ICCJ. Decizia nr. 3313/2004. Civil. Legea nr. 10/2001; restituire în natura. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3313
Dosar nr. 7037/2004
Şedinţa publică din 25 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.M., T.M., T.I., M.N.S. şi A.E. au chemat în judecată SC R. Odobeşti şi IPJ Vrancea pentru restituirea în natură a imobilelor aflate în posesia acestora, potrivit Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au arătat că autoarea lor, defuncta T.M., decedată în 1967, a fost proprietara unei case de locuit cu dependinţe situată în comuna Vîrteşcoiu, judeţul Vrancea.
Imobilul a fost preluat de GAS Odobeşti în anul 1953 iar în 1979 în urma unui protocol cu Ministerul de Interne casa de locuit cu terenul aferent au fost ocupate de Postul de poliţie Vîrteşcoiu, restul dependinţelor rămânând în posesia primei pârâte.
La 26 iunie 2002, la cererea IPJ Vrancea s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului de Interne iar la 17 februarie 2003 a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 101 din 24 aprilie 2003, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâta SC R. SA Odobeşti să restituie reclamanţilor în calitate de moştenitori ai defunctei T.M. următoarele construcţii situate în comuna Vîrteşcoiu, judeţul Vrancea: şopron (magazie + grajd), cramă şi dormitor muncitori precum şi suprafaţa de 3900 mp teren aferent cu vecini: drumul pe două părţi, SC R. SA pe două părţi, S.G. şi Postul de poliţie Vîrteşcoiu.
La punerea în posesie se vor avea în vedere schiţele anexe la rapoartele de expertiză N.F. şi C.V.(contur 1-14).
A respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a construcţiei şi terenului aferent aflate în posesia Ministerului de Interne.
A admis excepţia invocată de Statul Român şi a respins acţiunea faţă de acesta pentru lipsa de calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 în ce priveşte pârâta R. Odobeşti şi art. 16 din aceeaşi lege pentru pârâtul Ministerul de Interne.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii pentru nelegalitate, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 conform căruia prevederile art. 16 alin. (1) din lege nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil şi SC R. SA Odobeşti invocând dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 150/A din 21 octombrie 2003, a admis excepţia prematurităţii invocată din oficiu, a admis apelul declarat de SC R. SA Odobeşti şi a schimbat în tot sentinţa, respingând ca prematură acţiunea.
A respins apelurile declarate de reclamanţi ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut inexistenţa dispoziţiei sau deciziei motivate, ca răspuns la notificarea reclamanţilor care să deschidă calea atacării în justiţie.
Considerând Decizia nelegală, reclamanţii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o interpretare greşită a prevederilor Legii nr. 10/2001 şi s-a reţinut o situaţie nereală.
Ministerul de Interne a tergiversat nejustificat răspunsul la notificarea făcută, în timp ce pentru cererea de restituire în natură SC R. SA Odobeşti deja s-a pronunţat prin respingere invocând dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia nr. 60 din 11 septembrie 2001.
Recursul este fondat.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 privind situaţia juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietari pentru abuzurile săvârşite de stat.
În acest cadru trebuie privite reglementările art. 23 alin. (1) din lege „potrivit cu care în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură", în conformitate cu art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului".
Termenul are caracter imperativ şi nu de recomandare iar pârâtul Ministerul de Interne nu l-a respectat şi nu a emis Decizia.
Această împrejurare nu poate constitui un obstacol în accesul liber la justiţie – principiu consacrat la art. 6 CEDO şi în art. 21 din Constituţia României.
În ce priveşte pârâta SC R. SA Obobeşti, se reţine că aceasta s-a pronunţat asupra cererii reclamanţilor de restituire în natură prin Decizia nr. 60 din 11 septembrie 2001, astfel greşit s-a reţinut excepţia prematurităţii.
Cum apelurile au fost soluţionate pe o excepţie ce nu poate fi primită conform celor arătate, se impune admiterea recursului în baza art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond a apelurilor la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.M., T.M., T.I., M.N.S. şi A.E. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea în fond a apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3468/2004. Civil. Radiere intabulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3317/2004. Civil. Validare poprire. Recurs → |
|---|
