ICCJ. Decizia nr. 290/2004. Civil. Actiune în prestatie tabulara; validare contract de vânzare-cumparare; radiere drept de ipoteca din cartea funciara. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 290.
Dosar nr. 7255 /2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1308 din 30 septembrie 2003 Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis acţiunea formulată de reclamanţii B.G. şi B.M. împotriva pârâţilor S.I. şi C.C.C. Sfântu Gheorghe şi în consecinţă:
A constatat că pârâtul S.I. prin contractul de vânzare–cumpărare, încheiat la data de 2 octombrie 1996 a vândut imobilul înscris în C.F. Simeria nr. ord. A+993/828/3/3/a/2/3/2 reclamanţilor cu preţul de 7.000.000 lei (achitat integral).
A obligat pe pârâtul S.I. să facă un act valabil pentru intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, în caz contrar prezenta sentinţă va ţine loc de contract autentic de vânzare–cumpărare pe baza căruia se va face intabularea în C.F.
A dispus radierea dreptului de ipotecă a pârâtei C.C.C.
A respins acţiunea formulată de către S.I. împotriva reclamanţilor.
A obligat pe S.I. la plata sumei de 3.747.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul S.I. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 3/Ap din 7 ianuarie 2004 a anulat ca insuficient timbrat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că la termenul din 3 decembrie 2003 constatându-se că cererea de apel a fost insuficient timbrată în ce priveşte timbrul judiciar (lipsind o diferenţă de 10.500 lei), s-a dispus citarea apelantului cu menţiunea completării timbrajului cu această sumă.
Întrucât apelantul nu s-a conformat acestei dispoziţii, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 apelul său a fost anulat ca insuficient timbrat.
Împotriva acestei decizii pronunţate de către curtea de apel a declarat recurs pârâtul S.I., în care arată doar că fiind plecat din localitate datorită unor probleme de serviciu nu a putut să completeze taxa de timbru.
Anexează la cererea de recurs timbre judiciare în valoarea de 10.500 lei.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut în primul rând că cererea de recurs nu este structurată pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ.
Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reţine că instanţa de apel constatând la termenul din 3 decembrie 2003 că cererea de apel este insuficient timbrată şi având în vedere că apelantul este lipsă, ia mai acordat acestuia, peste prevederile legale art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997, posibilitatea completării taxei de timbru citându-l cu această menţiune.
Apelantul, încă, nu s-a conformat şi nu a completat taxa de timbru cu suma de 10.500 lei nici până la termenul de judecată.
De menţionat că apelantul nu a solicitat nici amânarea cauzei şi nici nu a depus o dovadă din care să rezulte imposibilitatea de a depune timbru judiciar, care, de altfel, putea fi expediat şi prin poştă.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva deciziei civile nr. 3 Ap din 7 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 291/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2808/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|