ICCJ. Decizia nr. 2377/2004. Civil. Contestatie în anulare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2377/2004
Dosar nr. 176/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 octombrie 2001, la biroul executorului judecătoresc, P.I., din oraşul Tg. Jiu, sub nr. 517 E/2001, M.E. şi G.N., din Tg. Jiu, au cerut executarea silită a sentinţei civile nr. 10548 din 5 decembrie 1996, a Judecătoriei Tg. Jiu, în contradictoriu cu pârâta, G.M., şi alţii.
Prin încheierea dată de executorul judecătoresc la 16 octombrie 2001, s-a încuviinţat executarea silită a hotărârii judecătoreşti menţionate, prin care urmare a admiterii cererilor de partaj succesoral formulate de succesorii legali ai defunctului, G.G., decedat la 3 ianuarie 1993, s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunurilor în natură şi calcularea unor sulte.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. Jiu sub nr. 18902 din 14 noiembrie 2001, debitoarea urmărită, G.I., a contestat executarea silită, susţinând că, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu ca fiind 17 iulie 1997, dreptul de a cere executarea silită este prescris.
Intimaţii au invocat în apărare prescripţia de 10 ani, reglementată de art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Reţinând că titlul executoriu ar fi emis în materia acţiunilor reale imobiliare pentru care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în 10 ani, Judecătoria Tg. Jiu, prin sentinţa civilă nr. 12701 din 29 noiembrie 2001, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Hotărârea menţionată a fost menţinută de Tribunalul Gorj, prin Decizia civilă nr. 137 din 31 ianuarie 2002, ca urmare a respingerii recursului contestatoarei.
Instanţa de recurs a reţinut, la rândul său, incidenţa termenului de prescripţie de 10 ani, şi a dispoziţiilor art. IV din OUG nr. 138/2000, şi ale art. 725 C. proc. civ.
La 16 ianuarie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate şi, invocând, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esenţială a legii, a susţinut că soluţia asupra fondului contestaţiei este greşită, întrucât, în raport de obiectul executoriu privind sume de bani, anume sultele calculate în procesul de partaj conform art. 742 din C. civ., dreptul de a cere executarea silită s-ar fi prescris în termenul de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Recursul în anulare este întemeiat, şi se va admite cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 405 alin. (1) C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, iar în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.
Textul consacră, aşadar, prin dispoziţii explicite, un termen de 3 ani pentru titlurile executorii, indiferent de materia în care au fost emise şi de mijlocul legal prin care au fost obţinute, şi un termen de 10 ani pentru cele obţinute pe calea acţiunilor reale imobiliare, şi care au ca obiect drepturi reale imobiliare, respectiv dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie.
Aşadar, termenul de prescripţie de 10 ani, funcţionează exclusiv în situaţia executării silite imobiliare, având ca obiect drepturi reale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Chiar dacă s-a născut prin hotărârea de partaj, sulta nu ar putea împrumuta din efectele declarative ale acesteia, care vizează exclusiv dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate până aici în indiviziune.
Aşa fiind, existând numai din momentul stabilirii sale, executarea silită a creanţei cu acest obiect se prescrie în termen de 3 ani de la data când titlul (hotărârea de partaj) îndeplineşte cerinţele legale pentru a putea fi pusă în executare.
În cauză, se impune însă, casarea cu trimitere a hotărârilor pronunţate pentru ca instanţa de trimitere să stabilească nemijlocit, ţinând seama de cele mai sus arătate, de susţinerile contradictorii ale părţilor şi de dovezile cauzei, momentul în care a început să curgă şi cel al împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei civile nr. 137 din 31 ianuarie 2002, a Tribunalului Gorj.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 12701 din 29 noiembrie 2001, a Judecătoriei Tg. Jiu, şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi Judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2374/2004. Civil. Constatare nulitatii... | ICCJ. Decizia nr. 2384/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
