ICCJ. Decizia nr. 326/2004. Civil. Legea nr.1/2000. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 326
Dosar nr. 3143/2004
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 950 din 14 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei D.S. Maramureş.
A fost respinsă acţiunea formulată de D.S. Maramureş, în contradictoriu cu Comisia locală Băiţa de sub Codru şi Comisia judeţeană Maramureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Primăria Băiţa de sub Codru, pentru anularea hotărârii nr. 624 din 18 iulie 2002 a Comisiei judeţene Maramureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 5 pct. 1 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 173 din 18 ianuarie 2001, R.N.P. are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, iar art. 6 alin. ultim prevede că interesele statului în justiţie sunt reprezentante de R.N.P., în domeniile care constituie obiectul său de activitate.
Prin urmare, raportat şi la prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în principiu, R.N.P. are calitate procesuală într-un proces în care se cere anularea hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând terenuri cu vegetaţie forestieră.
Reţine instanţa de fond, că s-ar putea realiza o delegare a calităţii procesuale către direcţia silvică, în condiţiile art. 67 alin. (1) C. proc. civ. (aspect ce nu s-a probat în cauză), numai ignorând dispoziţiile art. 6 alin. ultim din HG nr. 173/2001 sau dându-i o interpretare mai largă.
D.S. Maramureş nu are capacitate procesuală şi neavând capacitate nu poate avea nici calitate de mandatar.
Prin Decizia civilă nr. 524/R din 2 iunie 2003, Tribunalul Maramureş a respins recursul declarat de petenta D.S. Maramureş împotriva acestei hotărâri.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 51-55 din Legea nr. 18/1991, republicată, în plângerea întemeiată pe dispoziţiile Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, calitatea de părţi în proces o au persoanele fizice şi juridice care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Or, în speţă, cererea pentru reconstituirea dreptului a fost făcută de Comuna Băiţa de sub Codru, iar dreptul i-a fost reconstituit prin hotărârea nr. 624 din 18 iulie 2002.
Reţine instanţa de recurs, că D.S. Maramureş, care este administratorul terenului, poate introduce o acţiune de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 60, art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 18/1991, pentru anularea titlului de proprietate şi o acţiune în revendicare imobiliară dacă statul se consideră vătămat în dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu prin emiterea hotărârii Comisiei judeţene Maramureş nr. 624/2002.
Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare.
Se susţine că instanţa de fond a reţinut că D.S. Maramureş nu are calitate procesuală, ignorând dispoziţiile HG nr. 173/2001 şi ale HG nr. 1105/2003 privind reorganizarea R.N.P. R..
Articolul 3 din HG nr. 173/2001 prevede că R.N.P. are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, iar art. 6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea R.N.P. R. prevede printre atribuţiile regiei şi pe aceea de a reprezenta în justiţie interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Aceste dispoziţii au fost abrogate prin HG nr. 1105/2003, însă reglementarea de principiu a fost preluată în art. 7 lit. a) din această hotărâre şi art.6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea R.N.P. R.
Prin art. 11 din Hotărârea nr. 3/1999 a Consiliului de Administraţie al R.N.P. s–a prevăzut că „direcţiile silvice, Institutul de cercetări şi amenajări silvice şi Centrul de documentare şi perfecţionare a pregătirii personalului de specialitate reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile R.N.P. în raza teritorială în care au fost organizate", iar prin art. 8 s-a stabilit că directorul direcţiei silvice reprezintă şi susţine interesele regiei în faţa organelor jurisdicţionale şi a altor organe.
Se arată că, potrivit acestor dispoziţii, direcţiile silvice au calitate de parte în procesul care are ca obiect dreptul de proprietate publică al statului asupra terenurilor forestiere şi fiind vorba de o formă de reprezentare legală, împrejurarea că D.S. nu are personalitate juridică este lipsită de relevanţă, atât sub aspectul calităţii procesuale, cât şi a capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei juridice.
Se mai susţine, că motivarea hotărârii instanţei de recurs, în sensul inadmisibilităţii acţiunii, se datorează greşitei calificări a cauzei deduse judecăţii.
Datorită calificării greşite, calea de atac a fost soluţionată ca recurs şi s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă. D.S. Maramureş a promovat o acţiune de drept comun, prin care a solicitat protecţia juridică a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenului forestier, prin anularea hotărârii comisiei judeţene, în baza art. 63 din Legea nr. 18/1991, care face trimitere la dreptul comun. De aceea, calea de atac trebuia soluţionată ca apel.
De asemenea, greşit s-a reţinut că reclamanta trebuia să formuleze acţiune în revendicare. Dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 18/1991, trebuiau raportate la dispoziţiile referitoare la atribuţiile R.N.P. şi direcţiilor silvice, în raport cu care reclamanta are calitate procesuală.
Prin declaraţia de recurs în anulare se solicită să se admită recursul, să fie casate hotărârile atacate şi să se trimită cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul în anulare va fi respins, pentru următoarele considerente.
Raportat la actele depuse la dosar şi la dispoziţiile legale invocate în declaraţia de recurs, se constată că soluţia respingerii acţiunii, pronunţată de instanţa de fond, menţinută de tribunal, este legală.
Este de principiu că persoana fizică sau juridică acţionează în nume propriu, atunci când porneşte o acţiune fără să arate că formulează cererea în numele altei persoane.
Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convenţională), este obligat să-şi arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-şi arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu.
Atât la instanţa de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, reclamanta nu a precizat că acţionează ca reprezentant.
În declaraţia de recurs în anulare se fac referiri la calitatea R.N.P. de reprezentant legal al statului şi la dreptul directorului direcţiei silvice de a reprezenta interesele regiei, însă dispoziţiile legale invocate nu au relevanţă în cauză, deoarece reclamanta a formulat acţiunea în nume propriu şi nu în numele regiei.
Or, faptul că, prin lege, se recunoaşte expres calitatea R.N.P. de a reprezenta statul în domeniile care constituie obiectul său de activitate şi dreptul directorului direcţiei silvice de a reprezenta şi susţine interesele regiei, nu conferă reclamantei legitimare procesuală pentru valorificarea dreptului statului asupra terenurilor forestiere, printr-o acţiune formulată în nume propriu.
De altfel, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa instanţei de fond, D.S. Maramureş, care este una din unităţile fără personalitate juridică din structura R.N.P., nu are nici capacitate civilă procesuală pentru a sta, ca parte, în proces.
Aceasta nu are capacitate civilă procesuală nici în raport cu art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a direcţiilor din structura unei regii, care fac parte din organizarea acesteia.
Deoarece reclamanta a formulat cererea fără să arate că acţionează ca reprezentant, soluţia respingerii acţiunii pronunţată de instanţa de fond, menţinută de tribunal, este legală.
Modul în care tribunalul a calificat acţiunea şi calea de atac nu a determinat soluţionarea greşită a cauzei. Soluţia menţinerii sentinţei, pronunţată de instanţa de control judiciar, este legală pentru considerentele expuse şi nu pentru aspectele reţinute de tribunal.
Instanţa de fond era obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiei, admiterea excepţiei este corectă, chiar dacă acţiunea are ca obiect anularea hotărârii comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 60, art. 62 din lege), iar calificarea greşită a căii de atac de către instanţa de control judiciar nu constituie o încălcare esenţială a legii, pentru că părţile nu au fost împiedicate să folosească toate căile de atac, care sunt prevăzute de lege şi nu stabilite de judecători.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 524/R din 2 iunie 2003 a Tribunalului Maramureş şi sentinţei civile nr. 950 din 14 februarie 2003 a Judecătoriei Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3325/2004. Civil. Anulare înregistrare marca.... | ICCJ. Decizia nr. 307/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
