ICCJ. Decizia nr. 3375/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3375

Dosar nr. 19338/2004

Şedinţa publică din 26 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 aprilie 2004 Judecătoria sectorului 1 a respins cererea privind încuviinţarea executării silite imobiliare privind pe debitorul C.N. reţinând că, în cauză, creditoarea F.A. nu a produs nici un început de dovadă cu privire la dreptul de proprietate al debitorului asupra acestui bun.

Împotriva încheierii a declarat apel creditoarea arătând că se află în posesia probelor din care rezultă că debitorul este proprietarul imobilului pentru care s-a solicitat urmărirea.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1603 A din 19 august 2004 a respins apelul ca nefondat reţinând că în materia executării silite imobiliare, potrivit art. 493 alin. (1) C. proc. civ. creditori personali ai unui coproprietar sau codevălmaş nu pot urmări partea acestuia din imobilul aflat în proprietate comună înainte de a cere partajarea imobilului.

Din actele depuse de apelantă la dosar rezultă că imobilul urmărit se află în coproprietatea debitorului şi a numitului C.I.

Din cuprinsul titlului executoriu reiese că numai C.N. are calitatea de debitor al apelantei, astfel că apelanta dobândeşte calitatea de creditor personal al debitorului urmărit.

În speţă nu sunt incidente prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. întrucât creditoarea a solicitat executarea silită asupra imobilului în materialitatea sa, iar nu asupra cotei părţi determinate a debitorului din imobilul aflat în coproprietate.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs creditoarea F.A., solicitând modificarea acesteia în baza art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- instanţa nu a ţinut cont de teza potrivit căreia creditorii personali ai debitorului pot urmări cota parte a debitului lor din imobilul aflat în coproprietate fără a mai fi necesar să ceară împărţeala.

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unui înscris depus la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. 31735 din 4 iulie 2004 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 din care reise clar calitatea de coproprietar asupra imobilului a d-lui C.N.

Recursul este nefondat.

Existenţa proprietăţii comune asupra bunurilor urmărite poate constitui un impediment temporar în realizarea executării silite. Un atare impediment poate fi dedus din principiul potrivit căruia numai bunurile mobile şi imobile ale debitorului pot forma obiectul executării silite. Prin urmare, dacă un bun aparţine mai multor persoane, creditorul se poate îndrepta doar împotriva debitorului său, nu şi împotriva celorlalţi proprietari care nu sunt datori faţă de acesta. Urmărirea nu se poate realiza însă mai înainte de împărţirea bunurilor comune potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică aplicând corect prevederile art. 493 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, corect s-a reţinut şi faptul că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întrucât creditoarea a solicitat executarea silită asupra imobilului în materialitatea sa, iar nu asupra cotei părţi determinate a debitorului din imobil.

Din analiza lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a avut în vedere toate actele depuse de apelanta-creditoare, inclusiv adresa nr. 31735/2004, din care rezultă că imobilul supus urmăririi este deţinut în coproprietate de debitor şi de numitul C.I.

Aşa fiind, recursul este nefondat şi se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea F.A. împotriva deciziei civile nr. 1603 A din 19 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3375/2004. Civil