ICCJ. Decizia nr. 2548/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2548/2004
Dosar nr. 3896/2002
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti reclamantul M.E. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local al Municipiului Bucureşti, Consiliul local al sectorului 2 şi S.C. A. S.A. pentru revendicarea imobilului situat în str. Vasile Lascăr compus dintr-un apartament şi teren în suprafaţă totală de 230 mp. A mai solicitat constatarea că este singurul moştenitor al tatălui său M.A. care a cumpărat terenul în 1931 pe care a construit casa. S-a mai solicitat constatarea că naţionalizarea acestui imobil în temeiul Decretului nr. 92/1950 a fost ilegală.
Judecătoria sectorului 2 prin sentinţa civilă nr. 9365 din 28 iunie 1999 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe parcursul procesului acţiunea s-a extins asupra pârâtului S.C. M. S.A. deţinătoarea imobilului şi s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu de către G.F.E. în calitate de descendentă a defunctului M.A., fratele reclamantului.
Reclamantul şi-a precizat acţiunea chemând în judecată şi pe M.J.S., soţia supravieţuitoare a defunctului său frate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă prin sentinţa nr. 1233 din 6 noiembrie 2001 a admis cererea principală şi cea de intervenţie forţată a pârâtei M.J.S., precum şi cererea de intervenţie în nume propriu a intervenientei G.F.E. Au fost obligate pârâtele să lase reclamantului şi celor două interveniente imobilul situat în str. Vasile Lascăr, teren 230 mp şi construcţie - subsol, parter şi două etaje.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că imobilul în compunerea arătată a fost dobândit în 1931 de M.E. şi M.A. (teren de 230 mp cumpărat pe care s-a construit o casă în acelaşi an). Acest imobil a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la cei doi proprietari care la acea dată erau inginer şi, respectiv, funcţionar şi ca atare, exceptaţi de la aplicarea acestui act normativ, potrivit art. II. Ca urmare s-a constatat că titlul statului pentru acest imobil nu este valabil în definiţia dată de art. 6 din Legea 213/1998. S-a constatat că imobilul nu a ieşit niciodată din patrimoniul autorilor şi s-a transmis pe cale succesorală, cât priveşte succesorii lui M.A., în patrimoniul intervenienţilor.
În sfârşit în lipsa dovedirii unui drept locativ asupra imobilului al pârâtei C.M. a fost admisă acţiunea şi împotriva acestei pârâte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 204 din 20 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Nu s-a primit critica potrivit căreia calitate procesuală pasivă are municipiul Bucureşti prin primarul general şi nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti avându-se în vedere că acţiunea a fost formulată sub imperiul Legii 69/1991 care conferea abilitate procesuală pasivă acestui pârât.
Nu s-a primit nici critica privind fondul cauzei, în sensul că titlul statului este valabil faţă de dovedirea calităţii proprietarilor cu privire la care Decretul nr. 92/1950 nu se aplica şi faţă de faptul că Decretul nr. 92/1950 era în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei din 1948 şi art. 48 C. civ.
Împotriva acestei decizii municipiul Bucureşti prin primarul general a declarat în termen recurs considerând soluţia vădit netemeinică şi esenţial nelegală.
Critica a vizat în fapt greşita apreciere în persoana Consiliului General al Municipiului Bucureşti a calităţii procesuale pasive deşi potrivit Legii nr. 69/1991 unităţile administrativ teritoriale au capacitate de exerciţiu şi sunt reprezentate în relaţiile cu alte organe de primar.
În drept recursul a fost motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10.
Recursul este neîntemeiat.
Critica referitoare la lipsa capacităţii procesuale pasive nu este fondată.
Potrivit art. 2, 4, 5 şi 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 republicată; comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale, iar consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice locale în comune şi oraşe (municipii) având printre altele şi atribuţii de administrare a domeniului public şi privat.
Art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prevede că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor unităţilor administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale care dau mandat scris în fiecare caz preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
Coroborând prevederile legale menţionate, se reţine că recurentul pârât Consiliului General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 neîntemeiat pe o situaţie concretă şi fără indicarea probei neluată în consideraţie şi acesta se va respinge ca nefondat.
Pentru considerentele arătate recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei civile nr. 204 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2004. Civil. Despagubiri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 245/2004. Civil. Revizuire → |
|---|
