ICCJ. Decizia nr. 2191/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2191
Dosar nr. 1983/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1776 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Timişoara, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii: O.N. şi O.A. prin mandatarul S.T., în contradictoriu cu pârâţii M.G., M.F., Statul Român şi Consiliul Local Timişoara.
Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă deoarece nu a fost respectată procedura administrativă precizată de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 32 din 7 martie 2003 a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1776 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Timiş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că anterior introducerii acţiunii, reclamanţii aveau obligaţia de a respecta procedura specială de restituire a imobilelor instituită prin actul normativ menţionat, stipulată în art. 20-23.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamanţii: O.N. şi O.A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând prevederile art.3 04 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
- în mod greşit instanţele au respins acţiunea formulată ca inadmisibilă, de vreme ce noi am solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, expropriat în baza Decretului nr. 223/1974. Titlul statului este lovit de nulitate absolută deoarece noi nu ne-am exprimat consimţământul la data exproprierii imobilului în litigiu. În atare situaţie trebuiau aplicate regulile ce guvernează exproprierea.
Recursul nu este fondat.
Mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă şi eventuală întrucât priveşte controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire în natură ori prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.
Prima etapă, procedura administrativă prealabilă, are caracter obligatoriu, art. 1, art. 21 alin. (1) şi (5), art. 47 alin. (2) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acţiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil formulate împotriva persoanelor juridice „deţinătoare", art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, direct la instanţele judecătoreşti competente sunt inadmisibile, art. 109 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de prezenta lege, art. 20 şi urm.
În speţă, acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii O.N. şi O.A. este întemeiată pe prevederile art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, reclamanţii, anterior introducerii acţiunii în justiţie aveau obligaţia să parcurgă procedura administrativă prealabilă de restituire în natură a imobilului în litigiu, prevăzută de art. 20-23 din Legea nr. 10/2001.
Instanţele în mod judicios au calificat acţiunea formulată de reclamanţi ca inadmisibilă, de vreme ce aceştia nu au făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de textul de lege mai sus menţionat.
Deşi în motivele de recurs, reclamanţii fac vorbire şi despre faptul că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 223/1974 şi pe cale de consecinţă să se aplice reglementările în materia exproprierii, totuşi în speţă nu poate fi abordată o astfel de susţinere, deoarece temeiul de drept al acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi, invocat de aceştia, este art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate de reclamanţi nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi în consecinţă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.N. şi O.A. împotriva deciziei civile nr. 32 din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.N. şi O.A. împotriva deciziei nr. 32 din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2004. Civil. Reziliere contract... | ICCJ. Decizia nr. 789/2004. Civil. Anulare certificat de... → |
|---|
