ICCJ. Decizia nr. 2840/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2840

Dosar nr. 10704/2004

Şedinţa publică din 8 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 76 din 16 ianuarie 2004 a Judecătoriei Oradea a fost admisă cererea creditoarei J.M., încuviinţându-se executarea silită a mai multor titluri executorii şi anume sentinţa nr. 3735/2001 a Judecătoriei Oradea, Decizia nr. 138/2003 a Tribunalului Bihor, Decizia nr. 555/2002 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 1021/2002 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 1306/2002 a Curţii de Apel Oradea, sentinţa nr. 5490/2000 a Judecătoriei Oradea, Decizia nr. 250/2001 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 2118/2000 a Curţii de Apel Oradea, Decizia nr. 1198/2001 a aceleiaşi instanţe, Decizia nr. 499/2001 a Tribunalului Bihor, Decizia nr. 199/2003 a Curţii de Apel Oradea, fiind respinse celelalte pretenţii formulate de debitoarea M.P.

Apelul declarat de debitoare împotriva acestei încheieri de încuviinţare a executării silite a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 439 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii M.P. a declarat la data de 11 mai 2004 recursul de faţă, fără a-l motiva.

În aceste condiţii, sunt incidente în speţă prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2), care nu se regăsesc în speţă.

Termenul legal de motivare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform prevederilor înscrise în art. 301 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în cauză recursul nu a fost motivat în termenul menţionat, urmează să se facă aplicarea prevederilor legale redate şi a se constata nul recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de debitoarea M.P. împotriva deciziei civile nr. 439 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2840/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs