ICCJ. Decizia nr. 2064/2004. Civil. Rectificare carte funciara. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2064
Dosar nr. 8085/2004
Şedinţa publică din 16 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2644 din 30 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Mediaş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta comuna Darlos, prin primar, a fost dispusă rectificarea C.F. în sensul ca, la nr. top A + 2 29/6/2/2 să fie radiat dreptul de proprietate al pârâtei SC T.L. SRL asupra „staţiei montă" şi au fost respinse celelalte capete de cerere, precum şi excepţiile invocate de pârâtă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 480/A din 26 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că întrucât părţile au lipsit la instanţa de apel se impunea suspendarea judecăţii, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ. şi că nu le-a fost comunicată suma pe care o datorează cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Recursul este fondat.
La termenul din 26 martie 2004, părţile nu s-au prezentat la instanţa de apel şi cum nici una dintre acestea nu solicitase judecarea în lipsă, instanţa avea obligaţia de a face aplicaţiunea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura suspendării judecării cauzei având precădere în raport cu problema timbrării apelului.
Pe de altă parte, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantei-reclamante nu este menţionat cuantumul sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru, situaţie în care nu putea fi anulat apelul, ca netimbrat.
În consecinţă, conform art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta comuna Dârlos prin primar împotriva deciziei nr. 480/A din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1953/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1942/2004. Civil. CONSTATARE NULITATE... → |
---|