ICCJ. Decizia nr. 1853/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1853
Dosar nr. 25182/1/2004
Nr. vechi 7500/200.
Şedinţa de la 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 613 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de D.G.F.P. Prahova şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Turismului.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii Ş.M., M.Ş., Ş.T., P.R. şi I.I., în contradictoriu cu pârâţii SC I. SA Sinaia, A.P.A.P.S., Ministerul Turismului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. şi Controlului Financiar de Stat Prahova, Consiliul local Sinaia şi Primăria Sinaia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii care sunt moştenitori în linie directă ai bunicului lor D.N. au calitate procesuală activă, iar Ministerul Turismului are calitate procesuală pasivă, pentru opozabilitate, pentru că „în cauză este vorba de implicaţiile unei societăţi comerciale din domeniul turismului, la care statul mai deţine o cotă de acţiuni de 24%".
SC I. SA Sinaia, înfiinţată prin HG nr. 1014/1990, are în patrimoniul său mai multe active, printre care şi suprafaţa de 4791,96 mp teren, pe care este amplasat Hotelul I.
Reclamanţii au cerut ca terenul să le fie restituit în natură, însă restituirea nu este posibilă, pentru că „nu poate fi considerat liber, iar construcţiile care s-au aflat pe teren nu mai există".
Se mai reţine, că Ministerul Turismului a scos la vânzare, prin licitaţie cu strigare, la data de 17 septembrie 2002, pachetul de acţiuni deţinut de SC I. SA Sinaia, cumpărat de către SC C. SRL.
Imobilul care face obiectul litigiului a fost preluat de stat cu titlu valabil, conform Decretului nr. 92/1950 şi reclamanţii nu au dovedit cu certitudine care dintre autorii lor era proprietar al bunului la momentul preluării. Terenul fiind ocupat cu construcţii, moştenitorii fostului proprietar pot beneficia numai de măsuri reparatorii prin echivalent, însă nu de la SC I. SA Sinaia.
Decizia emisă de SC I. SA Sinaia este legală şi temeinică, pentru că anterior anului 1980 când s-a construit Hotelul I. , terenul era afectat de detalii de sistematizare, iar despăgubirile băneşti pot fi acordate în condiţiile prevăzute de art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 220 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii.
A fost anulat răspunsul dat de SC I. SA Sinaia la notificarea nr. 6180 din 21 decembrie 2001 şi s-a constatat dreptul apelanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 3500 mp, situat în Sinaia, ocupat de Hotelul I. şi pentru clădirile demolate, conform rapoartelor de expertiză N.C. şi P.D.
Intimata SC I. SA Sinaia a fost obligată să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 18.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai defunctului D.N. care, conform actelor aflate la filele 108–109 din dosarul instanţei de fond, a cumpărat la 6 martie 1879 şi 28 noiembrie 1887 trei sferturi pogon teren şi respectiv 359 mp teren în oraşul Sinaia, pe care au fost amplasate construcţiile identificate de expert, demolate după preluarea imobilului de către stat.
Preluarea s-a făcut abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950 şi restituirea în natură nu este posibilă, pentru că pe teren este construit Hotelul I. din Sinaia.
Reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii în echivalent, iar pârâta SC I. SA Sinaia greşit a respins pretenţia formulată de aceştia, cu motivarea că este proprietara imobilului şi că a fost integral privatizată. Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, pârâta era datoare să trimită notificarea autorităţii publice cu care a încheiat contractul de privatizare, în speţă Ministerul Turismului.
Prin încheierea dată la 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul acestei decizii, în sensul că s-a înlăturat omisiunea vădită că măsura reparatorie prin echivalent stabilită în favoarea reclamanţilor se va suportat de către Ministerul Finanţelor Publice, conform procedurii prevăzute de art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Se reţine că, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, atunci când persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură şi aceasta nu este posibilă, unitatea deţinătoare va înainta cererea prefecturii în raza căreia îşi are sediul, iar dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, va înainta şi o copie de pe aceasta. În final, cuantumul acestor despăgubiri se stabileşte de către organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice.
De aceea, se impunea ca în dispozitivul deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 să se facă menţiunea că măsura reparatorie prin echivalent se va suporta de Ministerul Finanţelor Publice, conform procedurii prevăzute de art. 36 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 au declarat recurs reclamanţii şi pârâţii SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, D.G.F.P. Prahova în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi A.P.A.P.S., actuala AVAS.
Împotriva încheierii de îndreptare a acestei decizii, dată la 27 noiembrie 2003, a declarat recurs D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice.
Reclamanţii, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţin, în esenţă, că instanţa de apel a omis să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în sumă de 14.779.663.352 lei, pentru care li s-a stabilit existenţa dreptului.
Pârâta SC I. SA Sinaia, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia susţinând că este netemeinică şi nelegală, pentru că în mod greşit a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată.
Arată recurenta, că notificarea formulată de reclamanţi a fost respinsă, deoarece restituirea în natură a bunului nu este posibilă, iar măsurile reparatorii prin echivalent pot fi obţinute în conformitate cu art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001. La data emiterii deciziei a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din lege, pentru că privatizarea fiind finalizată din anul 2002, prin vânzarea de către Ministerul Turismului a pachetului de acţiuni ce îl mai deţinea la societatea recurentă, notificarea trebuia adresată Ministerului Turismului.
Mai susţine recurenta, că instanţa de apel, care a reţinut corect că terenul nu poate fi restituit în natură, trebuia să oblige la plata cheltuielilor de judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu era posibilă nici pentru cererea privitoare la contravaloarea construcţiilor demolate, deoarece demolarea a avut loc anterior înfiinţării SC I. SA Sinaia.
Recurentul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7 C. proc. civ., formulează următoarele critici:
- Recurentul a fost citat în proces fără să i se comunice sentinţa apelată, expertul a întocmit raportul de expertiză cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., pentru că Ministerul Transporturilor nu a fost citat pentru efectuarea expertizei, iar la termenul din 6 octombrie 2003 când au avut loc dezbaterile în şedinţă publică, nu au fost citate părţile lipsă care nu fuseseră prezente la nici unul din termene.
- Deşi reclamanţii au cerut ca terenul în suprafaţă de 3500 mp să le fie restituit în natură şi să le fie acordate despăgubiri băneşti pentru restul terenului şi pentru construcţiile demolate, instanţa a constatat dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru acest teren.
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată. Instanţa, după ce analizează actele dosarului, reţine doar că reclamanţii s-au adresat în mod corect deţinătorului bunului, care era dator să trimită notificarea autorităţii publice, Ministerul Turismului, deşi la data notificării SC I. SA Sinaia nu era privatizată.
D.G.F.P. Prahova, în nume propriu şi în numele Ministerul Finanţelor Publice, în baza mandatului nr. 65213 din 12 noiembrie 2003, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că dispozitivul hotărârii atacate nu este clar, deoarece nu s-a stabilit care pârât va acorda măsurile reparatorii prin echivalent, iar instanţa a schimbat obiectul cererii reclamanţilor dintr-o acţiune în realizarea dreptului, într-una în constatare.
Deşi se reţine că expertizele efectuate în cauză vor fi avute în vedere la negocierea drepturilor, nu se arată care dintre instituţii va negocia aceste drepturi.
Soluţia instanţei de fond este legală în privinţa deciziei emise de SC I. SA Sinaia, pentru că această unitate a fost notificată numai pentru restituirea în natură a imobilului, iar restituirea nu este posibilă. Măsurile reparatorii în echivalent fiind cerute numai în faţa instanţei, unităţii deţinătoare nu îi putea fi reţinută vreo culpă, iar acţiunea trebuia respinsă ca prematur formulată, pentru că reclamanţii nu au parcurs procedura prevăzută de art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa nu motivează în ce constă caracterul abuziv al preluării imobilului şi în ce mod au fost încălcate prevederile Decretului nr. 92/1950.
Hotărârea atacată s-a bazat numai pe susţinerile reclamanţilor, nedovedite în cauză şi s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., deoarece s-a schimbat obiectul cererii din acţiune în realizare, în acţiune în constatare.
A.P.A.P.S., actuala AVAS, invocă prevederile art. 304 pct. 6, 9, coroborate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi face următoarele susţineri.
- Recurenta nu are calitate procesuală pasivă. Prin Legea nr. 10/2001 este instituită regula restituirii în natură, însă, chiar şi în ipoteza aplicării prevederilor art. 27 din lege, Ministerul Turismului este autoritatea publică implicată în privatizare, pentru că SC I. SA Sinaia a fost transferată, conform OUG nr. 7/2001 şi Legii nr. 276/2001, din portofoliul A.P.A.P.S. în portofoliul Ministerului Turismului. De altfel, reclamanţii au cerut restituirea în natură şi despăgubiri băneşti, situaţie în care trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21, art. 22, art. 23 din Legea nr. 10/2001, iar pentru despăgubiri băneşti procedura prevăzută de art. 36 din lege.
- Cererea de chemare în judecată este prematură, pentru că nu a fost epuizată procedura prealabilă obligatorie. În sensul art. 27 alin. (2) din lege, este necesară efectuarea unor negocieri, iar Decizia se emite pe baza acordului părţilor.
Or, în cauză, reclamanţii nu au cerut măsuri reparatorii în echivalent şi nu s-a îndeplinit procedura prealabilă cu A.P.A.P.S. Bucureşti.
- S-a încălcat principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, fiind încălcate grav dispoziţiile art. 129, art. 86 alin. (1) şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Susţine recurenta, că nu i-au fost comunicate rapoartele de expertiză, încălcându-se astfel dreptul de a formula obiecţiuni.
- Recurenta nu are competenţa să restituie imobile în natură sau să plătească despăgubiri băneşti, ea putând fi notificată numai dacă cererea priveşte exclusiv acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în acţiuni şi doar în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Or, instanţa a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 27 din lege, în lipsa unor dovezi certe şi pertinente.
În declaraţia de recurs care priveşte numai încheierea de îndreptare a deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003, D.G.F.P. Prahova, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., arată că în cauză nu erau aplicabile prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., care sunt imperative şi de strictă interpretare. Prin încheierea atacată nu s-a făcut vreo îndreptare a erorii materiale, ci s-a intervenit în dispozitivul hotărârii pe probleme de fond şi s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin cererea de îndreptare s-a solicitat obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor şi nu doar a Ministerului Finanţelor Publice.
În cursul procesului la instanţa de recurs, a decedat recurenta Ş.M., ai cărui moştenitori sunt, conform certificatului de moştenitor nr. 3 din 15 ianuarie 2005, recurenţii M.Ş.B. şi Ş.T.B.
Analizând recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva încheierii de îndreptare, în limita motivelor de nelegalitate invocate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., se constată că este fondat, pentru că încheierea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 şi urm. C. proc. civ.
Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii este posibilă numai în ipoteza unor erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor, cele de calcul sau orice alte erori materiale, precum şi atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Prevederile art. 281 şi urm. C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicarea în cauză, pentru că pe baza lor nu este posibilă modificarea dispozitivului hotărârii.
Admiterea acţiunii reclamanţilor, în contradictoriu cu toţi pârâţii, fără ca instanţa de apel să hotărască prin Decizia a cărei rectificare s-a cerut care dintre pârâţi are obligaţia să acorde măsurile reparatorii, nu este omisiune în sensul art. 2812 C. proc. civ., ci o greşeală de judecată care poate fi remediată numai prin folosirea căilor de atac. De aceea, cererea de îndreptare formulată de reclamanţi greşit a fost admisă.
Criticile formulate de pârâţi împotriva deciziei atacate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se vor admite recursurile declarate de aceştia.
Prin Decizia atacată, instanţa de apel a admis acţiunea formulată de reclamanţi „în contradictoriu cu pârâţii", fără să indice, în dispozitiv, numele acestora şi fără să stabilească obligaţia fiecărui pârât.
Instanţa s-a pronunţat asupra calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi a naturii acestor măsuri, dar nu a stabilit aspectele de fond privitoare la raporturile reclamanţilor cu fiecare dintre cei şapte pârâţi, deoarece nici în considerentele hotărârii nu sunt arătate motivele pentru care acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu toţi pârâţii.
Acţiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, prin care se atacă răspunsul la notificare dat de persoana juridică deţinătoare şi se solicită obligarea la măsuri reparatorii, este specifică raporturilor juridice izvorâte din aplicarea legii speciale.
Aceste raporturi juridice iau naştere între persoana juridică obligată, potrivit legii, la măsuri reparatorii şi persoana îndreptăţită la aceste măsuri.
Prin lege, sunt stabilite atât persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, cât şi persoanele juridice care, în raport de modul de preluare a bunului şi regimul lui juridic, sunt obligate fie la restituirea în natură, fie la măsuri reparatorii prin echivalent, iar calitatea procesuală pasivă este dependentă de raportul juridic care se naşte între titularul notificării şi unitatea care, potrivit legii, este obligată la măsuri reparatorii.
În prezenta cauză, la instanţa de fond procesul s-a purtat între reclamanţi şi şapte pârâţi, în contradictoriu cu care prin sentinţa apelată a fost respinsă acţiunea.
Prin Decizia atacată acţiunea este admisă în contradictoriu cu toţi pârâţii, însă hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei că reclamanţii se află în raporturi juridice cu fiecare pârât, deşi în cursul procesului unii pârâţi (Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului la instanţa de fond şi AVAS prin întâmpinare formulată la instanţa de apel) au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Referirea generică la drepturile reclamanţilor şi la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu este convingătoare pentru a se reţine că toţi recurenţii-pârâţi se află în raporturi juridice cu reclamanţii, născute din această lege.
Neindicarea de către instanţa de apel a considerentelor de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea că toţi pârâţii au calitate de persoane obligate la măsuri reparatorii faţă de reclamanţi reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Argumentaţia sumară şi omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra mijloacelor de apărare invocate, echivalează în fapt cu o necercetare a fondului şi face imposibilă analiza, în cadrul recursurilor, a legalităţii hotărârii atacate, în raport cu toate criticile formulate de recurenţii-pârâţi.
De altfel, modul în care s-a întocmit dispozitivul deciziei recurate şi lipsa motivării a determinat formularea cererii de îndreptare a hotărârii şi pronunţarea încheierii de îndreptare cu încălcarea prevederilor art. 281 şi urm. C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva încheierii de îndreptare, care va fi casată şi se va respinge cererea formulată de apelanţii reclamanţi pentru îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei.
Fără a se analiza celelalte critici formulate de recurenţii-pârâţi şi mijloacele de apărare invocate de aceştia, se vor admite recursurile declarate de pârâţii SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, D.G.F.P., în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi AVAS Bucureşti împotriva deciziei atacate, care va fi casată, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
În privinţa recursului declarat de reclamanţi, faţă de declaraţiile autentificate sub nr. 13 din 26 ianuarie 2006 şi nr. 121 din 20 ianuarie 2006, în care aceştia precizează că renunţă la judecata recursului, se va lua act de manifestările lor de voinţă, care sunt acte procedurale de dispoziţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva încheierii dată de Curtea de Apel Ploieşti la 27 noiembrie 2003 în dosarul nr. 656/2003 al Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează.
Respinge cererea formulată de apelanţii-reclamanţi Ş.M., M.Ş., Ş.T., I.I. şi Petrescu Radu, decedat, având ca moştenitor pe P.D.C. pentru îndreptarea erorii materiale.
Admite recursurile declarate de pârâţii SC I. SA Sinaia, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, D.G.F.P. Prahova în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi AVAS Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 220 din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează.
Trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ia act de declaraţiile recurenţilor-reclamanţi I.I., P.D.C., Ş.T.B. şi M.Ş.B. că renunţă la judecata recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1815/2004. Civil. încuviintare executare.... | ICCJ. Decizia nr. 176/2004. Civil. Retrocedare imobil. Recurs → |
|---|
