ICCJ. Decizia nr. 291/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 291.
Dosar nr. 7353 /2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2001 sub nr. 5479 pe rolul Tribunalului Botoşani, reclamantele T.O.C. şi P.G. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Botoşani solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze hotărârea nr. 18 din 24 septembrie 2001 a Consiliului de administraţie al pârâtei şi să o oblige pe pârâtă să restituie în natură, o moară ţărănească, împreună cu anexele şi o suprafaţă de teren de 0,5 ha (curtea şi suprafaţa ocupată de construcţie) situată în comuna Bucecea jud.Botoşani.
La termenul din 28 august 2002 reclamantele îşi precizează şi complectează acţiunea în sensul că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Primăriei Bucecea şi obligarea acesteia la retrocedarea suprafeţei de 1704 mp ce constituie curtea morii şi terenul pe care sunt situate construcţiile, urmând ca pârâta SC M. SA să restituie în natură moara cu anexele.
În motivarea acţiunii reclamantele arată că sunt moştenitoarele proprietarului imobilului în litigiu respectiv ale lui C.N.
Prin sentinţă nr. 355 din 23 decembrie 1948 a Instanţei Speciale de Sabotaj de pe lângă Tribunalul Botoşani autorul reclamantelor a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 la 5 ani muncă silnică, dispunându-se şi confiscarea întregii averi pe care o posedă în momentul comiterii infracţiunii, 11 iunie 1948.
Au mai arătat reclamantele că au solicitat restituirea imobilului în litigiu urmând prevederea prevăzută de Legea nr. 10/2001 dar pârâta a răspuns la notificare spunând că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 486 din 20 noiembrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC M. SA Botoşani să restituie reclamantelor în natură, moara cu anexele, respectiv 1 bazin apă, o fântână, o magazie şi un beci, precum şi suprafaţa de 1704 mp pe care se află aceste construcţii conform schiţei din anexa 1 la expertiză (expert T.C.).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantele sunt moştenitoarele proprietarului imobilului revendicat, care a fost preluat abuziv de stat.
A mai reţinut instanţa că moara care este revendicată este aceeaşi pe care o deţine pârâta ca urmare a cumpărării de acţiuni de la F.P.S. Bucureşti şi F.P.P. II Moldova.
A reţinut deasemenea instanţa că parte din terenul în litigiu, în suprafaţă de 1704 mp aparţine domeniului privat al comunei, restul fiind atribuit în proprietate altor persoane prin Legea nr. 18/1991.
În această situaţie instanţa de fond a obligat Primăria Bucecea să restituie reclamantului în natură suprafaţa de 1704 mp teren aferent morii, identificat în expertiza efectuată în cauză.
De menţionat ca această dispoziţie nu a fost trecută în dispozitivul sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC M. SA Botoşani invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că instanţa de fond nu a clarificat faptul dacă autorul reclamantelor a fost unicul proprietar al imobilului revendicat, nu a fost clarificată situaţia juridică a terenului revendicat.
În legătură cu terenul, arată că în mod greşit a fost obligat să-l restituie, deşi acest teren nu-i aparţine şi plăteşte chirie Primăriei comunei Bucecea.
Se mai susţine că reclamantele au primit în schimbul acestui teren pe care-l revendică, un alt teren, pe un alt amplasament.
De asemenea, apelanta arată că deşi reclamantele nu au solicitat, li s-a dat şi o fântână şi alte anexe.
În principal apelanta arată însă că este o societate cu capital integral de stat şi au cumpărat moara în litigiu cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care nu trebuia să fie obligată să restituie reclamantelor acest imobil.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 155 din 23 decembrie 2003, a admis apelul declarat de către pârâta SC M. SA Botoşani, a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamanţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din care rezultă că în situaţia unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, însă reclamantele nu au fost de acord cu această rezolvare.
Mai reţine instanţa de apel că, de altfel, chiar dacă reclamantele ar fi fost de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent, tot nu ar fi parcurs procedura prealabilă, conform alin. (2) din art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a instanţei de apel au declarat recurs reclamantele invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că imobilul pe care-l revendică, deşi a fost luat abuziv de stat, s-a considerat că actele juridice de înstrăinare făcute de SC M. SA nu sunt nule.
Se susţine că instanţa de apel a ignorat adeverinţă nr. 1528 din 27 iunie 2001 a Arhivelor statului din care rezultă că imobilul nu a fost naţionalizat; datorită ignorării acestui act instanţa de apel a considerat greşit că imobilul a fost naţionalizat, când, în realitate, el a fost confiscat printr-o sentinţă penală.
În ceea ce priveşte titlul de proprietate al pârâtei SC M. SA, recurentele arată că deşi aceasta a prezentat contractele pentru cumpărarea de acţiuni, nu a prezentat anexele la aceste contracte în care se susţine că sunt arătate lista clădirilor societăţii şi certificatele de proprietate ale acţionarilor, nu a prezentat nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasate clădirile şi construcţiile anexe.
Referitor la terenul în suprafaţă de 1704 mp recurentele arată că instanţa chiar peste voinţa pârâtei SC M. SA, a considerat că este proprietatea acesteia, neţinând seama nici de faptul că pârâta respectivă declarase oral şi în scris că plăteşte chirie pentru acest teren Primăriei Bucecea.
Recursul este fondat.
Cu privire la prima critică urmează a constata că instanţele nu s-au preocupat să stabilească care a fost modalitatea de preluare a imobilului în litigiu în proprietatea statului.
În acest sens este de reţinut că la dosarul cauzei există (fila 5 dosar fond) o copie a sentinţei nr. 355 din 23 decembrie 1948 pronunţată de instanţa Specială de Sabotaj de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin care N.C. a fost condamnat în baza art. 18 din Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 la o pedeapsă de 5 ani muncă silnică, dispunându-se confiscarea averii pe care o posedă în momentul săvârşirii infracţiunii, 11 iunie 1948.
Tot la dosarul cauzei (fila 104 dosarul de expertiză tehnică de la instanţa de apel) există şi procesul verbal din 14 şi 15 iunie 1948 prin care s-a făcut predarea–primirea bunurilor imobile şi mobile naţionalizate prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere şi de transporturi.
Faţă de existenţa acestor două acte, instanţele trebuiau să stabilească dacă imobilul a fost confiscat sau naţionalizat.
De asemenea instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra regimului juridic al terenului revendicat şi nici asupra contradicţiei (cu consecinţe asupra acestui aspect) din sentinţa instanţei de fond când, considerând că Primăria comunei Bucecea este deţinătoarea terenului în suprafaţă de 1704 mp, a obligat-o să o restituie reclamanţilor.
Această modalitate de soluţionare a cererii privind terenul nu a fost menţionată în dispozitivul sentinţei, mai mult chiar, în dispozitiv pârâta SC M. SA a fost obligată să restituie terenul.
De menţionat deasemeni că instanţa de apel a reţinut sub formă de postulat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, cu toate că titlurile prezentate de pârâtă făceau dovada numai a cumpărării de acţiuni, neexistând certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt amplasate clădirile şi construcţiile anexă.
Distinct de cele mai înainte arătate instanţele nu au manifestat un minim de preocupare pentru a examina calitatea procesuală a reclamantelor, cu toate că şi reclamantele, prin concluziile depuse la termenul din 26 septembrie 2003 (fila 117 dosar apel) arătau expres că „N.C. deţinere 75% din patrimoniul morii, iar D.C., D.T. şi D.N. deţineau împreună 25% din valoare.
Dealtfel, din actul de vânzare cumpărare autentificat, încheiat la data de 10 decembrie 1945 rezultă că autorii reclamantelor C.N. şi C.M. au vândut 25% din imobilul pe care-l revendică în prezenta cauză către T., N. şi C.D.
În atare situaţie, faţă de toate considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul şi având în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. care stabilesc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate hotărî asupra fondului cauzei decât atunci când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite (ori în prezenta cauză, după cum s-a arătat, împrejurările de fapt nu au fost stabilite) casarea hotărârii recurate se va face cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului SC M. SA la aceeaşi instanţă.
La rejudecarea apelului se vor avea în vedere considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele T.O.C. şi P.G. împotriva deciziei civile nr. 155 din 23 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2915/2004. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 290/2004. Civil. Actiune în prestatie... → |
|---|
