ICCJ. Decizia nr. 2500/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2500
Dosar nr. 28364/1/2004
Nr. vechi 8748/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mureş la 9 ianuarie 2003, reclamanţii K.O.U. şi M.U., prin mandatar K.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Sighişoara, anularea dispoziţiilor nr. 610 din 29 noiembrie 2002 şi nr. 613 din 3 decembrie 2002, cu consecinţa restituirii în natură a următoarelor spaţii din imobilul situat în Sighişoara, înscris în C.F. Sighişoara, nr.top. 951 şi 952.
- spaţiul compus din sala de vânzare în suprafaţă de 60 mp, situat în corpul A şi aflat în administrarea SC APT Sighişoara;
- un apartament din corpul B, aflat în administrarea SC ATT Sighişoara;
- un apartament situat în corpul C, aflat în administrarea SC ATT Sighişoara;
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea antecesorilor lor, fiind naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 (cota de 7/8), respectiv a Ordinului Ministerului Finanţelor (cota de 1/8), după care a fost partajat în mai multe spaţii, unele cu destinaţie de locuinţă şi altele cu destinaţie comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 455 din 30 mai 2003, Tribunalul Mureş a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat dispoziţiile nr. 610 şi 613/2002 emise de Primarul Municipiului Sighişoara şi a dispus restituirea în natură a spaţiului comercial situat la parterul corpului B, a corpurilor B şi C, cu destinaţie de locuinţă şi a terenului în suprafaţă de 404 mp, cu menţiunea că reclamantului K.O.U. îi revine cota de ⅔, iar reclamantei M.U. îi revine cota de ⅓ atât din construcţii, cât şi din teren.
S-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. I.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin preluarea cotei de ⅛ de la K.K.E., la data de 28 februarie 1950 în baza unui Ordin al Ministerului de Finanţe, iar cotele celorlalţi coproprietari, K.A., K.O. şi K.M., au fost preluate la 15 iunie 1963 în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a apreciat că reclamanţii, care au formulat notificări în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, reclamantul fiind succesor al defunctului K.O., în calitate de nepot de fiu, iar al defunctului K.K.E., în calitate de colateral de gradul IV, conform art. 663 C. civ., iar reclamanta este fiica fostei proprietare, K.M.
S-a reţinut că Dispoziţiile nr. 610 din 29 noiembrie 2002 şi nr. 613 din 3 decembrie 2002, prin care pârâta a respins cererile reclamanţilor pentru restituirea părţii din imobil care nu a fost înstrăinată, corespunzătoare cotei de 3/8, sunt nelegale.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel Primăria Municipiului Sighişoara, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
S-a susţinut că nu s-a ţinut seama că reclamanţii nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamantul având o cotă de doar ⅛ şi nu s-a făcut dovada titlului sub care a fost deposedat K.K.E.
Prin dispoziţia nr. 613/2002, apelanta a propus restituirea în natură a apartamentelor care alcătuiesc corpul B şi C din imobil cu plata unei sulte care urma să se stabilească ulterior în situaţia în care reclamanţii optau pentru această modalitate de despăgubire, însă instanţa nu a stabilit cine va trebui să plătească suma calculată la 7.630.000 lei.
S-a considerat că dispoziţia nr. 610/2002 nu putea fi anulată întrucât reclamanţii au arătat că nu doresc restituirea în natură a ceea ce s-a vândut şi nu au solicitat prin acţiunea formulată, acordarea de despăgubiri în raport de valoarea reală a imobilului.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 179/A din 2 decembrie 2003, a admis apelul pârâtei Primăria Municipiului Sighişoara şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea în ce priveşte anularea Dispoziţiei nr. 610 din 29 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Sighişoara, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia nr. 610 din 29 noiembrie 2002 s-a respins cererea de restituire în natură a apartamentelor 1, 2 şi 3 precum şi a pivniţei din corpul A şi magaziei din corpul C din construcţiile situate în P., menţionându-se că pentru apartamentele respective notificarea va fi înaintată Prefecturii judeţului Mureş, în vederea acordării de despăgubiri.
Cu toate acestea Tribunalul Mureş, prin sentinţa apelată a anulat şi dispoziţia menţionată, fără a observa că prin aceasta nu s-a soluţionat în fond notificarea reclamanţilor ci s-a prevăzut doar că pentru spaţiile nerestituite se va emite o altă dispoziţie, fapt ce s-a şi întâmplat, fiind emisă dispoziţia nr. 613 din 3 decembrie 2002.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs la 11 februarie 2004 pârâta Primăria Municipiului Sighişoara, prin primar, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a susţinut că reclamanţii nu au făcut dovada titlului sub care a fost deposedat autorul iar, K.K.E., respectiv Ordinului Ministrului de Finanţe nr. 52 249/1949 şi a motivelor pentru care cota de ⅛ din imobil a trecut în proprietatea statului în baza acestui ordin, apărut anterior Decretul nr. 92/1950.
S-a susţinut că, din prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nu rezultă că modalitatea de preluare a imobilului în baza ordinului invocat s-ar include în prevederile acestei legi.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greşita menţinere de care instanţa de apel a dispoziţiilor sentinţei prin care s-au restituit în natură spaţiul comercial de la parterul corpului A şi corpurile B şi C, în condiţiile în care cota reclamanţilor din întregul imobil este de doar 2/8, şi fiind o cotă ideală nu se poate aprecia ce parte se cuvine a fi restituită în natură reclamanţilor.
Prin cel de al treilea motive de recurs, pârâta a arătat că instanţa a omis a se pronunţa cu privire la toate cererile cu care a fost investită, nestabilind cine trebuie să plătească şi cui suma de 7.630.000 lei şi ce reprezintă această sumă.
Intimaţii au formulat la 22 martie 2005 întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la criticile invocate de pârâta-recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aprecia că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Imobilul înscris în C.F. Sighişoara, nr. top. 951, 952, situat în str. H. a constituit, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, un singur corp de proprietate, aparţinând lui K.A. în cotă de 4/8 şi K.H., K.K.E. şi K.O. în cote de câte 1/8 părţi.
Reclamanţii au făcut dovada proprietăţii asupra întregului imobil, preluat abuziv în proprietatea statului; cota de 7/8 în baza Decretului nr. 92/1950, iar cota de ⅛ în baza Ordinului Ministrului de Finanţe nr. 52 249/1949, prin preluare de la K.K.E., astfel cum rezultă din extrasul de C.F.
Susţinerea recurentei în sensul că pot face obiectul restituirii numai imobilele preluate în temeiul Decretului nr. 92/1950 este eronată. În realitate, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fac obiectul restituirii imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 1945–1989, iar nu numai după anul 1950, cum susţine recurenta.
În situaţia inexistenţei unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, nu se poate reţine că preluarea în temeiul unui Ordin al Ministrului Finanţelor reprezintă un titlu valabil al statului, care să excludă aplicarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondată.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză, la care pârâta nu a formulat obiecţiuni, astfel cum rezultă din petiţia depusă la instanţa de fond la 20 mai 2003, s-a stabilit că valoarea întregului imobil este de 1.999.040.000 lei, valoarea construcţiilor şi 513.460.000 lei, terenul în suprafaţă de 1077 mp, din care valoarea cotei de 3/8 este de 749.640.000 lei.
Imobilul a fost dezmembrat ulterior preluării de la autorii reclamanţilor în 3 corpuri, corpul A, compus din 3 apartamente, înstrăinate în baza Legii nr. 4/1973 şi a Legii nr. 112/1995, spaţiul cu altă destinaţie şi apartamentele din corpurile B şi C, care pot fi restituite în natură.
Sub aspectul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor îndreptăţite, Legea nr. 10/2001 a instituit principiul restituirii în natură art. 7 alin. (2). Prin notificare reclamanţii nu au solicitat despăgubiri pentru spaţiile înstrăinate de stat conform Legii nr. 4/1973 şi Legii nr. 112/1995 şi care reprezintă circa 5/8 din întregul imobil, astfel încât în mod corect s-a apreciat că spaţiile neînstrăinate pot fi restituite în natură.
Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs vizând nepronunţarea instanţei asupra tuturor cererilor cu care a fost investită este nefondată.
Prin sentinţa nr. 455 din 30 mai 2003, prima instanţă s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, această soluţie fiind menţinută în parte, mai puţin în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr. 610 din 29 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Sighişoara, contestaţie ce a fost respinsă.
De altfel, ulterior modificării pct. 6 al art. 304 prin OUG nr. 138/2000(art. I pct. III), nepronunţarea asupra tuturor capetelor de cerere nu mai constituie motiv de recurs, existând posibilitatea completării hotărârii conform procedurii prevăzută de art. 2812 C. proc. civ., atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.
Faţă de aceste considerente, se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică şi se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Sighişoara împotriva deciziei civile nr. 179/A din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2512/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 250/2004. Civil. Acţiune în constatare +... → |
|---|
