ICCJ. Decizia nr. 2295/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2295
Dosar nr. 9347 /2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2002 sub nr. 1920 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul C.T. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanţelor prin D.G.P. Gorj, Consiliul local al comunei Polovragi şi Prefectura Gorj, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi la plata contravalorii unor bunuri imobile preluate abuziv de stat în perioada 1945–1989.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că prin dispoziţia nr. 4 din 8 ianuarie 2002 Primăria comunei Polovragi i-a respins cererea făcută prin notificarea în care solicită restituirea imobilelor şi bunurilor mobile încorporate în acestea, rechiziţionate prin Decizia nr. 183/1954, cu motivarea că acestea nu mai există fizic, îndrumându-l să se adreseze Prefecturii Gorj.
La data de 10 mai 2002 precum şi cu ocazia susţinerilor pe fondul cauzei, reclamantul a precizat că solicită restituirea în natură a imobilelor, joagăr şi moară, şi punerea în posesie asupra terenurilor moştenite de la părinţi.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 111 din 27 mai 2002, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamant, reţinând în esenţă că bunurile solicitate numai există.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 149 din 27 septembrie 2002, a admis apelul, a schimbat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare, dispunând efectuarea unei expertize tehnice.
S-a reţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că dacă nu mai există bunurile solicitate în natură şi restituirea în natură nu mai este posibilă, deţinătorul bunului nu poate fi obligat la o plată prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Ori pentru a fi stabilită această valoare era necesară efectuarea unei expertize care să stabilească şi dacă bunurile imobile mai există, în ce stare se află şi pentru cele care nu mai există să se stabilească valoarea reală actuală, urmând ca de la această valoarea să fie apoi calculate şi stabilite măsurile reparatorii.
Rejudecând cauza după reţinerea ei, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 46 din 23 ianuarie 2004, a admis acţiunea formulată de către reclamant, a anulat dispoziţia nr. 4 din 8 ianuarie 2002 emisă de Primarul Comunei Polovragi şi a constatat valoarea de expertiză a imobilelor la suma de 4.272.960.000 lei, în raport de care vor fi stabilite măsurile reparatorii prin echivalent, conform „Normelor Metodologice" aprobate prin HG nr. 498/2003.
Instanţa a avut în vedere la pronunţarea acestei hotărâri constatările expertizei efectuate în cauză, care a evaluat bunurile preluate de stat de la reclamant, din care a exclus bunurile mobile care nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001 şi anume: materialul lemnos (pct. 8 din recapitulaţia generală a expertizei) valoare 250.760.000 lei şi drum acces (pct. 7) valoare 501.760.000 lei, în total 752.520.000 lei (250.760.000 + 501.760.000).
Scăzând această sumă de 752.520.000 lei din valoarea de expertiză a bunurilor şi anume 5.025.480.000 lei rămâne un total de 4.272.960.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de apel pronunţată după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii apelului a declarat recurs Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor, invocând ca temei de drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se susţine că instanţa deşi a reţinut că bunurile solicitate nu mai există în materialitatea lor, nu a făcut aprecierea corectă a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Astfel este de reţinut în primul rând că deşi recurenta invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu explică şi nu arată la care din ipotezele prevăzute de acest motiv se referă.
Textul respectiv are ipotezele: lipsei de temei legal a hotărârii, a hotărârii date cu încălcarea legii sau a hotărârii date cu aplicarea greşită a legii.
În speţă, însă, nu este vorba de niciuna din aceste ipoteze, astfel, prima ipoteză nu este îndeplinită întrucât instanţa de apel a motivat legal hotărârea în drept prin prevederile art. 6, art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la celelalte ipoteze, nici acestea nu se regăsesc în cauză întrucât instanţa de apel, reţinând cauza pentru rejudecarea a dispus efectuarea unei expertize, care să stabilească tocmai situaţia bunurilor revendicate. În consecinţă nu este vorba de o aplicare greşită sau o încălcare a legii deoarece instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea tocmai pe textul invocat de către recurent, ci eventual ar fi vorba de o interpretare greşită a probelor (expertiza tehnică), împrejurare care s-ar încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., text de lege abrogat prin OUG nr. 138/2000, care nu mai poate fi analizat.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 46 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2004. Civil. Anulare titlu de... | ICCJ. Decizia nr. 2319/2004. Civil. Nulitate contract... → |
|---|
