ICCJ. Decizia nr. 2442/2004. Civil. Nulitate absoluta. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2442
Dosar nr. 8385/2004
Şedinţa publică din 28 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 iulie 2002, reclamanţii P.E.I., P.M.D. şi P.V.A. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Municipiul Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Judeţeană pentru Ocrotirea Copilului Alba Iulia;
- să constate nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Alba Iulia, imobil ce a aparţinut autoarei lor S.P., preluat în baza Decretului nr. 92/1950;
- să dispună constatarea nulităţii absolute a înscrierii imobilului în domeniul public al judeţului Alba şi radierea din lista inventarului bunurilor, la poziţia nr. 17 din procesul verbal însuşit prin hotărârea nr. 66 din 23 decembrie 1999, a Consiliului Judeţean Alba;
- să restabilească situaţia anterioară de carte funciară prin înscrierea dreptului de proprietate al vechiului proprietar;
Ulterior, la 30 octombrie 2002, reclamanţii şi-au precizat acţiunea introductivă în raport şi de Primarul Municipiului Alba Iulia, în nume propriu, precum şi de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor.
Investită cu soluţionarea cauzei Judecătoria Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 2428 din 8 octombrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Alba Iulia, reprezentat prin Primar.
A respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii Consiliul Judeţean Alba şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
A respins acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată împotriva pârâţilor, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Consiliul Judeţean Alba.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că valabilitatea titlului statului a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, acest capăt de cerere intrând sub incidenţa art. 1201 C. civ. şi respectiv art. 163 C. proc. civ., instanţa nemaiputându-se pronunţa asupra legalităţii aplicării decretului de naţionalizare.
Pe de altă parte, se mai reţine, în imobilul în litigiu funcţionează în prezent Centrul de Plasament Alba Iulia, imobilul fiind cuprins în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Judeţului Alba, aprobat prin hotărârea Consiliului Judeţean Alba.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 768/A din 14 mai 2004, a schimbat în totalitate sentinţa, a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Alba Iulia, precum şi a înscrierii acestui imobil în domeniul public al Judeţului Alba.
A dispus radierea imobilului de la poziţia 18 din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Judeţului Alba, aprobat prin hotărârea nr. 66 din 23 decembrie 1999 a Consiliului Judeţean Alba.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nevalabilitatea titlului statului este evidentă, iar hotărârile anterioare prin care s-a stabilit că imobilul a fost preluat cu titlu valabil nu constituie autoritate de lucru judecat, întrucât au fost pronunţate anterior apariţiei Legii nr. 213/1998, neexistând nici identitate de părţi.
Ca atare, se mai reţine, în raport de lipsa unui titlu valabil al statului, includerea imobilului în litigiu în domeniul public al Judeţului Alba, este nelegală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului Alba precum şi Consiliul Judeţean Alba.
Recurenţii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţin că instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate, hotărârea fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, după cum urmează:
- în mod greşit s-a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, în condiţiile în care s-a făcut dovada că antecesorii reclamanţilor se încadrau în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretului nr. 92/1950, întrucât deţineau un număr mare de imobile care depăşeau nevoile de locuit ale familiei. De altfel, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat în mod irevocabil asupra preluării cu titlu valabil a imobilului.
- imobilului îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială care reglementează măsurile reparatorii privind restituirea în natură sau prin echivalent, o acţiune promovată în condiţiile dreptului comun nemaifiind posibilă, după intrarea în vigoare a acestei legi.
- imobilul aparţine domeniului public al Judeţului Alba, fiind destinat desfăşurării activităţii Centrului de Plasament Alba Iulia, apartenenţă atestată prin HG nr. 974/2002 şi respectiv Hotărârea nr. 46/2001 a Consiliului Judeţean Alba care nu puteau fi modificate decât în condiţiile contenciosului administrativ.
Recursurile urmează a fi admise, pentru considerentele ce succed.
Imobilul în litigiu, înscris în C.F. nr. 4912 Alba Iulia, a fost proprietatea antecesoarei reclamanţilor, S.C., căsătorită P. şi a fost inclus în anexa Decretului nr. 92/1950, la poziţia nr. 36, alături de alte imobile proprietatea acesteia din Alba Iulia.
Măsura naţionalizării a fost contestată de reclamanţi prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4778/1997 al Judecătoriei Alba Iulia, prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 1087 din 30 iunie 1998 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă) reţinându-se că imobilul în litigiu intră în categoria imobilelor preluate cu titlu valabil de Statul Român, antecesorii reclamanţilor încadrându-se în situaţiile reglementate de art. I alin. (2) şi respectiv art. V din Decretul nr. 92/1950.
Ca atare, în mod corect a reţinut prima instanţă că aspectele vizând nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, derivând din contestarea legalităţii aplicării decretului de naţionalizare, intră sub incidenţa puterii lucrului judecat, în înţelesul art. 1201 C. civ.
De altfel, această cerere a fost reiterată de reclamanţi şi în contestaţia formulată de aceştia, în baza Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. 85 din 17 septembrie 2002 emisă de Consiliul Judeţean Alba, prin sentinţa civilă nr. 1095 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin Decizia nr. 296/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, reţinându-se de asemenea că, în virtutea puterii lucrului judecat, instanţa nu se mai poate pronunţa asupra valabilităţii titlului de preluare a imobilului de către stat.
Acţiunea de faţă, formulată în condiţiile art. 111 C. proc. civ., prin care reclamanţii solicită să se constate nulitatea absolută a actului de trecere a imobilului în proprietatea statului şi pe cale de consecinţă, faptul că acesta nu a ieşit niciodată din patrimoniul lor, are ca scop final recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului (teren şi construcţie) având caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului şi nu al unei acţiuni în constatare.
Chiar dacă vizează afirmarea unui drept sau a unei pretenţii în justiţie, respectiv existenţa sau inexistenţa unui raport juridic, cea mai importantă trăsătură a acţiunilor în constatare, statornicită în mod expres de lege, este caracterul lor limitat şi subsidiar.
Potrivit art. 111 teza 2 C. proc. civ., acţiunea în constatare nu poate fi primită decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului, adică ori de câte ori partea are la dispoziţie o altă cale de constatare a ceea ce reclamă în justiţie.
Or, acţiunea prin care reclamanţii, aşa cum s-a arătat, tind în mod evident la recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, a fost introdusă la 31 iulie 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 act normativ cu caracter special ce reglementează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, din actele cauzei rezultă că reclamanţii şi-au valorificat dreptul de persoane îndreptăţite, conferit prin dispoziţiile art. 3 al Legii nr. 10/2001 şi au solicitat, în condiţiile acestui act normativ, restituirea în natură a imobilului, cerere respinsă.
Ulterior, prin sentinţa nr. 1095 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţi, împotriva dispoziţiei nr. 85 din 17 septembrie 2002, emisă de Consiliul Judeţean Alba, prin care, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului, s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti.
Este fondată şi critica formulată de recurenţi vizând greşita constatare a nulităţii înscrierii imobilului în domeniul public de interes judeţean şi radierea acestuia din inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului Alba.
Astfel, imobilul a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Alba, inventar aprobat prin hotărârea nr. 46 din 21 iunie 2001 a Consiliului Judeţean Alba şi confirmat prin HG nr. 974/2002 (în anexa căreia, la poziţia 18 se regăseşte imobilul în litigiu) care atestă apartenenţa imobilului la domeniul public al Judeţului Alba, alături de alte imobile destinate activităţii specifice a Centrului de Plasament Alba Iulia, aflat sub autoritatea Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Alba.
Or, anularea acestui act normativ, nu se putea face decât pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu emitentul acestuia, respectiv Guvernul României, cererea neputând face obiectul unei acţiuni formulată potrivit dreptului comun.
Ca atare, cum actele administrative care atestă apartenenţa imobilului la domeniul public de interes judeţean nu au fost anulate în condiţiile contenciosului administrativ, ele rămân în vigoare, producând efecte juridice.
Aşa fiind, recursurile urmează a fi admise, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a respingerii apelului formulat de reclamanţi împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Alba şi recursul declarat de Consiliul Judeţean Alba împotriva deciziei civile nr. 768/A din 14 mai 2004 al Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată, şi respinge apelul declarat de reclamanţii: P.E.I., P.M.D. şi P.V.A. împotriva sentinţei civile nr. 2428 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Alba Iulia pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 8 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2402/2004. Civil. Retrocedare teren. Recurs → |
|---|
