ICCJ. Decizia nr. 3408/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3408
Dosar nr. 27948/1/2004
(nr. vechi 8593/2004)
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi prin sentinţa 447 din 26 iunie 2003 a admis acţiunea formulată de CN C.F.R. SA regionala Iaşi, reprezentată de S.M.F. S.A. oficiul juridic teritorial Iaşi în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi, prin Primar şi Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Finanţelor Iaşi.
Pârâţii au fost obligaţi să restituie reclamantei imobilul-teren în suprafaţă de 2300 mp şi construcţiile situate pe acesta din Iaşi, sau să plătească reclamantei contravaloarea imobilului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că imobilul dobândit de societatea antecesoare societăţii reclamante, prin act autentic, a fost preluat abuziv de stat şi că reclamanta, în temeiul Legii nr. 10/2001, beneficiază de restituirea în natură a imobilului sau de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia 48 din 23 ianuarie 2004 a admis apelurile formulate de Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului Iaşi prin Primar, împotriva sentinţei civile 447 din 26 ianuarie 2003 pe care a desfiinţat-o.
Rejudecând cauza pe fond, instanţa de apel a respins acţiunea formulată de reclamanta C.N. C.F.R. S.A. Regionala Iaşi reprezentată de SMF S.A. oficiul juridic teritorial Iaşi în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi prin Primar şi Ministerul Finanţelor Publice.
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că prin art. 3 din Legea nr. 10/2001, au fost excluse de la incidenţa legii companiile naţionale, categorie din care face parte şi reclamanta, şi mai mult, aceasta nu şi-a probat nici interesul legitim în promovarea acţiunii, determinat de calitatea de proprietar al bunului precum şi faptul că în forma de organizare existentă este continuatoarea persoanei juridice care a avut proprietatea bunului.
De asemenea s-a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă faţă de dispoziţiunile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 deoarece deţinătorul imobilului este acela căruia trebuie să i se adreseze notificarea şi tot acesta trebuie să se pronunţe prin decizie asupra cererii, ori în speţă, o atare condiţie nu este realizată.
Recursul declarat de CN C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 48 din 23 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi se axează pe următoarele aspecte de nelegalitate, încadrate în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Lipsa de coerenţă structurală a considerentelor deciziei raportat la soluţia de admitere a apelurilor.
- Greşita interpretare a lipsei de legitimare procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor faţă de prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001.
Interpretarea greşită a probelor privind legitimarea procesuală activă a C.N. C.F.R. S.A. continuatoarea C.F.R. ca persoană juridică indicând ca temei a acestei susţineri o succesiune de acte normative.
- Greşita aplicare în cauză a dispoziţiunilor art. 3 alin. (2) Legea nr. 10/2001, apreciindu-se că OUG 184/2002 prin care a fost introdus acest alineat nu era incidentă la data introducerii contestaţiei şi ca prin urmare instanţa a făcut o aplicare retroactivă a legii.
Recursul este nefondat.
În speţă, Decizia beneficiază de coerenţă compoziţională, în spiritul art. 261 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel a înlăturat punctual motivele de apel care s-au dovedit neîntemeiate, după care a consemnat motivele de apel care au condus la schimbarea sentinţei şi care s-au regăsit în dispozitivul deciziei.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a concluzionat corect în sensul că Ministerul Finanţelor Publice nu are legitimare procesuală pasivă.
Prin acţiunea precizată C.N. C.F.R. S.A. a investit instanţa de judecată cu soluţionarea unei contestaţii în temeiul Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei 1770 din 16 decembrie 2002 a Primăriei Municipiului Iaşi prin care s-a respins notificarea formulată privind restituirea imobilului în cauză.
Or, în cadrul acestei proceduri speciale, legitimare procesuală pasivă nu poate avea decât emitentul dispoziţiei contestate, deţinător al imobilului, respectiv Primăria Municipiului Iaşi şi nu o altă entitate în considerarea unei eventuale soluţii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, cu atât mai mult cu cât competenţele acordate de art.3 7 din lege Ministerului Finanţelor ( anterior modificărilor prin Legea 247/2005) nu ţineau de opozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de acesta şi deci de necesitatea participării lui în proces.
Corect instanţa de apel a reţinut lipsa de legitimare procesuală a reclamantei.
Aceasta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu numai pentru că reclamanta nu şi-a probat identitatea, ori continuitatea cu Căile Ferate Române proprietara imobilului dar şi pentru că imobilul a cărui restituire se solicită nu cade sub incidenţa Legii 10/2001.
Nu se poate vorbi de o preluare abuzivă a imobilului de către stat cât timp prin hotărârile 8 şi 9 din 1960 ale fostului Consiliu Municipal Iaşi imobilul proprietate publică, a trecut în administrarea unei persoane juridice, respectiv de la căile ferate Române în administrarea altei persoane juridice. Aşadar nu ne aflăm în prezenţa unui transfer de proprietate şi cu atât mai puţin în prezenţa unei preluări abuzive de către stat în condiţiile în care persoana juridică de la care s-a transferat dreptul de administrare era tot societate de stat.
Alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 10/2001 introdus prin OUG 184/2002 cu semnificaţii lămuritoare ale art. 3 alin. (1) prevede expres, între altele că, companiile naţionale nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Legat de aplicarea în timp a acestui alin. (2) din art. 3 al Legii 10/2001 criticile referitoare la violarea art. 15 din Constituţie sunt nefondate.
Norma introdusă de OUG 184/2002 fiind imperativă, de imediată aplicare şi în vigoare la data pronunţării hotărârii, trebuia să se regăsească în soluţie, de vreme ce ipoteza normei îşi găsea corespondent în cauză.
Pe durata derulării procedurilor reglementate de Legea 10/2001, raporturilor dintre părţi le sunt incidente toate normele de drept, care intră în vigoare în acest interval, iar problema ultraactivităţii legii raportată la momentul introducerii acţiunii nu se poate discuta , de vreme ce norma nou introdusă nu modifica vechea formă a legii ci prevede doar o interdicţie care reieşea logic din textul iniţial al legii.
Examinarea motivului de recurs legat de calitatea recurentei de continuatoare a fostei Căi Ferate Române este de prisos, faţă de cele de mai sus expuse, care evidenţiază existenţa în privinţa acesteia a unei interdicţii legale de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii.
Criticile fiind nefondate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de C.N. C.F. C.F.R. SA va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala regională C.F. Iaşi împotriva deciziei nr. 48 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3412/2004. Civil. Contestatie Lg. 10/2001.... → |
|---|
