ICCJ. Decizia nr. 2766/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2766/2004
Dosar nr. 4051/2003
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 mai 2002, reclamantul C.G.N. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 01606 Sibiu pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata sumei de 90.981.972 lei, actualizată la data plăţii, reţinută cu titlu de impozit din sumele cuvenite ca ajutor la trecerea în rezervă a reclamantului.
La 18 iunie 2002, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice pentru ca în situaţia în care va cădea în pretenţii, chematul în garanţie să fie obligat la plata sumelor la care va fi obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale către reclamant.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 498 din 26 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantului C.G.N. şi a obligat pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să-i plătească suma de 146.036.392 lei reprezentând valoarea actualizată a drepturilor băneşti neacordate la data pensionării. A fost admisă cererea de chemare în garanţie şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească pârâtului aceeaşi sumă pe care pârâtul Ministerul Apărării Naţionale o datorează reclamantului.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta U.M. 01606 Sibiu şi a fost obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale la 4.000.000 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursurile promovate împotriva acestei sentinţe de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi de D.G.F.P. Sibiu în numele şi pentru chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 322 din 10 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, la data de 30 iulie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare susţinând că hotărârile au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, sunt vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului, pentru limită de vârstă, prevederile art. 7 din OG nr. 7/1998, precum şi cele ale art. 31 din Legea nr. 138/1999 erau abrogate de art. 86 din OG nr. 73/1999, astfel că pârâtul Ministerul Apărării Naţionale în mod corect a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispoziţiilor art. 8 din OG nr. 73/1999 plăţilor pentru ajutoarele acordate reclamantului.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul C.G.N., ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, U.M. 01606 Sibiu, a fost trecut în rezervă cu drept de pensie conform deciziei de pensionare nr. 088292 din 15 mai 2000 şi că la data trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de solda lunară brută cu o vechime efectivă de militar de 30 de ani.
Reclamantul nu a contestat modul de calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi a HG nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999, iar instanţele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.
O atare soluţie este, însă, greşită.
Astfel, deşi este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit şi respectiv HG nr. 1066/24 decembrie 1999, care, deşi confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Or, faţă de împrejurarea că însăşi Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidenţă că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condiţiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariaţi şi, prin urmare sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Că este aşa o confirmă şi Normele Metodologice pentru aplicarea OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din ordonanţă, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială cum ar fi ajutoarele acordate soţiilor celor ce satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate; ajutorul de înmormântare şi altele.
Textul menţionat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută şi prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut.
De altfel, art. 86 din OG nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziţia conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmă odată în plus intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile date în cauză cu consecinţa respingerii atât a acţiunii promovate de reclamantul C.G.N., cât şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Conform art. 4042 C. proc. civ., urmează a se admite şi cererea formulată la termenul din 14 ianuarie 2004 de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale de restabilire a situaţiei anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor judecătoreşti desfiinţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 322 din 10 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa civilă nr. 498 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Sibiu şi respinge acţiunea formulată de reclamantul C.G.N. şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Conform art. 4042 C. proc. civ., dispune restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării reclamantului de a restitui sumele încasate în temeiul hotărârilor desfiinţate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2772/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 276/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
