ICCJ. Decizia nr. 2757/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2757

Dosar nr. 38449/1/2004

nr. vechi 15860/2004

Şedinţa publică din 16 martie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 septembrie 2002, reclamanţii B.C.C., B.C.A., B.A.M. au chemat în judecată pe pârâta F. Târgu Jiu, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată să le plătească despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 114 mp pe care-l ocupă, la preţul de 10 dolari/mp teren.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că de circa 25 ani pârâta le ocupă fără drept acest teren şi deşi în baza Legii nr. 10/2001 au notificat-o, aceasta a refuzat orice înţelegere.

Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 68 din 13 martie 2003, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.C.C., B.C.A., B.A.M. dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 114 mp, cu 6 m lăţime şi 11 m lungime având ca vecinătăţi la E-proprietatea reclamanţilor, V-P.O., S-moştenitorii U. şi D.B.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 2.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, că reclamanţii au făcut dovada proprietăţii asupra terenului şi potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a suprafeţei de 114 mp teren.

Pârâta F. Gorj în numele său şi pentru C.C. Bustuchin a declarat apel susţinând că reclamanţii nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 114 mp şi nu au calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 230 din 24 septembrie 2003, a admis apelul, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.

În rejudecare, au fost audiaţi martorii B.G. şi B.V., iar cu privire la expertiză pârâta apelantă a declarat că renunţă la efectuarea ei.

Prin Decizia civilă nr. 456 din 12 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţi şi a constatat valoarea de expertiză a terenului în suprafaţă de 114 mp la suma de 11.685.000 lei, în raport de care vor fi stabilite măsurile reparatorii conform Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, că terenul în litigiu a fost expropriat pentru edificarea unor obiective social culturale, fiind ocupat de construcţia magazinului C.C. Bustuchin, nefiind posibilă restituirea în natură a terenului.

În ceea ce priveşte valoarea terenului de 11.685.000 lei, curtea a reţinut că reclamanţii nu au formulat obiecţiuni, fiind stabilită conform art. 31 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanţii B.C.C., B.C.A., B.A.M. au declarat recurs, criticând-o ca nelegală întrucât suprafaţa de teren de 114 mp poate fi restituită în natură.

Pe de altă parte, suma de 11.685.000 lei în raport cu care vor fi stabilite măsurile reparatorii nu reprezintă valoarea de circulaţie reală a terenului în litigiu.

Au mai susţinut că nu le-au fost acordate cheltuielile de judecată în sumă de 2.700.000 lei stabilite prin sentinţa civilă nr. 68 din 13 martie 2003.

Recursul nu este întemeiat.

Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert ing. N.C.(f.43 dosar fond) rezultă că terenul în litigiu este situat în intravilanul satului Licurici, comuna Licurici, fiind ocupat în întregime de construcţia unui spaţiu comercial.

Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că terenul nu poate fi restituit în natură.

Motivul de recurs vizând evaluarea greşită a terenului nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ca şi cel vizând neacordarea cheltuielilor de judecată, acestea putând fi obţinute pe calea unei acţiuni civile separate.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.C., B.A., B.M. împotriva deciziei nr. 456 din 12 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2757/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs