ICCJ. Decizia nr. 2554/2004. Civil. Nulitate act vânzare-cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2554
Dosar nr. 10689/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 5 iunie 2003 reclamantul P.I. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută, parţială, a contractului autentic de vânzare cumpărare nr. 559 din 2 noiembrie 1999 prin care pârâtul P.C. a vândut celuilalt pârât R.A.M. un teren arabil în suprafaţă de 2961,02 mp situat în intravilanul satului Robeşti, comuna Câieni.
Sancţiunea nulităţii a fost cerută în principal pentru cauză ilicită susţinându-se că pârâţii au încheiat contractul în scopul de a ocupa fără drept din proprietatea reclamantului suprafaţa de 566 mp, întrucât lăţimea la stradă a terenului vândut era de 42 mp şi nu de 47,39 m cum s-a trecut cu rea-credinţă în actul atacat; în subsidiar nulitatea contractului a fost solicitată pentru eroare, asupra bunului înstrăinat (cumpărătorul având reprezentarea că terenul proprietatea vânzătorului are suprafaţa de 2961,02, deşi în realitate aceasta era doar de 2395 mp) ori asupra dimensiunilor acestuia (lăţimea reală la stradă fiind aceea arătată anterior).
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948 şi art. 968 C. civ., despre cauza licită, condiţie esenţială pentru validitatea convenţiilor.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 9 iunie 2003 s-a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de tatăl reclamantului P.E. care a invocat calitatea de coproprietar în indiviziune asupra terenului în litigiu în suprafaţă de 566 mp.
În cauză s-au administrat dovezi cu înscrisuri, contract de vânzare–cumpărare 559/1999, schiţa terenului, certificat de rol, hotărâri judecătoreşti date în litigiile dintre părţi cu privire la acelaşi imobil şi martorii L.I., S.A., D.M. şi C.D., fiind efectuată şi expertiză tehnică de ing. expert ....
Prin sentinţa civilă nr. 873 din 20 septembrie 2003 Judecătoria Brezoi a respins ca nefondată acţiunea, fiind omisă soluţionarea cererii de intervenţie.
Apelul declarat de reclamant, la care a aderat şi intervenientul, a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care, prin Decizia civilă nr. 376/A din 27 februarie 2004, a anulat sentinţa pentru nemotivare în fapt şi în drept, obligaţie imperativă prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi în consecinţă; în rejudecare pe fondul cauzei a respins ca neîntemeiată acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu au fost dovedite în cauză elemente de fapt care să ateste că încheierea actului juridic este fondată pe reaua–credinţă a părţilor contractante. Pârâtul R.A.M. a cumpărat de la celălalt pârât P.C., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 559 din 2 noiembrie 1999 suprafaţa de teren de 2961,02 mp pe care vânzătorul o avea în stăpânire prin înzestrare de la părinţii săi, regăsindu-se ca atare în evidenţe la rd agricol la Primăria Câineni, teren punct „baltă", (identic cu Ostrov) în suprafaţă de 0,36 ha (registru agricol 59–60). Forma şi dimensiunile terenului în suprafaţă de 2961,02 mp sunt în conformitate cu schiţa anexă la acest contract de vânzare–cumpărare cu nr. cadastral 3, evidenţiat la O.J.C.G.C. Vâlcea şi înregistrat sub nr. 8276 din 22 septembrie 1999 respectiv: L = 62,4 m, l = 47,39 m, L = 47,53 m.
Aceleaşi dimensiuni au fost regăsite în teren şi prin expertiza tehnică efectuate în cauză.
Contractul de vânzare cumpărare 559/1999 a devenit comun şi reclamantului în cadrul acţiunii anterioare în revendicare imobiliară soluţionată irevocabil în favoarea pârâtului R.M.A. prin Decizia civilă nr. 389/R din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Cu privire la motivul subsidiar de nulitate s-a reţinut că eroarea asupra obiectului contractului nu este dovedită în cauză deoarece cumpărătorul a avut o reprezentare exactă, conformă cu realitatea, asupra terenului dobândit în proprietate în raport cu acte de identificare arătate în cuprinsul contractului şi anexele la acesta în plus, s-a argumentat că cererea asupra dimensiunilor fondului funciar nu poate fi invocată, sub sancţiunea lipsei de interes în caz contrar decât de cumpărătorul bunului imobil în cauză.
Ca atare, Curtea a concluzionat că în situaţia în speţă, privind vânzarea terenului altuia, acţiunea în anulare, pentru cauza ilicită sau eroare, intentată de pretinsul proprietar este nefondată.
Împotriva soluţiei în apel s-a declarat recurs de către reclamant şi intervenientul în interes propriu invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. cu solicitarea, în principal, de a fi casată Decizia cu trimitere spre rejudecare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea acestuia în sensul admiterii cererilor privind constatarea nulităţii absolute, parţiale, a contractului de vânzare–cumpărare 559/1999.
Recursul este nefondat.
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părţile au încheiat contractul ştiind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă.
Numai în aceste condiţii actul juridic este fondat pe o cauză ilicită sau frauda având va numitor comun reaua–credinţă a părţilor.
În lipsa acestor împrejurări nulitatea contractului nu se justifică.
Art. 297 alin. (1) C. proc. civ. impune anularea sentinţei şi evocarea fondului cauzei numai în situaţiile în care prima instanţă a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără să intre în cercetarea fondului.
Dacă „recercetarea fondului" nu se datorează admiterii unei excepţii procesuale, ci nerealizării de loc a cererii, cum a fost cazul cu intervenţia în speţă, practica judiciară a decis că şi în această situaţie sentinţa va putea fi anulată după ce instanţa de apel a reţinut pricina pentru evocarea fondului cererii canalizate în primă instanţă în cauza acestei soluţii se impune şi pentru faptul că cererea de intervenţie în interes propriu are acelaşi obiect cu acţiunea principală iar aceasta din urmă a fost judecată în fond de prima instanţă, anularea sa fiind dispusă în apel pentru motivele de procedură prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, cazul de casare cu trimitere întemeiat pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivat de încălcarea în apel a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este nefondat.
Cu referire la cazul de motivare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurenţi cu motivarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra declaraţiilor martorilor D.M. şi M.M. precum şi a schiţei şi contractelor de încheiere a terenului în litigiu, sunt de arătat următoarele:
Pentru a putea dispune modificarea hotărârii în temeiul acestui caz se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiţii: a) instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezii administrate şi b) dovada administrată era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că dacă le-ar fi avut în vedere, instanţa ar fi reţinut o altă situaţie de fapt şi ar fi pronunţat altă soluţie.
Probele amintite, administrate în cauză, cu privire la care instanţa de apel a omis să se pronunţe nu constituie acte de proprietate şi se referă la operaţiuni administrative ce au avut loc cu ocazia preluării în folosinţă a terenurilor de Electrocentrale Vîlcea anterior anului 1989; restituirea ulterioară a terenurilor după anul 1992 s-a făcut pentru suprafeţe mai mari datorită lucrărilor de umplere cu pământ efectuate între timp; aceste înscrisuri omit a menţiona printre proprietari denumită T.A. fiind apreciate ca lipsite de semnificaţie juridică în cadrul acţiunii anterioare în revendicare imobiliară incluzând în suprafaţa de teren în litigiu.
Drept urmare instanţa de apel a procedat corect la rejudecarea cauzei în fond, după anularea sentinţei, iar soluţia adoptată privind respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie este justificată, nefiind întrunite cerinţele legale invocate pentru constatarea nulităţii absolute a contractului autentic de vânzare–cumpărare 559/1999.
În consecinţă, recursul declarat de reclamant şi intervenienţii în interes propriu împotriva deciziei civile nr. 376/A din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 831 din 27 aprilie 2004 a Curţii de apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2004. Civil. Granituire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2469/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
