort personal.
Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în Republica Socialistă România construcţiile şi terenurile pot fi deţinute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în ţară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. Înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală. Construcţiile aparţinând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din ţară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, trec fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcţiilor prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condiţiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.
În aceste condiţii, nu se poate susţine că decretul respecta prevederile constituţionale enunţate.
Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) şi (2) prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât şi în asociaţie cu alţii şi nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-şi părăsi propria ţară.
Faţă de cele ce preced, aprecierile privitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului proprietatea contestatoarei nu sunt corecte şi nu pot fundamenta respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii enunţate în Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, hotărârea de guvern prin care s-au adoptat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării recursului, nu făcea nici o distincţie asupra legalităţii preluării potrivit Decretului nr. 223/1974 după cum s-au acordat sau nu despăgubiri. Aşadar, actul Guvernului adaugă la lege, motiv pentru care nu poate fi avut în vedere în aprecierea legalităţii titlului statului.
Faţă de cele ce preced, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a prevederilor legii speciale atunci când a stabilit dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii în echivalent şi i-a obligat la restituirea sumei plătită de stat la preluarea imobilului, aceasta fiind intenţia legiuitorului dedusă din art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanţei.
De vreme ce a admis în parte apelul contestatorilor, în mod corect instanţa, în temeiul art. 276 C. proc. civ., a obligat consiliul local numai la o parte din cheltuielile efectuate de aceştia. La determinarea părţii în sarcina căreia cade suportarea cheltuielilor de judecată este avută în vedere culpa procesuală, dedusă din căderea în pretenţii, iar nu faptul de a-i profita sau nu o dovadă administrată.
Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, deşi recursul a fost întemeiat în drept şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu a fost formulată nici o critică privitoare la nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motiv pentru care instanţa de recurs nu a avut a examina această problemă.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 1916 A din 3 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3321/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1996/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
