ICCJ. Decizia nr. 2570/2004. Civil. Anulare dispozitie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2570

Dosar nr. 7399/2004

Şedinţa publică din 31 martie 2005

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2003, reclamantul G.S.M., direct şi prin reprezentantul Fundaţia A.M. Roşia Montană, a chemat în judecată pe Primarul comunei Roşia Montană, solicitând: anularea dispoziţiei nr. 197 din 26 februarie 2003, emisă de Primarul comunei Roşia Montană; să se constate preluarea abuzivă de către Statul Român a instalaţiilor de şteampuri cu 12 săgeţi şi respectiv 9 săgeţi aflate pe terenul proprietatea sa, distruse ca efect al naţionalizării, potrivit Legii nr. 119/1948; acordarea despăgubirilor în bani de aproximativ 1,500 kg aur, prin acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, care să acopere această valoare; acordarea folosului de tras pentru acestea din 1948 până în prezent; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 320 din 4 iunie 2003, Tribunalul Alba a admis în parte contestaţia, a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, de către Statul Român, a instalaţiei de prelucrare a minereului (şteampuri cu 12 săgeţi şi respectiv 9 săgeţi) aflate pe terenul proprietatea reclamantului, a anulat dispoziţia atacată, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri, respingând celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că antecesorii reclamantului au avut în proprietate, conform evidenţelor de carte funciară, o instalaţie de prelucrare a minereurilor care a fost supusă naţionalizării în temeiul art. 1 din Legea nr. 119/1948.

Reţinând că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată expres că imobilele naţionalizate sunt considerate imobile preluate abuziv, tribunalul a concluzionat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri prin echivalent, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Apărarea pârâtului, fundamentată pe dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înlăturată, cu motivarea că această normă nu este incidentă în cauză, ea reglementând situaţia juridică a imobilelor prin destinaţie şi nu a celor prin natura lor.

Instanţa a mai reţinut că reclamantul nu are dreptul nici la măsuri reparatorii, constând în acţiuni acordate la societăţile comerciale, care au preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital, motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit că este moştenitorul persoanelor care aveau calitatea de asociaţi ai persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948.

S-a apreciat că în mod corect nu s-au acordat despăgubiri, reprezentând folosul de tras, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură reparatorie.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâtul.

În esenţă, reclamantul a susţinut că, întrucât instalaţiile de prelucrare a minereurilor au fost bunuri imobile prin încorporare, iar preluarea şi distrugerea lor s-a produs ca efect al naţionalizării, se impunea acordarea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri, inclusiv a despăgubirilor pentru nefuncţionarea acestor utilaje, pentru o perioadă de 53 de ani.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a susţinut că în mod eronat instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din legea naţionalizării, deoarece aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, instalaţiile proprietatea antecesorilor reclamantului neservind la activitatea unei întreprinderi naţionalizate. În consecinţă, imobilul nu a fost niciodată preluat abuziv de către stat, el fiind şi în prezent în proprietatea persoanelor fizice.

Pârâtul a mai arătat că întrucât instalaţia de şteampuri este imobil prin destinaţie, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantul nefiind îndreptăţit la despăgubiri, pentru că nu a făcut dovada existenţei faptice a acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 463/A din 4 decembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul formulat de reclamantul G.S.M. împotriva sentinţei pronunţată de tribunal şi a admis apelul declarat de pârâtul Primarul comunei Roşia Montană, a modificat sentinţa apelată, în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că deşi instanţa de fond a stabilit în mod corect că instalaţia de şteampuri ce a aparţinut antecesorilor reclamantului a fost naţionalizată abuziv, acesta nu este îndreptăţit la despăgubiri, deoarece în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Invocând dispoziţiile art. 468 C. civ., instanţa a considerat că instalaţia de şteampuri a avut caracterul unui bun imobil prin destinaţie, fiind un bun mobil prin natura lui, dar care, ca urmare a voinţei proprietarului devine accesoriu al unui imobil prin natură, respectiv a terenului.

Curtea a învederat că dispoziţiile art. 6 alin. (2) care reglementează situaţia juridică a imobilelor prin destinaţie (respectiv a utilajelor şi instalaţiilor) prevăd că în privinţa acestora se acordă măsuri reparatorii în situaţia în care se dovedeşte că au fost preluate, cu excepţia cazului în care au fost înlocuite, casate sau distruse, context în care a apreciat că reclamantul nu a probat aceste împrejurări.

Reţinând că reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri pentru instalaţia de şteampuri în temeiul Legii nr. 10/2001, instanţa a apreciat că acesta nu este îndreptăţit nici la primirea contravalorii beneficiului nerealizat pentru nefolosirea acestui bun.

Cât priveşte terenul pe care era amplasată instalaţia de şteampuri, instanţa a precizat că acesta nu a ieşit niciodată din proprietatea reclamantului, nefăcând obiectul naţionalizării.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 9, şi 10 C. proc. civ.

Susţine reclamantul că instanţa de apel a pronunţat Decizia depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând astfel formele de procedură sub sancţiunea nulităţii ei, deoarece.

- înscrierea în cartea funciară a instalaţiei de şteampuri face irelevantă dovedirea de către reclamant a situaţiei faptice actuale a existenţei acesteia.

- instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001, deoarece instalaţia de şteampuri a devenit imobil prin încorporare şi dat fiind faptul că a fost naţionalizat şi distrus ca efect al Legii nr. 119/1948, se impune acordarea şi implicit obţinerea de măsuri reparatorii;

Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

În primul rând, trebuie observat că reclamantul se referă în dezvoltarea motivelor de recurs, la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv înscris în art. 304 pct. 4 C. proc. civ., însă criticile formulate nu fac posibilă încadrarea în acest motiv de recurs.

Dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocate de reclamant nu sunt incidente în cauză, neputându-se reţine, atât din dispozitivul deciziei atacate cât şi din cel al sentinţei, că instanţele ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. De fapt, reclamantul avansează acest motiv de recurs, fără a preciza în mod concret în ce constau cazurile de plus petita sau de extrapetita.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate verifica în ce măsură este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamantul nu a indicat mijloacele de apărare sau dovezile administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.

Celelalte critici formulate de reclamant sunt subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, acestea vizând interpretarea greşită de către instanţă a prevederilor art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Susţinerea potrivit căreia înscrierea în cartea funciară a existenţei instalaţiei de şteampuri este suficientă pentru acordarea măsurilor reparatorii este nefondată, în condiţiile în care norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 10/2001, vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, cu excepţia cazului în care acestea au fost înlocuite, casate sau distruse. Contrar susţinerilor reclamantului, pentru acordarea măsurilor reparatorii, nu este suficientă dovedirea existenţei bunurilor prevăzute la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind condiţionată de existenţa bunurilor la momentul intrării în vigoare a legii.

Ca atare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nefiind dovedită de către reclamant atât preluarea efectivă a instalaţiei de şteampuri cât şi existenţa acesteia, G.S.M. nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii. De altfel, însuşi reclamantul, în cuprinsul motivelor de apel a arătat în mod explicit că instalaţia de şteampuri a fost distrusă.

În consecinţă, urmează a constata că soluţia adoptată de instanţă este în afara criticii.

De altfel, trebuie observat că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, condiţionează acordarea măsurilor reparatorii de preluarea utilajelor şi instalaţiilor odată cu imobilul, or, în speţă, terenul proprietatea reclamantului nu a fost supus naţionalizării.

Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamantul G.S.M. direct şi prin reprezentantul Fundaţia A.M. Roşia Montană.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G.S.M. direct şi prin reprezentantul Fundaţia A.M. Roşia Montană împotriva deciziei civile nr. 463/A din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2570/2004. Civil. Anulare dispozitie. Recurs