ICCJ. Decizia nr. 2754/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2754

Dosar nr. 7243/2004

Şedinţa publică din 7 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 273 din 24 decembrie 2002, reclamanţii K.E., J.C., T.G. şi T.L. , reprezentaţi în judecată de mandatar S.L.Z. au chemat în judecată pe pârâtul Preventoriul TBC Gorneşti, solicitând anularea deciziei nr. 159 din 22 noiembrie 2002 emisă de pârâtă şi în consecinţă, a dispune restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 1483 Gorneşti, nr. top 142, 143, 143/a compus din casă, castel, anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă de 5 ha, 1463 mp, situat administrativ în Gorneşti, preluat de Statul Român fără titlu valabil.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii fostului proprietar al imobilului, defunctul T.M.(M.), că imobilul-casă a avut destinaţia de locuinţă, întregul imobil fiind expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, deşi nu era afectat unei exploatări agricole.

Conform borderoului de inventariere a bunurilor expropriate, poziţia 31, terenul expropriat a fost evaluat la data exproprierii la 8.496.644 lei.

Imobilul este folosit ca preventoriu TBC, fiind utilizat şi ca centru de plasament pentru circa 20 copii, din cauza degradării avansate fiind folosită o mică parte din acesta, imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal şi prin urmare poate fi restituit în natură, cu atât mai mult, cu cât preluarea sa de către stat s-a făcut fără titlu.

La data de 14 februarie 2002, Consiliul Judeţean Mureş a depus o cerere de intervenţie în nume propriu, solicitând admiterea acesteia cu consecinţa constatării că imobilul în litigiu face parte din domeniul public al Judeţului Mureş, având o destinaţie medico-socială, Preventoriul TBC, care este de interes public judeţean. Imobilul, conform art. 16 alin. (2)din Legea nr. 0/2001 a fost cuprins pe lista imobilelor întocmită de Consiliul judeţean Mureş şi Prefectura Mureş înaintată Guvernului României, pentru a fi exceptată de la restituirea în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 256 din 29 martie 2003 a Tribunalului Mureş a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţii K.E., C.J., T.L. şi T.G., toţi prin mandatar S.L.Z. împotriva deciziei nr. 159 din 22 noiembrie 2002 în contradictoriu cu pârâtul Preventoriul TBC Gorneşti şi a fost admisă cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean Mureş, constatându-se că imobilul–casă (castel) şi anexe gospodăreşti, cu teren aferent în suprafaţă de 5 ha şi 1463 mp înscris în C.F. nr. 1483 Gorneşti, nr. top 142, 143, 143/a face parte din domeniul public al judeţului Mureş.

În pronunţarea sentinţei, tribunalul a reţinut că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea termenelor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, că într-adevăr imobilul este cuprins în domeniul public şi că restituirea în natură este imposibilă, prin prisma dispoziţiilor legale incidente. S-au indicat prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi cele din OUG nr. 184/2002. S-a mai reţinut că reclamanţii nu au reuşit să probeze că imobilul ar fi fost preluat fără titlu şi că aceştia se vor bucura de măsuri reparatorii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, contestatorii care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 163/A din 11 noiembrie 2003, păstrând integral hotărârea atacată întrucât nu au existat motive de reformare a acesteia.

În contra acestei decizii au declarat recurs, contestatorii susţinând casarea în tot a deciziei atacate, admiterea plângerii contestatorilor şi respingerea cererii de intervenţie, anularea deciziei nr. 159 din 22 noiembrie 2002 a Preventoriului TBC Gorneşti, restituirea în natură a imobilului–casă (castel) anexe gospodăreşti şi terenul aferent în suprafaţă totală de 5 ha 1463 mp, situat în Gorneşti, judeţul Mureş, înscris în C.F. nr. 1483 a localităţii Gorneşti nr. top 142, 143, 143/a preluat de Statul Român fără titlu valabil.

Recursul este fondat pentru motivele care se vor arăta.

Contestatorii au dedus judecăţii încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu solicitând restabilirea acestui drept încălcat prin aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, invocând nelegalitatea Decretului nr. 83/1949 de expropriere a imobilului, casă-castel plus teren, deşi acesta nu era afectat unei exploatări agricole.

În cauză, dovedindu-se că, imobilul în discuţie a aparţinut autorului reclamanţilor şi drept urmare statul nu poate invocat proprietatea asupra imobilului în baza unui titlu nul.

Întrucât imobilul în speţă este ocupat de o unitate bugetară de sănătate, conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acesta a fost cuprins pe lista imobilelor exceptate de la restituirea în natură, astfel că în conformitate cu prevederile OUG nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001, alin. (4) al art. 16 din lege reglementează că „bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publice şi au regimul prevăzut de lege".

Deci sub acest aspect, legiuitorul a înţeles să excepteze de la restituirea în natură a bunurilor proprietate publică care sunt pe durata afectaţiunii de interes public indiferent de valabilitatea titlului cu care acestea au fost preluate de stat.

Rezultă, fără nici o îndoială atât clădirea cât şi terenul aferent acesteia, luat cu titlu, fiind intravilan cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

În atare situaţie, problema de fapt de care depinde caracterizarea în drept a raporturilor dintre părţi şi justa soluţionare a pricinii este aceea a delimitării terenurilor aferente clădirii Preventoriul TBC în raport de destinaţia şi specificul acestuia de restul terenului din litigiu, pentru care, nu mai este aplicabilă Legea nr. 10/2001.

Probele administrate în cauză nu elucidează această chestiune de fapt.

În acest cadru, instanţele erau datoare să cerceteze şi să administreze oricare alte probe şi chiar să dispună din oficiu efectuarea unei expertize care să lămurească ce spaţiu necesită un asemenea spital, pentru a delimita în mod strict terenul aferent clădirilor de restul terenului pentru care nu este aplicabilă Legea nr. 10/2001.

Pentru lămurirea acestei stări de fapt, rejudecarea litigiului de către instanţa de apel este necesară.

Cu acest prilej, instanţa de trimitere urmează să oblige părţile să depună la dosar toate actele legate de terenurile aferente clădirilor, cât şi cele aferente terenurilor din extravilan în raport de care să stabilească care lege este aplicabilă, Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 18/1991.

Cu prilejul rejudecării, se vor avea în vedere celelalte susţineri din recurs, cu titlu de apărări.

În consecinţă, recursul fiind fondat, este cazul să se admită şi să se caseze Decizia din apel, dispunându-se trimiterea dosarului pentru rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii K.M.E., J.C., T.G., T.L. împotriva deciziei civile nr. 163/A din 11 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2754/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs