ICCJ. Decizia nr. 2185/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2185
Dosar nr. 40678/1/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de faţă a reţinut următoarele :
Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2001 reclamantul O.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi R.N.P. solicitând instanţei obligarea pârâtei R.N.P. la emiterea deciziei de restituire în natură sau / şi în echivalent a imobilului ,,piciorul lui Târcă" în suprafaţă de 370 ha situată în comuna Valea Doftanei, fosta Trestieni, judeţul Prahova cu o valoare provizorie de 115 miliarde lei, echivalent a 3,7 milioane dolari SUA.
Reclamantul a susţinut că imobilul a fost dobândit de bunicul său, B. prin contractul de vânzare-cumpărare de pădure spre exploatare , sub semnătură privată, vizat de corpul Portăreilor Tribunalului Ilfov sub numărul 27.676 din 6 noiembrie 1940, respectiv două trupuri de pădure din pădurea denumită ,,piciorul lui Târcă" suprafaţa de 477 ha.
A mai arătat că a adresat notificare în baza art. 20 şi urm. din Legea 10/2001 prin care a solicitat restituirea imobilului în natură şi/sau echivalent şi că R.N.P. s-a pronunţat refuzând să dea curs prevederilor Legii 10/2001 prin invocarea art. 8 din lege.
În ce priveşte admisibilitatea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin interpretarea per a contrario a art. 8 din Legea 10/2001 rezultă că acest act normativ se aplică şi pentru imobilele pentru care statul nu a dobândit titlu valabil de proprietate la preluarea bunului, având în vedere că Legea 18/1991 şi Legea 1/2000 se aplică persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate pentru imobilele terenuri cu destinaţie agricolă sau forestieră, preluate cu titlu valabil.
Pârâta R.N.P. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii motivând că Legea 10/2001 se referă la preluarea de către stat a imobilelor cu titlu sau fără titlu , iar reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor forestiere nu se face în baza art. 8 din Legea 10/2001, ci în baza art. 24 din Legea 1/2000.
La termenul din 20 iunie 2003 s-a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 561 din 20 iunie 2003 pronunţată de secţia a IV a civilă a Tribunalului Bucureşti s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul O.V. ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că potrivit art. 8 din Legea 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile a căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere.
Reclamantul O.V. a declarat apel împotriva sentinţei mai sus menţionate, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele aspecte :
Prima instanţă nu s-a supus cerinţelor obligatorii şi definitive ale Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 34/2003 din 30 ianuarie 2003 ce îi cerea să judece acest proces chiar dacă dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 sunt constituţionale .
Textul art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 se aplică în general terenurilor cerute conform legilor fondului funciar, însă în aplicarea Legii 10/2001 urmează a se analiza dacă statul are sau nu titlu valabil asupra terenului respectiv, indiferent asupra terenului dacă este intravilan, extravilan cu destinaţie forestieră.
S-a mai arătat că prima instanţă la soluţionarea cauzei a încălcat dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 din Legea nr. 92/1992 şi art. 3 C. civ. în sensul că nu a unit excepţia cu fondul, urmînd a statua numai după administrarea de probe cu privire la validitatea titlului statului şi că i-a încălcat dreptul la un proces echitabil conform art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
La termenul din 23 iunie 2004 apelantul reclamant a invocat un motiv de ordine publică, acela al necompetenţei tribunalului de soluţionare a cauzei în primă instanţă solicitând declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1428 din 30 iunie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul O.V. reţinând următoarele :
În ce priveşte motivul de ordine publică acela al necompetenţei tribunalului de soluţionare a cauzei în prima instanţă, curtea de apel l-a găsit nefondat având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (8) din Legea 10 / 2001 competenţa de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau dispoziţiei dată de persoana juridică notificată revine tribunalului, secţia civilă, în cadrul cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
În ce priveşte fondul litigiului apelantul reclamant avea deschisă calea restituirii în natură şi / sau echivalent a terenurilor cu destinaţie de pădure în temeiul Legilor 18/1991 , 169/1997 şi 1/2001 situaţie în care acestea nu mai pot face obiectul restituirii pe calea Legii 10/2001 conform art. 8 alin. (1) din acest act normativ.
Împotriva deciziei civile nr. 1428 din 30 iunie 2004 reclamantul O.V. a declarat recurs întemeiat în drept de art. 304 pct. 5 , 8 şi 9, aducând critici ce vizau următoarele aspecte :
Instanţele de fond şi de apel au interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecăţii şi anume adresa nr. 5955 emisă de R.N.P. schimbând natura şi înţelesul evident al acestui act juridic ce nu este o decizie de respingere ci un refuz de a emite Decizia motivată.
Instanţa de apel nu a respectat procedura de citare pentru data de 17 decembrie 2003 dând încheierea de la acea dată, când curtea, fără citarea părţilor, încălcând art. 105 alin. (2) C. proc. civ. a declarat inadmosibilă cererea de constatare a neconstituţionalităţii art. 7 din Legea 187/1945 şi art. 1, art. 2 şi art. 7 din Decretul 83/1949.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. ( 1 ) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează :
Recursul este conceput de legiuitor ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul reclamant a invocat pct. 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ. în susţinerea căii de atac.
Potrivit acestor texte modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate : când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).
În cauză niciuna dintre ipotezele vizate nu se regăseşte pentru a atrage casarea hotărârii recurate.
Actul juridic dedus judecăţii, şi anume Decizia de respingere nr 5955 emisă de R.N.P., a fost corect interpretat atât de instanţa de fond cât şi cea de apel, pe baza probelor administrate, pe care le-au analizat potrivit competenţelor lor.
Astfel, obiectul litigiului cu care a fost investită prima instanţă îl constituie contestaţia reclamantului împotriva deciziei emisă de R.N.P. în baza notificării acestuia prin care a solicitat să i se restituie în natură sau în echivalent imobilul constituit din doua trupuri de teren pădure denumită ,, piciorul lui Ţârcă " în suprafaţă de 370 ha.
Temeiul juridic al acţiunii l-au constituit dispoziţiile art. 20–24 din Legea 10/2001.
Corect au stabilit instanţele că imobilul nu intră sub incidenţa Legii 10/2001 în raport cu art. 8 din această lege care dispune că ,, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 cu modificările şi completările ulterioare.
Celelalte critici formulate de recurent sunt în mod evident nepertinente în raport cu dispozitivul sentinţei de fond menţinut prin respingerea apelului.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de recurentul reclamant O.V., instanţa de recurs constată că instanţa de apel a aplicat corect legea situaţiei de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei nr. 1428 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică ,astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2241/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2165/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
