ICCJ. Decizia nr. 3212/2004. Civil. Notare somatie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3212

Dosar nr. 9095/2004

Şedinţa publică din 21 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 420 din 16 martie 2004 a admis apelul declarat de creditorul D.G. în contradictoriu cu debitorii G.V. şi SC R.R. SRL, împotriva încheierii nr. 15730 din 13 octombrie 2002 pronunţată de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pe care o schimbă în tot, în sensul notării somaţiei pentru imobil teren, cotă indiviză de 50%.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorii G.V. personal şi SC R.R. SRL.

Recurenţii nu au motivat recursul, arătând numai că motivele de recurs le vor depune cu 5 zile înainte de termen sau în ziua termenului.

Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Recurenţii debitori nu au motivat recursul în termenul stabilit de lege, hotărârea atacată fiindu-le comunicată la 7 aprilie 2004.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Întrucât nu s-au constatat motive de ordine publică pentru a fi invocate şi din oficiu, instanţa urmează a constata nul recursul declarat de debitori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de debitorii G.V. şi SC R.R. SRL împotriva deciziei nr. 420 din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3212/2004. Civil. Notare somatie. Recurs