ICCJ. Decizia nr. 3469/2004. Civil. Litigiu asigurari sociale. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3469/2004
Dosar nr. 5161/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1019 din 14 august 2002, a admis acţiunea reclamantei E.H. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, a admis şi cererea de chemare în garanţie a Casei Asigurărilor de Sănătate O. şi, în consecinţă, a obligat chemata în garanţie să restituie reclamantei, în locul pârâţilor, suma de 3.123.726 lei cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar în perioada ianuarie 2000 - martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 (republicată), magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, fără ca aceasta să fie condiţionată de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
S-a mai reţinut că, numai după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 acordarea asistenţei medicale gratuite devine condiţionată de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Casa Asigurărilor de Sănătate O. au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia civilă nr. 918/ R din 8 noiembrie 2002.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, considerând că au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se susţine, în esenţă, că printr-o interpretare sistemică a actelor normative în vigoare, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că, atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, din interpretarea a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.
În acest sens, guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc că, de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/ FB – 64 – 807/ C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, nu ar fi făcut trimiterea la „condiţiile Legii 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
per a contrario, în situaţia când aceste persoane realizează şi alte venituri, urmează să beneficieze de calitatea de asigurat numai dacă plătesc contribuţia prevăzută de Legea nr. 145/1997.
Distinct de cele menţionate, urmează a mai reţine că, înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate şi văzând dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia nr. 918/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 1019 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi respinge acţiunea, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 3433/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
