ICCJ. Decizia nr. 2114/2004. Civil. Constatare nulitate act vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2114
Dosar nr. 9078/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 martie 2003 reclamanta Ţ.E. a chemat în judecată pe pârâţii I.A. şi G.V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764 din 8 mai 1990 încheiat între pârâţi, în calitate de cumpărători şi G.G., în prezent decedat, în calitate de vânzător.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 8 mai 1990, vânzătorul G.G., care este tatăl său şi al pârâţilor, a fost luat de aceştia din urmă şi dus fără voia sa la notariatul de Stat din oraşul Drăgăşani, pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
A mai arătat că imobilele vândute aparţineau atât vânzătorului cât şi soţiei sale G.E., de pe urma căreia nu a fost dezbătută succesiunea astfel că vânzarea nu era posibilă.
La data de 29 mai 2003 pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat să se constate deschisă succesiunea defunctei G.E., decedată la 29 martie 1987, unic moştenitor acceptant fiind G.G., decedat la 2 decembrie 1997, ceilalţi moştenitori fiind străini de succesiune.
La data de 23 aprilie 2003, Ş.G. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând anularea aceluiaşi act de vânzare-cumpărare, cu motivarea că este soră cu părţile din proces, şi nu a fost dezbătută succesiunea autorilor lor, astfel că nu era posibilă vânzarea imobilelor.
Prin încheierea din 19 iunie 2003, Judecătoria Bălceşti a dispus în temeiul art. 120 alin. (2) C. proc. civ., disjungerea cererii reconvenţionale.
Aceeaşi instanţă prin sentinţa civilă nr. 1003 din 18 septembrie 2003 a respins ca nefondată acţiunea promovată de reclamanta Ţ.E. şi a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de Ş.G.
A dispus obligarea în solidar a reclamantei şi intervenientei la plata sumei de 3.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în raport de probele administrate, că nu există motive care să atragă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, iar faptul că bunurile înstrăinate erau în indiviziune nu are relevanţă, întrucât soarta unui astfel de bun urmează a fi clarificată în cadrul acţiunii de partaj.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a imobilelor în litigiu, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu şi-a precizat valoric pretenţiile, deşi i s-a pus în vedere iar o asemenea cerere este supusă prescripţiei extinctive.
Cât priveşte cererea de intervenţie formulată de Ş.G., instanţa de fond a dispus anularea acesteia ca netimbrată în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Această hotărâre a fost atacată cu apel de reclamantă şi intervenientă.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta Ţ.E. a susţinut în esenţă că nu a manifestat dezinteres faţă de moştenirea părinţilor săi, nu a renunţat la moştenire, că tatăl său a fost mai mult forţat să încheiere actul de vânzare-cumpărare, act care este nul pentru că bunul înstrăinat se afla la acea dată în indiviziune.
Intervenienta Ş.G. a criticat hotărârea pronunţată numai sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că nu trebuia obligată întrucât cererea sa a fost anulată ca netimbrată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 207/A din 6 februarie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Ţ.E. şi intervenienta Ş.G. împotriva sentinţei civile nr. 1003 din 18 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, împrejurarea invocată de reclamantă că, vânzătorul a fost forţat să înstrăineze imobilele nu constituie un motiv care să conducă la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare ci eventual un motiv de nulitate relativă.
Referitor la critica formulată, în sensul că vânzarea este nulă, întrucât s-a înstrăinat un bun aflat în indiviziune, instanţa de apel a reţinut că, şi sub acest aspect hotărârea este legală, dat fiind că într-o atare situaţie vânzarea nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci impune dreptul dobândit de cumpărător unei condiţii rezultorii, a cărei îndeplinire are loc dacă bunul nu a fost atribuit cu ocazia ieşirii din indiviziune, coindivizarului care l-a înstrăinat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de intervenienta Ş.G., a reţinut că aceasta se află în culpă procesuală, din moment ce prin cererea sa a invocat aceleaşi pretenţii ca şi cele ale reclamantei, astfel că în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamanta Ţ.E. a formulat în termen legal recurs.
Critica hotărârii, deşi nu este formulată potrivit cerinţelor art. 303 alin. (3) C. proc. civ. cu arătarea motivelor cuprinse în art. 304 C. proc. civ., se referă în esenţă la greşita apreciere a probelor administrate, cu privire la calitatea sa de moştenitoare, la respingerea probei cu martora B.E., concubina vânzătorului G.G., comiterea infrancţiunilor de fals şi uz de fals de către I.A. sau avocata acesteia, constând în semnarea unor acte, ce au fost prezentate instanţei, incompatibilitatea completului de judecată care a soluţionat cauza şi încheierea actului de vânzare-cumpărare de către notarul public cu încălcarea legii.
Recursul nu este fondat.
Din cuprinsul cererii introductive de instanţă rezultă cu certitudine că motivul invocat de reclamantă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764 din 8 mai 1990, încheiat între pârâţi, în calitate de cumpărători şi G.G., în calitate de vânzător, în prezent decedat este lipsa consimţământului, şi indiferent de calificarea dată de reclamantă nulităţii, instanţa este aceea care are obligaţia de a stabili caracterul nulităţii.
Încheierea actului juridic, în condiţiile vicierii consimţământului prin violenţă, este sancţionată cu nulitatea relativă.
Or, în raport de probele administrate ambele instanţe au reţinut în mod judicios, că, nu există motive care să conducă la anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Şi celelalte critici aduse deciziei sunt neîntemeiate.
Soarta bunurilor aflate în indiviziune şi înstrăinate de către defunctul vânzător urmează a fi stabilită în cadrul acţiunii de partaj succesoral.
Referitor la reaudierea martorei B.E., mijloc de probă invocat de recurentă, asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat, din încheierea de şedinţă din data de 19 iunie 2003 (f. 33 dosar fond) rezultă că reclamanta nu a solicitat această probă.
În condiţiile în care reclamanta nu a folosit procedura înscrierii în fals şi nu a formulat o plângere penală împotriva pârâţilor pentru comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals, critica formulată în recurs este nejustificată.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
Ca parte căzută în pretenţii, potrivit art. 274 C. proc. civ., reclamanta va fi obligată să plătească pârâţilor intimaţi G.V. şi I.A. suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau din onorar apărător, conform chitanţei nr. 3 din 28 ianuarie 2005, emisă de Cabinetul individual de avocatură A.C.D. din Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Ţ.E. împotriva deciziei nr. 207 din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă Ţ.E. la plata a 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâţii G.V. şi I.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2110/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2102/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
