ICCJ. Decizia nr. 2402/2004. Civil. Retrocedare teren. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2402

Dosar nr. 6886/2004

Şedinţa publică din 25 martie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1055 din 12 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general şi l-a obligat pe acesta să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 6.206 mp, situat în Bucureşti.

Pentru a da această soluţie, tribunalul a reţinut că autorii reclamantului, respectiv B.V. şi Ş., au fost proprietarii unui teren în suprafaţă de 8408 mp, expropriat fără titlu pe numele CAP Jilava, iar în prezent este liberă doar suprafaţa de 6200 mp, restul fiind ocupată de detalii de sistematizare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 670/A din 5 aprilie 2004, a admis excepţia tardivităţii apelului, invocată de reclamant prin întâmpinare şi, în consecinţă, a respins apelul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Concret, pârâtul a susţinut că acţiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât a fost formulată pe dreptul comun şi a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

Instanţa de apel a respins apelul ca tardiv, soluţionând astfel cauza în baza excepţiei invocate de reclamant, fără a intra în analiza fondului cauzei.

Cum critica formulată în recurs vizează aspecte legate de fondul cauzei, aceasta este neîntemeiată, iar recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

De altfel, instanţa de apel în mod corect a respins apelul ca tardiv, acesta fiind declarat peste termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 284 pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul, declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 670/A din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2402/2004. Civil. Retrocedare teren. Recurs