ICCJ. Decizia nr. 3281/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3281/2004
Dosar nr. 3686/2002
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 martie 1998, reclamanta P.G.E., căsătorită M., a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi V.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă apartamentul nr. 10 situat în Bucureşti, Calea Dorobanţi şi să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247 din 1 iulie 1997 încheiat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatara S.C. H.N. SA şi V.D.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că prin sentinţa civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 1, s-a constatat nulitatea operaţiunilor de înscriere în lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spaţiilor comerciale de la parterul imobilului din Bucureşti, Calea Dorobanţilor, precum şi a apartamentelor de la etajele 1 şi 3, plus mansarda imobilului respectiv.
Reclamanta a mai arătat că vânzarea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 este lovită de nulitate, pentru că acesta nu intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995.
Ca urmare a decesului pârâtului V.D., a fost introdus în cauză fiul acestuia, V.A.
Prin sentinţa civilă nr. 6778 din 4 mai 1998, Judecătoria sectorului 1 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea obiectului cauzei depăşeşte suma de 150.000.000 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 996 din 16 septembrie 1999 a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 716 din 17 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recursul declarat de pârâtul V.A. împotriva deciziei dată în apel a fost respins de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă prin Decizia nr. 3190 din 26 iunie 2001.
În rejudecare după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1553 din 11 decembrie 2001, a admis acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4658/24247/1 iulie 1997 privind apartamentul nr. 10 din Bucureşti, Calea Dorobanţilor, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin S.C. H.N. SA şi autorul pârâtului V.A. Pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul descris mai sus.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că autorul reclamantei, P.N., a dobândit prin cumpărare în anul 1915 dreptul de proprietate asupra terenului în întindere de 9286 mp, pe care a edificat o construcţie, conform autorizaţiei, compusă din subsol, parter şi 4 etaje.
Prin sentinţa civilă nr. 4880 din 29 aprilie 1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 1, s-a admis acţiunea reclamantei, în calitate de unică moştenitoare a tatălui său, s-a constatat nulitatea absolută a operaţiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spaţiilor comerciale aflate la parterul imobilului din Bucureşti, Calea Dorobanţilor, precum şi a apartamentelor de la etajele 1 şi 3, plus mansardă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit că imobilul a fost preluat abuziv, autorul reclamantei fiind persoană încadrată în muncă.
În considerentele sentinţei s-a mai reţinut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 1 iulie 1997, era stabilită pe cale judecătorească împrejurarea că imobilul a trecut la stat fără titlu, ceea ce se coroborează cu menţiunea existentă pe verso cererii de cumpărare redactată de V.D., că există litigiu asupra apartamentului, iar la dosarul comisiei de aplicare a Legii 112/1995 se găsea Decizia Curţii de Apel Bucureşti, astfel că actul de vânzare-cumpărare era fondat pe o cauză ilicită şi nu se putea face aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 privind cumpărarea locuinţei de către chiriaşi.
Împotriva sentinţei au declarat apel Primăria Municipiului Bucureşti şi V.A., ambele respinse ca nefondate prin Decizia nr. 304 din 27 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Răspunzând criticii Primăriei Municipiului Bucureşti care a susţinut lipsa de calitate procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, instanţa de apel a arătat că legitimarea procesuală pasivă a acestuia se întemeiază pe dispoziţiile art. 19 pct. 1 din Legea nr. 215/2001 şi prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Referitor la apelul introdus de pârâtul V.A., curtea de apel a reţinut injusteţea criticilor aduse. Astfel, competenţa tribunalului a fost stabilită în temeiul art. 725 alin. (2) C. proc. civ., fiind un litigiu în curs de soluţionare la data schimbării competenţei instanţelor, procesele au continuate să fie judecate de aceleaşi instanţe, taxele judiciare de timbru nu se datorează în litigiile care tind la redobândirea dreptului de proprietate de către foştii proprietari, conform art. 15 lit. r) din legea nr. 146/1997, probele au confirmat trecerea abuzivă a imobilului la stat, iar prezumţia bunei-credinţe a fost răsturnată, recurentul avea cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului la data cumpărării lui.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi V.A.
În recursul său, Primăria Municipiului Bucureşti susţine în esenţă că reclamanta a chemat greşit în judecată Primăria Municipiului Bucureşti care nu are personalitate juridică şi faţă de care trebuia respinsă acţiunea, întrucât calitate procesuală pasivă are Municipiul Bucureşti reprezentat legal prin primarul general, aşadar se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fond respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul V.A. arată în recursul său că instanţa a refuzat să verifice competenţa sa materială în soluţionarea pricinii, excepţie de ordine publică pe care recurentul a invocat-o, apoi au fost respinse probele solicitate de recurent, respectiv interogatoriul reclamantei şi dovezi cu înscrisuri pentru a dovedi alte 4 procese în care reclamanta a chemat în judecată chiriaşii-cumpărători ai apartamentelor şi instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, din care rezultă buna-credinţă a recurentului în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 3, şi 10 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte recursul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti urmează a se constata că, spre deosebire de motivele de apel în care a învederat lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în instanţa de recurs se susţine neîntemeiat absenţa legitimării procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Din dispoziţiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 rezultă că în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris preşedintelui consiliului judeţean sau primarului. Acesta, prevede în continuare textul de lege evocat, poate desemna un alt funcţionar de stat pentru a-l reprezenta în instanţă. Dispoziţia legală amintită a fost respectată, pentru primar s-a prezentat în instanţa de apel consilierul juridic al primăriei, care a reprezentat pe primar şi a susţinut interesele acestuia în instanţă.
Drept urmare, recursul este nefondat şi se va respinge.
Cu referire la recursul pârâtului V.A., se reţine că reproşul adus instanţei în legătură cu verificarea competenţei sale în judecarea cauzei în fond este nejustificat. Tribunalul Bucureşti a fost instanţa legal învestită prin sentinţa civilă nr. 6778 din 4 mai 1999 de declinare a competenţei de la Judecătoria sectorului 1 şi a rămas competentă şi după desfiinţarea sentinţei nr. 9961/1999 de instanţa de apel, care a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, anume tribunalului, soluţie confirmată de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 3190 din 26 iunie 2001.
Potrivit art. 725 alin. (2) C. proc. civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, 2 mai 2001, vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Critica recurentului pârât referitoare la neadministrarea probelor pretinse de acesta este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de judecată este suverană în a aprecia concludenţa şi pertinenţa probelor cerute de părţile din proces şi întemeiat s-a respins cererea pentru a dovedi existenţa a altor patru litigii între intimată şi chiriaşii-cumpărători, dovada nu întrunea cele două condiţii de admisibilitate amintite, instanţa apreciind judicios şi inutilitatea luării interogatoriului intimatei.
Pretinsa bună-credinţă a recurentului, rezumată de altfel de lege, a fost combătută prin probele administrate, analizate corect de instanţă.
La 11 martie 1996 intimata reclamantă a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. H.N. SA şi a obţinut sentinţa civilă nr. 4889 din 29 aprilie 1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a constatat nulitatea absolută a operaţiunilor de înscriere pe lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a spaţiilor comerciale aflate la parterul imobilului din Bucureşti, Calea Dorobanţilor şi a apartamentelor de la etajul 1 şi 3, plus mansarda.
Soluţia primei instanţe a fost confirmată prin Decizia nr. 85 din 20 mai 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. În timpul derulării procesului amintit, anume la 13 mai 1996, recurentul a depus cerere pentru cumpărarea apartamentului nr. 10, situat la etajul 3, pe verso cererii sale s-au făcut menţiuni privind litigiile avute de proprietara reclamantă privind imobilul, iar la 20 iulie 1996 reclamanta a depus şi o cerere la Primăria sectorului 1 pentru restituirea imobilului. Cu toate acestea, la 1 iulie 1997, SC H.N. SA, în calitate de mandatară a vândut apartamentul recurentului, cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) din HG nr. 11/1997 potrivit căror imobilele trecute la stat fără titlu nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, iar trecerea abuzivă s-a dovedit prin sentinţa civilă nr. 4889/1996, fiind încălcată şi dispoziţia art. 1 alin. (6) din acelaşi act normativ, care prevede suspendarea de drept a vânzării către chiriaşi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererilor formulate de proprietari.
Aşadar criticile recurentului pârât fiind nefondate, recursul său se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general şi, respectiv, V.A. împotriva deciziei nr. 304 A din 27 iunie 2002 A Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3266/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
