ICCJ. Decizia nr. 2156/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2156
Dosar nr. 8213/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 9 aprilie 2001, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5613/2001, N.I. a solicitat ca pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Consiliul local al municipiului Craiova să fie obligaţi să îi restituie un teren în suprafaţă de 1492 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că are calitatea de proprietară a terenului şi că a fost deposedată abuziv de acest imobil. A mai susţinut că în evidenţele administrative amplasamentul terenului revendicat figura la vechea adresă din Craiova.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 709 din 8 noiembrie 2001 a respins acţiunea reclamantei, reţinând că terenul este ocupat de blocul V 1, platforma de gunoi şi spaţiul verde plantat cu pomi ornamentali şi, ca atare, nu poate fi restituit în natură având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care prevăd că restituirea nu se face în natură atunci când terenul expropriat nu este liber, sau chiar dacă este liber, este necesar pentru buna utilizare a construcţiilor edificate pe teren, persoana îndreptăţită putând beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 50 din 11 aprilie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a considerat justificată calificarea dată în fond acţiunii ca fiind una „în restituire, bazată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.”, apreciind în acelaşi timp că „în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991…şi nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta nefăcând dovada că a epuizat procedura prealabilă administrativă”.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta care a susţinut că expertiza efectuată în cauză a identificat greşit amplasamentul terenului revendicat iar instanţa de apel nu a ţinut seama de apărările făcute de reclamantă în acest sens, apărări confirmate de schiţa rectificată întocmită de expert, care nu a putut fi însă depusă la dosar, dată fiind excesiva celeritate cu care a fost judecat apelul.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin decizia nr. 1328 din 1 aprilie 2003, a admis recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei civile nr. 50 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a casat decizia instanţei de apel precum şi sentinţa civilă nr. 709 din 8 noiembrie 2001 a Tribunalului Dolj, secţia civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Pentru a se pronunţa astfel, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut, în esenţă, că criticile reclamantei sunt fondate întrucât instanţa de apel nu a făcut nici o referire la mijloacele de apărare ce au vizat necesitatea completării expertizei ca urmare a unor măsurători greşite ce au stat la baza întocmirii raportului iniţial, deşi acestea puteau fi hotărâtoare la desluşirea raporturilor de drept material deduse judecăţii, decizia pronunţată în aceste condiţii intrând sub incidenţa art. 304 pct. 10 C. proc. civ. A mai reţinut instanţa că în speţă au fost încălcate şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au pus în discuţie necesitatea precizării de către reclamantă a temeiului de drept al acţiunii, aceasta invocând atât prevederile art. 480 C. civ. cât şi pe cele ale Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000, aceasta susţinând în acelaşi timp că demersul său are ca temei „mai ales Legea nr. 10/2001”. Or acest aspect se impunea cu evidenţă a fi clarificat cu atât mai mult cu cât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, hotărârile pronunţate în cauză nu reflectă un punct de vedere convergent în chestiunea aplicabilităţii în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. S-a conchis de către Curtea Supremă de Justiţie că instanţele aveau obligaţia de a înlătura echivocul existent cât priveşte natura juridică a demersului reclamantei, impunând acesteia să precizeze dacă prin acţiunea sa a urmărit să revendice terenul fără parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, dimpotrivă, le-a chemat în judecată pe pârâte, anticipând refuzul acestora de a da, în condiţiile Legii nr. 10/2001, o soluţie administrativă favorabilă cererii sale de restituire a terenului iar subsecvent unei asemenea precizări, instanţele aveau îndatorirea de a analiza admisibilitatea unei acţiuni în revendicare formulate conform dreptului comun în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 intrase deja in vigoare sau, după caz prematuritatea acţiunii îndreptate împotriva refuzului de soluţionare a administrativă a cererii de restituire în natură a imobilului, întemeiate pe dispoziţiile aceleiaşi legi speciale.
În rejudecarea cauzei, Tribunalul Dolj, secţia civilă, conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare, a pus în vedere reclamantei să-şi precizeze temeiul juridic al acţiunii şi natura acesteia iar la data de 17 septembrie 2003 reclamanta a făcut în scris precizarea în sensul că acţiunea sa este întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Faţă de această precizare, pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Consiliul local Craiova au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dreptul comun şi au depus la dosar înscrisuri din care reiese că au încunoştinţat-o pe reclamantă că cererea şi notificarea ce le-a fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 urmează să fie analizate şi soluţionate de către Comisia municipală Craiova de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 424 din 7 octombrie 2003, a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei cu motivarea că prin Legea nr. 10/2001, care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, situaţia imobilelor expropriate, cum este cazul celui în speţă, este expres reglementată în capitolul II, art. 11 din această lege şi că în condiţiile existenţei unei reglementări speciale nu mai este posibilă promovarea unei acţiuni pe dreptul comun, în restituirea bunurilor ce fac obiectul legii speciale, reclamanta urmând să-şi finalizeze demersurile potrivit Legii nr. 10/ 2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care a susţinut că acţiunea sa a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a regulamentului de aplicare a Legii nr. 10/2001, legea menţionată negăsindu-şi aplicarea în cazul acţiunii promovate de aceasta, situaţie în care a precizat că temeiul legal al acţiunii sale îl reprezintă dispoziţiile art. 480 C. civ. A susţinut că deoarece la data introducerii acţiunii sale Legea nr. 10/2001 era inaplicabilă, instanţa trebuia să o soluţioneze în raport cu dispoziţiile art. 480 C. civ. şi nu pe cale de excepţie, ignorând dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea suspendării cauzei până la soluţionarea notificării formulate în temeiul acestei legi, pe care de altfel a şi formulat-o fără însă a primi vreun răspuns, motiv pentru care apare justificată precizarea acţiunii sale în sensul de a i se restitui terenul conform prevederilor art. 480 C. civ.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 10 din 13 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind că admisibilitatea acţiunii în revendicare a fost analizată în mod corect de instanţa de fond, în raport cu data intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, neavând relevanţă data intrării în vigoare a normelor de aplicare a acestei legi. Instanţa de apel a motivat că alin. (1) al art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speţă şi că alin. (2) al art. 47 se referă exclusiv la suspendarea procedurii prealabile iniţiate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, nicidecum la suspendarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a reiterat motivele din apel. A susţinut totodată că instanţele au ignorat îndrumările instanţei de casare şi nu au examinat probatoriul administrat prin expertiza tehnică şi suplimentul de expertiză care arată că terenul este în întregime liber de sarcini şi poate fi restituit în natură.
Recursul nu este fondat.
Temeiul de drept al acţiunii formulate de reclamantă la data de 9 aprilie 2001, astfel cum a fost precizat în rejudecarea cauzei în fond de către Tribunalul Dolj îl reprezintă dispoziţiile art. 480 C. civ. (fila 9 din dosarul nr. 5363/2003 al Tribunalului Dolj).
Or, la acea dată, intrase deja în vigoare, prin publicarea în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 care, prin art. 1 alin. 1 prevede că “Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condiţiile prezentei legi”.
Aşa fiind, calea legală de restituire a imobilului în litigiu este supusă procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, concluzie ce rezidă din interpretarea dispoziţiilor acestui act normativ, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă pe calea dreptului comun fiind, astfel, inadmisibilă, în cauză nefiind deci aplicabile nici prevederile art. 47 al Legii nr. 10/2001.
Dacă dispoziţiile legii speciale intrau în vigoare după data investirii instanţei cu soluţionarea acţiunii în revendicare pe dreptul comun, reclamanta ar fi avut posibilitatea să opteze, fie pentru apărarea dreptului de proprietate pe această cale, fie să se prevaleze de dispoziţiile speciale, solicitând suspendarea cauzei conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
În speţă însă se constată că demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe dreptul comun a fost iniţiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparaţie în al cărei obiect de reglementare sunt cuprinse şi imobilele expropriate, cum este cazul celui revendicat de reclamantă şi care are prioritate în concurs cu legea generală.
Având în vedere aceste temeiuri, în mod corect instanţele de fond şi apel au soluţionat excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun invocată de pârâţi, reţinând că este întemeiată şi că data intrării în vigoare a normelor de aplicare a legii nu are relevanţă, în raport de dispoziţiile art. 78 din Constituţia României.
Date fiind dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „ Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii” şi faţă de faptul că acţiunea reclamantei a fost soluţionată prin admiterea unei excepţii de fond, aceea a inadmisibilităţii acţiunii, criticile recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu a mai examinat probatoriul administrat în cauză apar ca nefondate.
Faţă de considerentele mai înainte arătate, se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei nr. 10 din 13 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2663/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2151/2004. Civil. Validare antecontracte... → |
|---|
