ICCJ. Decizia nr. 3412/2004. Civil. Contestatie Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3412
Dosar nr. 41938/1/2004
nr. vechi 19234/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Creditoarea P.M., ş.a., succesori ai defunctului M.P. au solicitat instanţei anularea deciziei nr. 32 din 22 martie 2002 prin care SC A. Bucureşti SA le-a respins notificarea 673 pentru restituirea terenului de 50 ha şi a construcţiilor existente pe acest teren.
În motivarea contestaţiei, ulterior precizată, se arată că autorul M.P. a deţinut pe raza comunei 23 August judeţul Constanţa suprafaţa de 50 ha teren pe care a construit locuinţe şi grajduri şi că în 1949 în temeiul Decretului nr. 83/1949 exploataţia agricolă a trecut în proprietatea statului, fiind transformată în G.M. care cuprinde 28 ha.
SC A. Bucureşti SA, actuala deţinătoare a imobilului a respins prin Decizia 32/2002 notificarea 673/2002 formulată de succesorii lui M.P., motivat pe lipsa reglementărilor legale privind restituirea terenurilor şi acordarea despăgubirilor.
Prin sentinţa 129 din 10 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţiile ridicate de intimata SC A. Bucureşti SA referitoare la lipsa legitimării procesuale active a contestatorilor şi lipsa legitimării procesuale pasive a SC A. Bucureşti SA, care a solicitat introducerea în cauză a A.P.A.P.S., competentă să facă o ofertă de restituire a imobilului prin echivalent.
Instanţa, admiţând contestaţia, a anulat Decizia 32 din 22 martie 2002 emisă de SC A. Bucureşti SA şi a obligat pe intimată să emită o decizie de restituire a terenului de 26,7 ha din comuna 23 August, Constanţa, identificat prin raportul de expertiză precum şi a construcţiilor, cu respectarea art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că petenţii contestatori sunt succesorii lui P.M., ş.a., proprietarul imobilului şi că imobilul ce face obiectul notificării este unul şi acelaşi cu cel deţinut de intimata SC A. Bucureşti SA.
În ce priveşte fondul cererii s-a stabilit pe baza raportului de expertiză că sucursala Moşneni, aparţinând de SC A. Bucureşti SA nu mai este în funcţiune din 1996, toate construcţiile fiind părăsite.
În prezent, terenul este ocupat de 12 hale din 24, celelalte fiind casate şi vândute sau date ca materiale de construcţie recuperabile, salariaţilor. Pe teren, există deasemeni mai multe construcţii vechi, evaluate la 700.000.060 lei precum şi construcţii mai noi, edificate după 1949, evaluate prin expertiză la 10.000.000.000 lei (zece miliarde lei).
În cauză, instanţa reţinând că intimata nu-şi mai desfăşoară activitatea şi nici nu şi-a probat intenţia exprimată de a-şi redeschide producţia, a făcut în cauză aplicarea art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HG 498/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia 361 A din 19 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de SC A. Bucureşti SA împotriva sentinţei 129 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, pe care a menţinut-o.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a făcut în cauză aplicarea art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reţinând că imobilul nu formează un complex ce ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren de 26,7 ha, deoarece în prezent se mai găsesc doar 12 hale din cele 24 iniţial existente, iar G.M. nu mai funcţionează din 1996, construcţiile fiind părăsite.
Împotriva deciziei 301/A din 19 mai 2004 a declarat recurs SC A. Bucureşti SA, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se susţine în motivarea recursului că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, dat fiind faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat. Construcţiile edificate după 1949 sunt hale ale unui complex avicol, încadrarea acestora în zonă făcându-se cu respectarea normelor sanitar veterinare privind zona legală de protecţie sanitară ale complexelor zootehnice şi aşezările omeneşti. Din suprafaţa de 26,7 ha o mare parte este acoperită de construcţii care ocupă funcţional întregul teren, astfel că sub acest aspect concluziile expertizei sunt eronate. O altă parte a terenului este ocupată de reţelele aferente construcţiilor care limitează semnificativ suprafeţele libere.
În acest context, instanţa era datoare să analizeze atent situaţia de fapt şi să privească G.M. ca un întreg, ca un complex avicol proiectat, autorizat şi construit, care ocupă funcţional întreaga suprafaţă de 26,7 ha şi care face imposibilă restituirea în natură.
Împrejurarea potrivit căruia G.M. nu a mai funcţionat o perioadă de timp derivă din necesităţile economice conjuncturale, dar nu exclude iminenţa reluării activităţii şi funcţionalitatea edificatelor de pe teren.
Recursul este nefondat.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiunilor art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 în viziunea interpretării raţionale făcută de art. 10 pct. 5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG 498/2003.
În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc potrivit art. 11 pct. 4 pentru întreg imobilul. Dacă însă pe terenul notificat se află edificate construcţii care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, se poate dispune în temeiul art. 10 pct. 5 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea şi a terenului aferent acestora, dacă persoana îndreptăţită achită unităţii deţinătoare o despăgubire, reprezentând valoarea reală actuală a construcţiei respective.
Raportându-ne la dispoziţiunile legale sus arătate, cu caracter reparatoriu, se poate constata că acestea tind să protejeze unităţile deţinătoare de o perturbare gravă activităţii lor, ca urmare a restituirii unor active necesare desfăşurării activităţii.
În speţă însă, o atare măsură protectivă nu se mai justifică, deoarece genoteca nu-şi mai desfăşoară activitatea din 1996, iar construcţiile nu mai sunt folosite şi nici nu s-a probat utilitatea lor pe viitor.
Susţinerile recurentei potrivit cărora, construcţiile formează un complex ce ocupă funcţional întreg terenul, rămân la stadiul de simple afirmaţii, de vreme ce unitatea nu se află în funcţiune de aproape 8 ani iar construcţiile sunt părăsite. Acest aspect, necontestat de recurentă, rezultă cu claritate nu numai din expertiza efectuată în cauză dar şi din planşele fotografice.
Cât timp imobilele în care s-a desfăşurat activitatea în scopul căreia au fost edificate sunt lăsate în părăsire, deteriorându-se şi devenind improprii creşterii păsărilor, nu se mai poate pune problema funcţionalităţii lor. Mai mult, 12 hale au fost casate iar materialele au fost vândute sau date salariaţilor pentru a-şi construi locuinţe.
Este evident că SC A. Bucureşti SA nu mai este interesată în întreţinerea acestei ferme în care nu se mai desfăşoară nici-o activitate, aflată într-o stare avansată de degradare.
Fără a se putea contesta justeţea proiectării şi construirii complexului, care a fost conceput ca un întreg, aspectele actuale de utilitate şi funcţionalitate, trebuie analizate în strânsă legătură cu activitatea societăţii recurente şi cu eficienţa economică a unor hale dezafectate, răspândite pe o suprafaţă de peste 26 ha şi nepăzite, supuse continuu unui proces de degradare şi devalizare, fără existenţa unei perspective reale, palpabile de reluare a activităţii. În condiţiile în care nu există practic activitate în aceste hale, dezafectate şi pe jumătate demolate, nu se mai regăseşte nici ipoteza prevăzută de textul legal în care se pune problema necesităţii construcţiilor pentru activitatea societăţii.
Din perspectiva acestei interpretări teleologice a textului de lege, soluţia instanţei de apel este legală iar criticile formulate de SC A. Bucureşti SA nefondate, motiv pentru care recursul acesteia se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC A. Bucureşti SA împotriva deciziei civile nr. 301/A din 19 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3408/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3367/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
