ICCJ. Decizia nr. 2915/2004. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2915
Dosar nr. 9370/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 mai 2002 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanţii K.E., N.R.(născută K.) şi K.F., au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Tg. Mureş şi Prefectura judeţului Mureş pentru anularea Dispoziţiei nr. 619 din 24 aprilie 2002 emisă de Primăria Municipiului Tg. Mureş aşa cum a fost rectificată prin Dispoziţia nr. 672 din 8 mai 2002, admiterea cererilor lor şi obligarea pârâţilor să le restituie în natură suprafaţa de teren de 2049 mp sau, dacă acest lucru nu este posibil, acordarea de despăgubiri.
Prin dispoziţia 619 din 24 aprilie 2002 s-a respins notificarea reclamanţilor privind restituirea în natură a imobilului din Tg. Mureş, în suprafaţă totală de 2049 pentru că nu s-a dovedit calitatea acestora de moştenitori ai fostului proprietar şi pentru că terenul e considerat domeniu public fiind ocupat cu terasă, blocuri, restaurant, teatru de vară, cinematograful Arte.
Prin dispoziţia art. 672 din 8 mai 2002 s-a dispus rectificarea numelui cuprins în prima decizie din K., în N.R. cum se numeşte în prezent această reclamantă.
Tribunalul Mureş prin sentinţa civilă nr. 48 din 27 ianuarie 2003 a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 619/2002 rectificată prin dispoziţia nr. 672/2002 şi a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a suprafeţei de teren de 598 mp înscrisă în C.F. Tg. Mureş identificată în raportul de expertiză E.E.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru terenul de 1572 mp nerestituit în natură (1.013.940.000 lei) şi pe construcţiile de pe acest teren demolate, ulterior naţionalizării în sumă de 2.900.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că imobilul revendicat provine din suprafaţă teren de 2.049 mp şi construcţii: casă cu etaj, casă parter şi atelier foto. Casa era compusă din 2 magazii şi depozite aferente la parter (196 mp) şi 2 apartamente de câte 3 camere şi dependinţe la etaj (196 mp). În continuarea acestei clădiri mai era o casă parter cu 4 camere şi dependinţe (79,20 mp) şi un atelier foto cu mai multe camere. Aceste construcţii ridicate în perioada 1890-1900 şi evaluate la 2.900.000.000 lei au fost demolate. Pe locul rămas după demolare, conform expertizei efectuate în cauză, doar o suprafaţă de 593 mp este liberă de construcţii, pe restul fiind, o terasă betonată, o punte cu copertină şi trotuar şi nu blocuri de locuinţe, teatru de vară, cinema Arta şi căi de acces cum se arată în planul de sistematizare.
Instanţa, faţă de dovezile prezentate în legătură cu rudenia reclamanţilor cu autorul lor şi de situaţia concretă de pe teren, au considerat că Decizia de respingere este anulabilă. În temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 suprafaţa de teren rămasă liberă se restituie în natură iar pentru restul de suprafaţă ocupată se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Primăria era obligată, potrivit art. 24 pct. 1 şi 2 din lege, să facă o ofertă de restituire prin echivalent. S-a mai considerat, în raport de procedura prevăzută de art. 36 din Legea nr. 10/2001, că Prefectura are calitate procesuală în cauză pentru raţiuni de opozabilitate.
Curtea de Apel Târgu-Mureş prin Decizia nr. 161/A din 7 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor precum şi cererea de intervenţie formulată de L.M., L.A. şi M.M. în favoarea Primăriei Târgu-Mureş. Au fost admise apelurile declarate de Primăria Tg. Mureş şi Prefectura judeţului Mureş.
În motivarea acestei decizii Curtea a reţinut că după apariţia Legii nr. 10/2001 reclamanţii au notificat în termen legal atât Primăria cât şi Prefectura pentru restituirea terenului în natură (2049 mp) şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate.
S-a reţinut în raport de data respingerii notificărilor 24 aprilie 2002 şi 8 mai 2002, abia ulterior, la 21 mai 2002 reclamanţilor li s-a eliberat certificatul de moştenitor prin care îşi dovedesc calitatea de succesori.
S-a considerat că apelurile Primăriei şi Prefecturii sunt întemeiate numai sub aspectul greşitei obligări la plata cheltuielilor de judecată, considerându-se că reclamanţii au fost în culpă procesuală prin dovedirea ulterioară a calităţii lor de moştenitor. Ca urmare a fost înlăturată obligaţia de la plată a sumei de 8.818.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cât priveşte intervenţia s-a constatat că pe terenul în litigiu se află o berărie administrată de aceşti intervenienţi care posedă terenul de peste 30 ani şi sunt cumpărători de bună credinţă. S-a considerat că demolarea berăriei nu ar fi nici utilă nici economică.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat în termen legal recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Reclamanţii au criticat soluţia ca nelegală şi netemeinică pentru că s-a respins în mod nejustificat apelul lor în legătură cu împrejurarea că pentru suprafaţa de teren de 1035 mp pe care funcţionează o berărie s-au dispus măsuri reparatorii. S-a arătat că pentru întreaga suprafaţă de teren menţionată, de 2165 mp figura proprietar Statul Român şi ca atare potrivit art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 li se cuvenea restituirea în întregime şi nu numai o parte. Cât priveşte folosinţa asupra terenului pe care se află berăria, reclamanţii au susţinut că s-a reţinut o situaţie inexactă şi s-a localizat greşit acest teren care nu e administrat de intervenienţii care, de altfel, nu au nici titlu asupra lui. S-a mai invocat că singurul loc de trecere spre terenul ce li s-a restituit în natură este prin berăria în discuţie.
Recursul este fondat şi se va admite pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite.
Se constată că în cauză împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, instanţele nu s-au preocupat suficient în a identifica bunul revendicat.
Reclamanţii au solicitat prin petitul acţiunii 2049 mp iar expertul E.E. a constatat o suprafaţă de 2165 mp fără să delimiteze suprafaţa solicitată în cea constatată faptic. În cadrul suprafeţei de teren revendicată, nedelimitată în terenul faptic, se află o porţiune controversată, pe care se găseşte o berărie, fără să se poată determina din probele administrate care este întinderea, unde este aceasta amplasată şi care îi este statutul juridic. Pentru această porţiune a existat o cerere de intervenţie a unor persoane fizice care a fost respinsă de instanţa de apel, dar cu privire la care, în întâmpinare, pârâta Primăria Tg. Mureş a afirmat că aparţine unei persoane juridice.
Un alt aspect nelămurit este aceea al accesului reclamanţilor spre terenul ce li s-a restituit în natură, liber de construcţii. Expertul a concluzionat că singurul loc de trecere spre terenul care se cuvine reclamanţilor este „numai prin gangul existent sub blocul de locuinţe, prin curtea blocului şi prin incinta berăriei, cu pricina".
Nu s-au administrat probe nici pentru a constata dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul de a se vedea natura construcţiei reprezentată de berărie şi dacă aceasta este sau nu autorizată.
Aceste elemente semnalate şi în apelul reclamantului nu au fost verificate de instanţa de apel.
Având în vedere situaţia mai sus expusă, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul reclamanţilor şi se va trimite cauza curţii de apel pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării apelului instanţa de trimitere ar urma să dispună completarea probelor în vederea identificării întinderii şi localizării terenului revendicat, statului de fapt şi de drept al berăriei urmând a avea în vedere şi modalităţile practice de acces ale persoanelor îndreptăţite la terenul restituit. În raport de lămurirea acestor aspecte ar urma să se facă o corectă aplicare a măsurilor de restituire ce se impun potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii K.E., N.R. şi K.F. împotriva deciziei civile nr. 161 A din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2916/2004. Civil. Anulare încheiere Carte... | ICCJ. Decizia nr. 291/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
