ICCJ. Decizia nr. 240/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 240.
Dosar nr. 6857/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1097 din 12 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis plângerea petenţilor M.D.A.I., M.D.M.S. şi B.D.E.M. născută M., în contradictoriu cu Primarul oraşului Borşa, judeţul Maramureş şi, în consecinţă, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 616 din 30 iunie 2003 emisă de Primarul oraşului Borşa şi a fost obligat Primarul oraşului Borşa să efectueze procedurile legale pentru stabilirea, în favoarea petenţilor, a măsurilor reparatorii legale.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 772 din 29 martie 2004, a admis apelul declarat de Primarul oraşului Borşa împotriva sentinţei civile nr. 1097 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Maramureş, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins în întregime plângerea formulată de petenţi, în contradictoriu cu intimatul Primarul oraşului Borşa, împotriva dispoziţiei nr. 616 din 30 iunie 2003 emisă de Primarul oraşului Borşa pe care a menţinut-o.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că:
Potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptăţită trebuie să notifice în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a legii, unitatea deţinătoare, notificarea trebuind a se face prin executorul judecătoresc, necomunicarea astfel a notificării atrăgând nulitatea acesteia.
Petenţii au depus notificarea cu nr. 17/N la biroul executorului judecătoresc, la data de 9 mai 2003 şi a fost comunicată la 12 mai 2003 fiind primită la data de 14 mai 2003, cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, 14 februarie 2002.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenţii, susţinând, esenţial, că prevederile art. 21 alin. (1) referitor la notificare sunt cu titlu de recomandare, nu de decădere, întrucât legiuitorul nu instituie în nici un mod sancţiunea decăderii, dacă cererea de restituire a fost făcută în alt mod decât notificarea.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează.
În adevăr, exclusiv, instanţa de apel a reţinut ca fiind tardiv formulată şi expediată notificarea, în considerarea momentului la care aceasta a fost depusă şi expediată, la şi prin biroul executorului judecătoresc, respectiv data la 9 mai 2003.
Reclamanţii au făcut însă dovada că, la 14 februarie 2002, deci în termen legal potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au depus la sediul pârâtei o cerere de restituire a imobilului, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Or, acest fapt nu poate însemna decât că, pretenţia persoanei îndreptăţite la restituirea imobilului a fost adusă la cunoştinţa efectivă a unităţii deţinătoare, în interiorul termenului limită prevăzut de lege, situaţie în care, nu se poate considera că lipsa condiţiei de formă prevăzută la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv comunicarea notificării să fie realizată prin intermediul executorului judecătoresc, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanţa lui.
În acest sens sunt şi prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Rezultă de aici, că însuşi legiuitorul a înţeles că este suficient ca persoana îndreptăţită să se fi adresat în termen chiar altei unităţi, pentru a fi considerată că a solicitat în termen realizarea dreptului său, dispoziţia menţionată privind modalitatea de comunicare a notificării (prin executorul judecătoresc) având desigur semnificaţie, chiar conform celor cuprinse în textul citat, alin. (4) din art. 21, sub aspect probator privind respectarea termenului.
În speţă nu se pune însă o asemenea chestiune, întrucât, instanţa de apel a soluţionat astfel cauza, numai în considerarea faptului că, această cerere, adresată în termen unităţii deţinătoare, nu are efecte juridice, nefiind comunicată prin executorul judecătoresc.
Faţă de cele arătate, această teză apare ca eronată, motiv pentru care, având în vedere că astfel, instanţa nu a intrat în cercetarea fondului, recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza, aceleiaşi instanţe spre rejudecare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.D., M.D.A.I., M.D.M.S. împotriva deciziei civile nr. 772/A din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2402/2004. Civil. Retrocedare teren. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2399/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... → |
|---|
