ICCJ. Decizia nr. 2147/2004. Civil. Contestaţie în anulare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2147
Dosar nr. 8005/1/2004
Nr. vechi 2091/2004
Şedinţa publică din 8 martie 2007
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea, precizată şi completată ulterior, reclamanta R.A.Î.F. a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul local al municipiului Timişoara, SC O.J.C.V.L. T. SA Timişoara, SC P. SA precum şi pe U.M., J.I.I., J.E., H.C., C.H., A.G., E.G., D.E., V.S., V.G.S., P.E., P.N.V., C.C.E., B.V., B.A.G., B.M. şi B.C., solicitând să se constate că, în mod nelegal, a fost intabulată în anul 1956, trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Timişoara, să se dispună restituirea acestui imobil în proprietatea sa şi să se efectueze cuvenitele modificări în C.F.
De asemeni, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/R/J/1997, intabulat în C.F. ind. 117233, în cea ce o priveşte pe pârâta U.M., nr. 44/R/J/1997 intabulat în C.F. ind. 118418 privind pe J.I. şi J.E., nr. 121y/97 înscris în C.F. ind. 117083 privind pe H.C. şi C.H., nr. 48/R/J/1997 intabulat în C.F. ind. 118544 privind pe A.G. şi E.G. nr. 64 RJ/1997 privind pe D.E., intabulat în C.F. ind. 120034, nr. 13/R/J/1997 înscris în C.F. ind. 118441 privind pe V.S. şi V.G.C., nr. 47/R/y/1997privind pe C.C.E., nr. 58/R/y/1997 privind pe B.V., înscris în C.F. ind. 118031, nr. 14268/97 privind pe B.A. şi M., înscris în C.F. ind. 118692, nr. 14260/97 înscris în C.F. ind. 118693 privind pe B.C., să se constate că dezlipirea apartamentului nr. 14 din C.F. nr. 44092 şi înscrierea unui drept real în C.F. nou nr. 125065 nr. top 16956/XXIV, în favoarea SC P. SA Timişoara s-a făcut fără titlu şi fără temei legal, astfel încât se impune rectificarea C.F. în sensul radierii dreptului real, astfel intabulat.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este o persoană juridică non profit înfiinţată în anul 1875, având o activitate neîntreruptă, înregistrată în registrul persoanelor juridice sub nr. 191/1924 la Tribunalul Timiş. În anul 1933 a cumpărat o casă de locuit şi terenul aferent, în Timişoara. După demolarea construcţiei a edificat o clădire nouă compusă din 3 etaje, intabulându-şi dreptul de proprietate asupra acesteia. Acest imobil a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 însă pe numele altei persoane, R.I., deci trecerea în proprietatea statului a fost făcută fără titlu.
Referitor la contractele de vânzare-cumpărare menţionate, reclamanta a apreciat că acestea au fost încheiate prin încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care prevedea vânzarea către chiriaşi numai a imobilelor trecute în proprietatea statului cu titlu.
Consiliul local al municipiului Timişoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca prematur formulată.
În cauză au formulat cereri de intervenţie în interes propriu numiţii U.M., J.I., H.C., A.G., D.E., V.S., P.E., V.P., C.C.E., B.V. şi B.G. care au invocat aceleaşi excepţii ca şi Consiliul local al municipiului Timişoara, solicitând respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 19178 din 30 octombrie 2001 pronunţată de Judecătoria Timişoara în rejudecare, după un prim ciclu procesual, s-a admis în parte acţiunea, s-a constatat că imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. col. 8109 Timişoara nr. top 16956 şi C.F. ind. 49092 Timişoara a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil. S-a dispus rectificarea C.F. ind. nr. 49092 Timişoara în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei pentru 4 cu nr. top 16956/XIII, 15 cu nr. top 16956/XV,17 cu nr. top 16956/XVII;18 cu nr. top 169556/XVIII,19 cu nr. top 16956/XIX,21 cu nr. top 16956/XXI,22 cu nr. top 16956/XXII, ap. 23 cu nr. top 16956/XXIII şi ap. 24 cu nr. top 16956/XXIV, cu titlu de restabilire a situaţiei anterioare de C.F.
S-a dispus de asemeni, rectificarea C.F. colective nr. 8109 Timişoara, în sensul menţionat şi C.F. ind. 125065 Timişoara, precum şi radierea dreptului de administrare operativă al pârâtei SC P. Timişoara SA din C.F. ind. 49092 Timişoara.
A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare menţionate, precum şi cererile de intervenţie în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este succesoarea în drepturi a fostei R.F.Î.A. din Chişoda Nouă (.) şi proprietara tabulară a imobilului situat în Timişoara, trecut în proprietatea statului fără titlu valabil deoarece naţionalizarea acestuia în temeiul Decretului nr. 92/1950 s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar.
S-a mai reţinut că anterior notării în C.F. a vreunei menţiunii privind solicitarea restituirii imobilului, Statul Român, prin SC O.J.C.V.L. SA a vândut apartamentele menţionate către foştii chiriaşi, astfel încât aceştia au fost de bună credinţă iar prin probele administrate reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de bună credinţă instituită în favoarea acestora prin dispoziţiile art. 1899 alin. (1) C. civ.
În ce priveşte dreptul de administrare al pârâtei SC P. SA Timişoara instanţa a reţinut că el urmează soarta dreptului celui care a emis actul de înfiinţare şi a dispus radierea lui.
Reclamanta şi Consiliul local al municipiului Timişoara au declarat apel împotriva sentinţei sus menţionate, apeluri respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 1811/A din 19 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, reţinând că anterior instanţele judecătoreşti au stabilit în mod irevocabil calitatea acesteia de continuator al asociaţiei înscrise în cartea funciară.
S-a arătat în motivarea deciziei că în mod legal prima instanţă a reţinut nevalabilitatea titlului statului şi că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Referitor la criticile reclamantei vizând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1899 C. civ., hotărârea primei instanţe este legală şi din acest punct de vedere.
Reclamanta şi pârâtul Consiliul local Timişoara au declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel.
Prin Decizia civilă nr. 658 din 28 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara aceste recursuri au fost respinse ca neîntemeiate.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că în mod legal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Ca răspuns la recursul declarat de reclamantă s-a apreciat că în mod corect au reţinut instanţele că prezumţia bunei-credinţe la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nu a fost răsturnată, având în vedere radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, operaţiune efectuată în baza deciziei nr. 71/1997 a Curţii Supreme de Justiţie şi lipsa vreunei notări în C.F. privind procesul de faţă la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi de dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi Legea nr. 79/97 de modificarea a Legii nr. 85/1992.
Împotriva tuturor hotărârilor pronunţate în prezenta cauză Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. j) din Legea nr. 92/92 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, susţinând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind totodată şi netemeinice.
În motivarea recursului în anulare se susţine că instanţele de judecată, respingând cererea reclamantei prin care se solicita constatarea nulităţii absolute a unui număr de 11 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anului 1997, în condiţiile în care se constatase că întregul imobil fusese preluat în proprietatea statului fără un titlu valabil, au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Se susţine de asemeni că instanţele au reţinut în mod greşit că prezumţia de bună-credinţă instituită prin dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ. în favoarea cumpărătorilor apartamentelor în cauză nu a fost răsturnată, întrucât reaua credinţă a acestor dobânditori rezultă din atitudinea acestora, de a cumpăra în condiţiile în care situaţia juridică a întregului imobil era afectată de o serie de vicii pe care cumpărătorii fie le cunoşteau, fie ar fi trebuit să le cunoască, în continuare făcându-se referire la probatoriul administrat în acest sens.
Printr-o altă critică se susţine că hotărârile pronunţate sunt parţial nelegale şi sub aspectul greşitei aplicării a dispoziţiilor art.46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare s-a menţionat că temeiul de drept îl constituie Legea nr. 112/1995, precum şi Legea nr. 85/92, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 79/1997, dispoziţiile acestora însă nefiind aplicabile în cauză.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul în anulare declarat în cauză este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (2) (actualmente art. 45) din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.
Având în vedere dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ., buna credinţă se prezumă, iar răsturnarea acestei prezumţii este posibilă prin stabilirea relei-credinţe, rezultată din probele administrate.
Modalitatea de a cunoaşte situaţia juridică a imobilului în cauză o constituie cartea funciară, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 7/1996.
La momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în cartea funciară era intabulat ca proprietar statul, în baza Decretului nr. 92/1950 şi a deciziei nr. 71 din 10 ianuarie 1997 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.
Acţiunea în revendicare promovată de reclamantă la data de 1 august 1997 nu a fost notată în cartea funciară pentru a fi opozabilă, astfel cum se prevede în art. 2 pct. C lit. b) raportat la art. 27 din Legea nr. 7/96.
În lipsa oricărei notări, înscrierea în cartea funciară a unui drept real în folosul unei persoane prezumă că dreptul există în folosul acesteia, potrivit art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 7/96.
Menţiunile înscrise în cartea funciară au creat viitorilor cumpărători aparenţa că Statul era proprietarul apartamentelor respective, astfel că aceştia au acţionat cu bună credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobilele în cauză.
Nu poate fi primită nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţiile acestui text de lege trebuie interpretate în strictă corelare cu cele ale alin. (2) din acelaşi art. 46, în sensul dorinţei legiuitorului care a înţeles să acopere cauza de nulitate rezultată din vânzarea imobilelor asupra cărora statul nu deţinea titlu valabil, dând eficienţă juridică principiului bunei-credinţe.
Aplicarea acestui principiu în cauză a fost analizată anterior, reţinându-se că intimaţii au acţionat cu bună-credinţă la momentul încheierii actelor de vânzare-cumpărare, ceea ce îndreptăţeşte concluzia valabilităţii acestor acte.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul în anulare declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 19178 din 30 octombrie 2001 pronunţată de Judecătoria Timişoara, deciziei nr. 1811/A din 19 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş, şi deciziei nr. 658 din 28 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2151/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 184/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
