ICCJ. Decizia nr. 3367/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3367

Dosar nr. 40841/1/2004

nr. vechi 18137/2004

Şedinţa de la 30 martie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2297 din 17 octombrie 2003, Tribunalul Călăraşi a admis contestaţia formulată de contestatorul C.H. A menţinut Decizia nr. 4 emisă la 1 octombrie 2002 de SC A. Fundeni SA şi a constatat că pentru bunurile imobile nerestituite contestatorul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti în sumă de 6.669.454.500 lei, ce urmează a fi plătite de deţinătoarea imobilului SC A. Fundeni S.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 4 din 1 octombrie 2002, fiind recunoscut dreptul contestatorului asupra imobilelor, s-au restituit în natură următoarele bunuri: o clădire din cărămidă în suprafaţă de 111,28 mp; o clădire din cărămidă acoperită cu plăci de azbociment în suprafaţa de 421,51 mp; o clădire din cărămidă în suprafaţă de 318,7 mp; o construcţie din beton în suprafaţă de 33,95 mp şi o altă construcţie din beton în suprafaţă de 11,45 mp.

Bunurile restituite sunt doar o parte din bunurile preluate abuziv, iar o dată cu retrocedarea lor contestatorului i-au fost lăsate în custodie şi o serie de alte bunuri imobile, pe care acesta nu înţelege să le primească în contul bunurilor naţionalizate. Custodia este limitată pe termen de un an, fără să se facă o ofertă pentru compensarea cu alte bunuri, în sensul art. 9 pct. 2 din lege, iar din conţinutul expertizei efectuate în cauză rezultă că la data de 26 martie 1945 de la autorii contestatorului au fost preluate bunuri în valoare de 7.216.204.110 lei. Valoarea construcţiilor restituite prin Decizia nr. 4/2002 este de 546.749.610 lei.

La stabilirea valorii s-a avut în vedere să nu fie încălcat principiul consacrat de art. 9 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilele se restituie în starea în care se aflau la data cererii de restituire, însă pentru cele demolate parţial sau total trebuie să se ia în considerare valoarea iniţială, cu aplicarea coeficientului de uzură.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 582 din 7 aprilie 2004, a respins apelul declarat de SC A. Fundeni SA împotriva sentinţei tribunalului şi a fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa de apel a reţinut că proba cu expertiză a fost încuviinţată la data de 22 noiembrie 2002, expertul a fost desemnat să efectueze lucrarea la data de 6 decembrie 2002 şi tot la acest termen a fost fixat şi onorariul.

Obiectivele expertizei fiind depuse în termen fără să fie pricinuită amânarea nejustificată a cauzei, nu sunt aplicabile prevederile art. 170 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru nedepunerea onorariului în termen, reclamantul nu putea fi decăzut din proba încuviinţată, pentru că nedepunerea în termen s-a datorat unor motive obiective. Suma a fost expediată din străinătate, iar raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 27 februarie 2003, anterior termenului de judecată din 28 februarie 2003.

Se mai reţine, că reclamantului nu i s-a acordat mai mult decât a cerut, deoarece la termenul din data de 25 aprilie 2003 acesta a arătat că cere compensarea prin echivalent şi nu cu alte bunuri, împrejurare ce rezultă din cuprinsul acţiunii, precum şi din concluziile puse în şedinţa din 17 octombrie 2003, iar cererea apelantei pentru obligarea reclamantului la restituirea bunurilor date în custodie sau la achitarea contravalorii lor este o cerere nouă făcută în apel, pentru că apelanta pârâtă la instanţa de fond nu a formulat cerere reconvenţională.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. Fundeni SA care, invocând art. 304 pct. 5, 6, 8, 9 C. proc. civ., în principal, susţine că nu are calitate procesuală pasivă în privinţa pretenţiilor băneşti ale reclamantului, deoarece imobilul, care a fost expropriat, a fost preluat de aceasta după 10 ani de la preluarea lui de către stat. Arată recurenta, că despăgubirile trebuiau cerute de la Statul Român prin Ministerul Finanţelor care a dispus exproprierea.

În subsidiar, se formulează următoarele critici:

- Intimatul trebuia decăzut din proba cu expertiză, pentru că nu a fost respectat termenul pentru depunerea obiectivelor expertizei.

- Prin Decizia contestată s-a dispus restituirea imobilelor aflate în posesia recurentei în starea în care se aflau la momentul cererii de retrocedare. În procesul-verbal s-a consemnat predarea în custodie şi a altor imobile aflate pe terenul restituit reclamantului, care nu fac obiectul revendicării, iar contestaţia priveşte numai predarea în custodie a acestor bunuri. Pe parcursul procesului intimatul-reclamant a adoptat „o atitudine contradictorie", conform consemnărilor din încheierile de şedinţă, însă obiectul acţiunii este „retrocedare" şi nu „acţiune în pretenţii".

- Notificarea prin care s-au cerut despăgubiri băneşti trebuia adresată prefecturii, iar cererea de despăgubiri constând în diferenţa de valoare este inadmisibilă, dacă se are în vedere faptul că imobilele au o vechime de 74 de ani, că după preluarea lor de către stat recurenta a efectuat reparaţii şi că, potrivit HG nr. 964/1998, durata normală a unei construcţii cu destinaţie de locuinţă este de 50 de ani.

Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.

Întrucât hotărârile pronunţate în cauză au fost atacate cu apel şi recurs numai de pârâtă, iar Decizia nr. 4 din 1 octombrie 2002 emisă de recurenta-pârâtă a fost menţinută, legalitatea hotărârilor atacate va fi analizată doar cu privire la soluţia constatării dreptului contestatorului la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti în sumă de 6.669.454.500 lei şi obligării pârâtei, ca deţinătoare a imobilului, la plata acestor despăgubiri.

Criticile formulate fac posibilă încadrarea în prevederile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., iar susţinerea recurentei că în cererea privitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele demolate constând în despăgubiri băneşti nu are calitate procesuală pasivă este întemeiată.

Potrivit actelor depuse la dosar, prin Decizia nr. 4 din 1 octombrie 2002, recurenta-pârâtă a retrocedat intimatului reclamant imobilul preluat abuziv de stat, aflat în administrarea sa, în decizie fiind menţionate toate clădirile care se restituie.

Faţă de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.

În sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia recurată, pronunţată numai în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, se reţine existenţa dreptului contestatorului la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru imobilele care au fost demolate parţial sau total şi a obligaţiei pârâtei ca unitate deţinătoare de a plăti aceste despăgubiri, care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunurilor de la momentul preluării lor de către stat şi cea de la data retrocedării, cu aplicarea coeficientului de uzură.

Dreptul la despăgubiri pentru imobilele demolate, la care se referă sentinţa tribunalului, există pentru persoana îndreptăţită, fiind stabilit de art. 10 din Legea nr. 10/2001 care, în alin. (1), prevede că în situaţia imobilelor preluate abuziv şi demolate total sau parţial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentaţiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În privinţa unităţii obligată să stabilească măsurile reparatorii pentru imobilele demolate total sau parţial, pentru care se acordă numai măsuri reparatorii în echivalent, anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 prevedea în art. 33 că notificarea trebuia adresată primăriei. Şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că în situaţia imobilelor construcţii demolate, notificarea se soluţionează potrivit art. 10 sau art. 11, după caz, prin dispoziţia motivată a primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.

Potrivit textelor citate, societatea comercială care deţine terenul şi restul imobilelor nedemolate, cum este cazul recurentei, nu are obligaţia să plătească contravaloarea imobilelor demolate total sau parţial, aşa cum greşit s-a hotărât prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia curţii de apel.

Prin urmare, dreptul la despăgubiri al intimatului-contestator pentru imobilele demolate nu putea fi stabilit decât în contradictoriu cu autoritatea prevăzută de art. 33 din lege (art. 32 din legea republicată).

Pentru considerentele expuse, constatându-se că recurenta-pârâtă nu are calitate procesuală în cererea privitoare la măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti, fără a se analiza celelalte critici, se va admite recursul, va fi casată în tot Decizia instanţei de apel şi în parte sentinţa tribunalului, se va respinge cererea privind constatarea dreptului contestatorului la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti şi se va înlătura obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri.

Dispoziţiile sentinţei privitoare la menţinerea deciziei nr. 4 din 1 octombrie 2002 emisă de recurenta pârâtă vor fi menţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC A. Fundeni SA

Casează în tot Decizia civilă nr. 582 din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi în parte sentinţa civilă nr. 2297 din 17 octombrie 2003 a Tribunalul Călăraşi. Respinge cererea privind constatarea dreptului contestatorului la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti şi înlătură obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3367/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs