ICCJ. Decizia nr. 2571/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2571
Dosar nr. 7637/2004
Şedinţa de la 31 martie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 664 din 27 iunie 2003, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Cluj împotriva pârâţilor A.V.I.S. şi A.S. A respins cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Apărării Naţionale şi a obligat reclamantul şi intervenientul în solidar să plătească reclamanţilor cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul situat în Cluj Napoca, face parte din domeniul public al statului şi se află în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
Ministerul Apărării a formulat o cerere de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului.
Din probele dosarului a rezultat că imobilul a constituit proprietatea tabulară a lui A.V. şi a soţiei acestuia, P.L., fiind naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950. Dreptul de proprietate al statului a fost intabulat la data de 19 noiembrie 1957.
Prin Decizia civilă nr. 83 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin Decizia nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de pârâţii din prezenta cauză în contradictoriu cu Statul Român şi a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, iar statul a fost obligat să le recunoască dreptul de proprietate.
Pârâţii şi-au intabulat dreptul de proprietate astfel obţinut.
Tribunalul a mai reţinut că acţiunea în constatare are caracter subsidiar, reclamantul putându-şi valorifica pretenţiile pe calea unei acţiuni în realizarea dreptului.
Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă şi cererea de intervenţie accesorie.
Apelurile declarate de reclamant şi intervenient au fost admise prin Decizia civilă nr. 29/A din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, care a anulat sentinţa, iar pe fond, a respins acţiunea ca nefondată. A respins şi cererea de intervenţie accesorie şi a obligat apelanţii în solidar la cheltuieli de judecată către pârâţi.
Curtea de Apel a reţinut că cererea de chemare în judecată cuprindea mai multe petite ce vizau constatarea că imobilul face parte din domeniul public al statului, rectificarea cărţii funciare şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., precum şi intabularea dreptului de administrare al Ministerului Apărării Naţionale.
Respingând întreaga acţiune ca inadmisibilă, instanţa de fond a pronunţat o soluţie ce intră sub incidenţa art. 297 C. proc. civ.
S-a reţinut, astfel, că petitul prin care se solicită constatarea unei stări de fapt, este inadmisibil, raportat la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte restul petitelor, acţiunea reclamantului este neîntemeiată deoarece pârâţii sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, conform hotărârii judecătoreşti, opozabilă reclamantului şi care a dobândit putere de lucru judecat.
Au fost înlăturate criticile apelanţilor referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că acţiunea în revendicare a fost promovată de pârâţi anterior intrării în vigoare a legii speciale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul şi intervenientul accesoriu.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a arătat că Decizia atacată este nelegală. Se susţine, în esenţă, că titlul pârâţilor nu îi este opozabil deoarece în procesul ce a avut ca obiect acţiunea în revendicare statul nu a fost reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ci de Municipiul Cluj-Napoca.
De asemenea, Decizia a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 care statuează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile.
Pentru aceste motive, titlul în baza căruia pârâţii şi-au intabulat dreptul de proprietate nu poate fi considerat valabil, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 34 din Legea nr. 115/1938 .
Recursul intervenientului preia, practic, toate criticile formulate de reclamant, întemeindu-se tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Se arată, în plus, că statul era proprietar pe ½ din imobil, deoarece a plătit despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995, numitei C.E.
Recursurile nu sunt fondate.
Prin Decizia civilă nr. 93 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin Decizia nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, Curtea de Apel Cluj a constatat că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea statului, pe care l-a obligat să recunoască pârâţilor din prezenta cauză dreptul de proprietate. Decizia a fost pronunţată în contradictoriu cu statul român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
Recurentele pretind că această hotărâre nu le este opozabilă deoarece Statul Român nu a fost reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Critica nu este întemeiată deoarece parte în litigiu a fost Statul Român, ca titular al dreptului de proprietate tabulară la acea dată. Indiferent de persoana juridică care a asigurat reprezentarea în proces, în cadrul litigiului cu care au fost investite, instanţele de judecată erau obligate să facă o singură analiză, şi anume legalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului.
Atâta timp cât o astfel de analiză a fost realizată în contradictoriu cu cel ce se pretindea titular al dreptului de proprietate, hotărârea judecătorească irevocabilă, prin efectul său substanţial, îi este opozabilă.
Se mai arată că Decizia atacată este nelegală deoarece a nesocotit dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Şi din acest punct de vedere instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, deoarece textul invocat se aplică doar unui drept de proprietate publică actual. Or, la data la care Decizia a fost pronunţată, statul pierduse deja dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici critica referitoare la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 115/1938.
Trebuie remarcat că, deşi recurentele formulează şi dezvoltă mai multe critici prin care se tinde a se demonstra că hotărârea atacată a încălcat mai multe dispoziţii legale în vigoare, în realitate ele vizează un singur aspect, şi anume faptul că Decizia nr. 93/2001 a Curţii de Apel Cluj nu este opozabilă statului.
Intervenientul mai arată că Decizia este nelegală, întrucât statul a dobândit dreptul de proprietate asupra a ½ din imobil pentru care a plătit unei terţe persoane despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995.
Nici această susţinere nu este întemeiată, deoarece operaţiunea juridică invocată nu reprezintă un mod de transmitere a proprietăţii. De altfel, această apărare, nesusţinută de nici unul din actele dosarului, a fost făcută pentru prima dată în recurs.
Pentru toate cele mai sus arătate, recursurile declarate vor fi privite ca nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ca atare.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 29/A din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă în solidar recurentele la plata sumei de 2 milioane lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii A.V.I.S. şi A.S.F.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2581/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2542/2004. Civil. Granituire. Recurs → |
|---|
