ICCJ. Decizia nr. 2916/2004. Civil. Anulare încheiere Carte Funciara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2916
Dosar nr. 9461/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1344 din 10 noiembrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 1392/2003, Judecătoria Beiuş a admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA(GRECO-CATOLICĂ) Beiuş prin preot paroh I.M., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al oraşului Beiuş şi Primăria oraşului Beiuş prin primar şi a dispus anularea inscripţiei de sub B 1 din C.F. Beiuş cu privire la parcela nr.top 1041/1, cu restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în favoarea reclamantei şi readnotarea parcelei nr.top 1041/1 în C.F. Beiuş.
Împotriva acestei sentinţe, Consiliul municipal Beiuş şi Primăria Oraşului Beiuş au declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantei. În dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că în C.F. Beiuş, la poziţia B 2, se află notate două construcţii, „hală de prelucrare şopron ambalaje şi şopron conservanţi", al căror proprietar este R. RA, filiala Oradea, situaţie în care se impunea chemarea în judecată şi a proprietarului supraedificatelor amplasate pe parcela în litigiu. S-a mai susţinut că, la data ridicării acestor construcţii proprietar asupra terenului era Statul Român, care a fost de acord cu edificarea lor, situaţie în care proprietarul construcţiilor a dobândit un drept de superficie, care implică şi accesul pentru folosirea construcţiei.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 142 A din 1 martie 2004 pronunţată în dosarul nr. 492/2004, a respins ca nefondat recursul pârâţilor, cu motivarea că în cauză nu s-a formulat de către nici una din părţi o cerere de lărgire a cadrului procesual care s-o privească pe R. RA, filiala Oradea, iar instanţa nu putea introduce în proces, din oficiu, această parte, situaţia construcţiilor edificate pe parcela de teren înscrisă în C.F. Beiuş urmând a fi clarificată separat, de către constructor, în contradictoriu cu proprietarul terenului.
Împotriva acestei din urmă decizii, pârâţii CONSILIUL MUNICIPAL BEIUŞ ŞI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BEIUŞ au declarat recurs. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ s-au reiterat motivele invocate în apel şi s-a susţinut că atât la soluţionarea litigiului la instanţa de fond cât şi în apel era imperios necesară chemarea în judecată sau introducerea în cauză a proprietarului construcţiilor amplasate pe topograficul 1041/, pentru opozabilitatea hotărârii şi că, având în vedere faptul că la ridicarea acestor construcţii, proprietar asupra terenului era Statul Român, neexistând opoziţie la ridicarea construcţiilor, se poate considera că proprietarul construcţiilor a dobândit un drept de superficie, care implică şi accesul pentru folosirea construcţiei ori constatarea dobândirii dreptului de superficie se poate face de către instanţa de judecată şi doar după introducerea în cauză a beneficiarului acestuia.
Recursul nu este fondat.
Spre deosebire de procesul penal care este guvernat de principiul oficialităţii, în sensul că de regulă organele judiciare competente trebuie să aibă iniţiativa în declanşarea procesului penal, pornind din oficiu mecanismul procedural, procesul civil este caracterizat de principiului disponibilităţii.
Conform acestui principiu, reclamantul este cel care stabileşte obiectul procesului şi părţile pe care înţelege să le cheme în judecată, judecătorul neputând soluţiona litigiul decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării. Aşa fiind, instanţa nu are competenţa legală de a dispune introducerea din oficiu a altor persoane decât cele indicate de reclamant, prin cerere.
Posibilitatea de a lărgi sfera subiectivă a procesului o au numai părţile, reclamantul şi pârâtul, sub forma chemării în judecată a altei persoane (art. 57-59 C. proc. civ.), chemării în garanţie (art. 60-63 C. proc. civ.) şi arătării titularului dreptului (art. 64-66 C. proc. civ.), ori însăşi terţele persoane, sub forma intervenţiei voluntare, în condiţiile stabilite de art. 49 - 56 C. proc. civ., instanţa având numai competenţa de a stabili dacă acestea au sau nu calitate procesuală faţă de obiectul procesului.
În speţă, împrejurarea invocată de recurenţii–pârâţi, că în C.F. Beiuş la poziţia B 2 se află notate două construcţii, respectiv „hală de prelucrare şopron ambalaje şi şopron conservanţi" al căror proprietar este R. RA, filiala Oradea, care ar fi dobândit astfel un drept de superficie asupra terenului, nu pot impune instanţei, fără a încălca principiul disponibilităţii, obligaţia de a introduce în proces, din oficiu, această parte, atâta timp cât nici reclamanta şi nici pârâţii nu au formulat vreo cerere în acest sens, întemeiată în drept pe textele de lege menţionate, precum şi de a se pronunţa asupra unei chestiuni cu soluţionarea căreia nu a fost investită, respectiv constatarea dreptului de superficie al R. RA, filiala Oradea, care, aşa cum s-a menţionat, nu este parte în proces, întrucât acest fapt ar echivala cu o investire din oficiu, inadmisibilă în procesul civil.
Faţă de temeiurile arătate, Decizia Curţii de Apel Oradea este legală iar recursul urmează a fi respins ca nefondat. Totodată, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va obliga pe recurenţii-pârâţi, în solidar, la plata către intimata-reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.800.000 lei, probate cu chitanţele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii CONSILIUL MUNICIPAL BEIUŞ ŞI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BEIUŞ împotriva deciziei nr. 142 A din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.800.000 lei către reclamanta BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA(GRECO-CATOLICĂ) Beiuş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 307/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 2915/2004. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
|---|
