ICCJ. Decizia nr. 3476/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3476/2004
Dosar nr. 2645/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2002, reclamantul P.C.C. a solicitat obligarea pârâţilor S.C. P. S.A., Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice să-i lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă imobilul situat în Bucureşti, sector 6, constând în 252 mp teren şi construcţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 10 din 9 ianuarie 2003, a respins acţiunea ca fiind prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul, deşi a notificat pârâtele S.C. P. S.A. şi Primăria Municipiului Bucureşti, solicitându-le restituirea în natură a imobilului, a formulat acţiunea, având acelaşi obiect, anterior emiterii vreunei dispoziţii de către pârâte, prin care acestea să se pronunţe asupra pretenţiilor reclamantului.
Or, potrivit dispoziţiilor legii nr. 10/2001, instanţele judecătoreşti soluţionează contestaţiile împotriva dispoziţiilor emise de persoanele juridice notificate.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 164/ A din 18 martie 2003.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.C.C., formulând următoarele critici:
- Decizia a fost pronunţată cu nesocotirea situaţiei de fapt aşa cum rezultă ea din probele administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.);
- Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În speţă, reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a notificat, prin intermediul executorului judecătoresc, Primăria Municipiului Bucureşti la data de 21 mai 2001, precum şi S.C. P. S.A. la data de 14 februarie 2002, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 6.
Potrivit art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut laart. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate, pe cale de notificare, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cum persoanele juridice notificate nu au răspuns solicitării reclamantului în termenul prevăzut de lege, acesta s-a adresat instanţei de judecată la 7 iunie 2002.
În speţă, se pune în discuţie lipsa răspunsului persoanei juridice notificate, datorată unei conduite imputabile acesteia, iar o atare conduită nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Astfel, instanţele în mod greşit au respins acţiunea ca prematură, întrucât conduita culpabilă a persoanelor notificate care nu s-au conformat legii pentru a emite o decizie sau dispoziţie motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanei solicitante.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantului se priveşte ca fondat, şi urmare admiterii lui, se va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanţa de apel, care va proceda, în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., la cercetarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.C.C. împotriva deciziei nr. 164/ A din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru cercetarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3528/2004. Civil. Ordonanta presedintiala -... | ICCJ. Decizia nr. 346/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
