ICCJ. Decizia nr. 2234/2004. Civil. Succesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2234/2004
Dosar nr. 1512/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Reţine următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 mai 1999, reclamanta O.V.I. a chemat în judecată pe pârâtul K.I. solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care:
- să se constate deschisă succesiunea defunctei K.M., decedate la 9 februarie 1996, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Ghirlande.
- să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei include o cotă de proprietate de 1/2 din apartamentul nr. 9 situat în Bucureşti, precum si unele bunuri mobile
- să se constate că reclamanta în calitate de soră a defunctei si pârâtul în calitate de soţ supravieţuitor sunt moştenitori legali ai acesteia, fiecare având vocaţia de a culege cate 1/2 din masa succesorală si
- să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile succesorale.
Acţiunea a fost înregistrată iniţial cu numărul de dosar 7461/1999 pe rolul Judecătoriei sectorului VI Bucureşti.
După formularea acţiunii la 10 august 1999 a decedat pârâtul iniţial K.I., în cauză fiind citată, în calitate de prezumtivă moştenitoare, fiica acestuia, M.C.
Prin sentinţa civilă nr. 13539, pronunţată la 9 noiembrie 1999 Judecătoria sectorului VI a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 66/ F pronunţată la 14 ianuarie 2000, în dosarul nr. 5841/1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă si de contencios administrativ, a declinat la rândul sau competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului VI Bucureşti.
Constatând totodată existenta unui conflict negativ de competentă aceeaşi instanţă a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 67, pronunţată la 28 februarie 2000, în dosarul nr. 745/2000 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a stabilit în favoarea Tribunalului Bucureşti competenta de judecare a acţiunii.
Ca urmare cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă si de contencios administrativ cu numărul de dosar 2150/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 811, pronunţată la 2 noiembrie 2001, instanţa astfel sesizată a admis acţiunea constatând:
- deschiderea succesiunii defunctei K.M.,
- compunerea masei succesorale (care includea exclusiv cota de 1/2 din apartamentul nr. 9 situat în Bucureşti, valoarea totală a imobilului fiind de 407 657 411 lei, echivalentul a 17210 dolari S.U.A.) precum si
- calitatea de moştenitori legali ai defunctei (fiecare cu câte o cota succesorală de 1/2) avuta de sora defunctei, reclamanta O.V.I. si respectiv de soţul supravieţuitor K.I.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ieşirea din indiviziune prin atribuirea în proprietatea pârâtei M.C. a cotei indivize de proprietate asupra imobilului care aparţinuse defunctei si obligarea acesteia la plata către reclamantă a unei sulte de 101 914 355 lei, reprezentând echivalentul a 4432 dolari S.U.A.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă cererea de includere în masa succesorală a unor bunuri mobile.
Apelul făcut ulterior de pârâta M.C. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 22 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, la 27 ianuarie 2003 în dosarul nr. 591/2002.
Ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul includerii în masa succesorală a cotei de 1/2 din valoarea ratelor achitate pentru apartamentul succesoral până la data decesului lui K.M., având un cuantum de 215 918 551 lei cu diminuarea corespunzătoare, până la valoare de 53 979 551, 25 lei, a valorii sultei cuvenite reclamantei.
Pronunţând această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că, la data deschiderii succesiunii preţul apartamentului care formează obiectul partajului, fusese plătit numai în proporţie de 46,46%, apreciindu-se că diferenţa procentuală de 53,54 % achitată ulterior a fost plătită cu contribuţia exclusivă a lui K.I., neincluzându-se deci în masa succesorală.
În ceea ce priveşte valoarea masei succesorale au fost omologate constatările din raportul de expertiză întocmit în apel de ing. J.C.E. si au fost înlăturate, apreciindu-se că sunt contrare prevederilor art. 296 C. proc. civ., apărările intimatei-reclamante referitoare la degradarea apartamentului de către pârâtă si la diminuarea adusă astfel valorii respectivului imobil.
La 11 octombrie 2003 reclamanta O.V.I. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu numărul de dosar 1512/2003.
În susţinerea recursului a fost invocată cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive afirmându-se că aceasta vizează două aspecte:
- nelegitimarea procesuală a „soţului supravieţuitor K.I., dat fiind că în speţă nu s-a făcut dovada acceptării de către el a succesiunii defunctei" si respecti.
- nelegitimarea procesuală a apelantei M.C. ca urmare a faptului că nu a făcut dovada calităţii de moştenitoare a defunctului său tată.
În aceeaşi ordine de idei s-a relevat că ultimul dintre cele două aspecte menţionate a fost evocat si în fata instanţei de apel care l-a ignorat, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale art. 108 alin. (1) si art. 137 C. proc. civ.
Tot în susţinerea recursului s-a afirmat că hotărârea pronunţată în apel este criticabilă si în ceea ce priveşte soluţionarea unor chestiuni care vizau fondul pricinii deoarece:
- încuviinţarea unei noi expertize s-a dispus fără a se tine seama de culpa procesuală a pârâtei M.C. constând în obstrucţionarea efectuării unei prime expertize, dispuse de instanţa de fond, prin refuzul de a consemna onorariul stabilit în sarcina sa si prin împiedicarea accesului expertului în apartament, ceea ce adus la o evaluare ipotetica a respectivului bun;
- nu s-a observat că motivele de apel formulate în speţă constituie în realitate obiecţiuni la expertiza imobiliară iniţială, obiecţiuni pe care pârâta nu le-a invocat în fata primei instanţe, deşi i s-a acordat un termen în acest scop;
- nu s-a avut în vedere împrejurarea că numai cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize reclamanta a putut să ia cunoştinţa de starea de degradare a imobilului, imputabila pârâtei si care a determinat o diminuare a valorii acelui bun;
- sulta a fost diminuată deşi reclamanta nu era răspunzătoare de degradarea imobilului succesoral;
- s-a renunţat la exprimarea valorii masei succesorale si a sultei într-o monedă de referinţă, împrejurare de natură a o expune pe reclamantă riscurilor legate de evoluţia fenomenului inflaţionist;
- s-a procedat la partajarea valorii ratelor plătite anterior deschiderii succesiunii, fără a se lua în considerare că diferenţa de preţ achitată numai de către K.I. a fost acoperită cu sume de bani care proveneau din patrimoniul comun al soţilor si din diferite ajutoare de înmormântare.
Ca temei de drept al recursului reclamanta indicat dispoziţiile art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ.
În ceea ce o priveşte intimata-pârâtă M.C. a solicitat respingere recursului.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat, Curtea retine că, potrivit petiţiei aflate în dosarul de apel, la 16 ianuarie 2003 reclamanta a invocat în scris „excepţia lipsei calităţii procesuale (pasive la fond, active în apel) a apelantei, pârâte M.C."
În încheierea de şedinţă din 20 ianuarie 2003, termen la care, în urma dezbaterilor, s-a dispus amânarea pronunţării asupra apelului, s-a menţionat, de asemenea, că reprezentantul reclamantei a evocat de două ori excepţia lipsei calităţii procesuale în ceea ce o priveşte pe M.C.
Este de principiu că lipsa calităţii procesuale pasive sau active poate fi invocată în orice stare a pricinii, nu numai de partea interesată, dar si de către instanţă din oficiu, deoarece constituie o excepţie de fond absolută.
Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa mai întâi asupra acestei excepţii, cu atât mai mult cu cât la termenul menţionat s-a apreciat că nu mai era necesară administrarea altor „dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii", nefiind întrunite aşadar condiţiile prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol.
În speţă, însă, instanţa de apel a omis a se pronunţa asupra respectivei excepţii care nu apare menţionată nici în dispozitiv si nici în considerentele deciziei recurate.
Ca urmare a încălcării normelor de principiu amintite, hotărârea astfel pronunţată intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar si a art. 304 pct. 5, acest din urmă motiv de casare găsindu-si aplicarea în raport cu motivarea dată recursului si cu prevederile alin. ultim al art. 306 din acelaşi cod.
Aşa fiind, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) şi (3) si art. 313 C. proc. civ., admiţând recursul si casând Decizia atacată cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării apelului.
În contextul arătat nu există temei legal pentru examinarea de către această Curte a celorlalte critici evocate de reclamantă ca motive subsidiare de recurs.
Instanţa de trimitere va analiza cu prioritate excepţia privitoare la lipsa calităţii procesuale a C.M., urmând a observa că în recurs această excepţie a fost dezvoltată, în sensul că, pe lângă contestarea calităţii de moştenitoare a tatălui său, pârâtei i-a fost opusă si o pretinsă neacceptare de către K.I. a succesiunii defunctei sale soţii.
Suplimentarea materialului probatoriu rămâne a fi analizată de către aceeaşi instanţă în primul rând în raport cu cerinţele soluţionării excepţiei precizate, iar în subsidiar, dacă va fi cazul, si pentru corecta dezlegare a celorlalte aspecte ale litigiului, inclusiv a celor evocate ca motive de recurs. sens în care îşi pot găsi aplicarea si art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta O.V.I. împotriva deciziei civile nr. 22 din 27 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia recurată si trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de M.C. împotriva sentinţei civile nr. 811 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă si de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2241/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2198/2004. Civil. Daune. Recurs → |
|---|
