ICCJ. Decizia nr. 3517/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3517
Dosar nr. 19365/2004
Şedinţa publică din 4 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1414 din 27 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a fost admisă în parte cererea Primăriei sectorului 2 Bucureşti împotriva pârâtului L.F. din Bucureşti, cu consecinţa obligării la desfiinţarea lucrărilor edificate fără autorizaţie de construcţie la imobilul proprietatea sa din Bucureşti, în caz de neconformare autorizând pe reclamanta să aducă măsura la împlinire pe cheltuiala pârâtului.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin respingerea apelului declarat de pârâtul L.F. conform deciziei civile nr. 647 A din 17 iunie 2004.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale aplicabile, pârâtul, invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 3 C. proc. civ. recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare soluţionând cauza în lipsa sa şi în prezenţa mandatarului său care nu îl putea reprezenta legal, pentru că prin însăşi cererea scrisă având ca obiect cererea de amânare pentru lipsa de apărare rezultă o restrângere a mandatului şi necesitatea pregătirii apărării.
Recurentul a susţinut totodată că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 195/2004 în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială ridicată de mandatar cu prilejul dezbaterilor.
Recursul se dovedeşte fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ. instanţa poate acorda un singur termen pentru lipsă de apărare la cererea temeinic motivată.
Contrar dispoziţiei legale menţionate care constituie o garanţie a dreptului la apărare, printr-o interpretare restrictivă nejustificată şi prin greşita aplicare a temeiniciei motivelor, instanţa de apel a respins cererea şi a procedat la judecata apelului la primul termen stabilit în cauză, în prezenţa mandatarului părţii care a cerut la rândul său amânarea judecăţii pentru lipsa de apărare.
Prin cererea formulată apelantul–pârât, susţinea pe de o parte că este în imposibilitate să se prezinte personal la termenul fixat la 10 iunie 2004 în faţa instanţei pentru că se află în interes de serviciu în străinătate, şi în aceste condiţii nici nu poate angaja un apărător calificat, pe de altă parte ca actele doveditoare în sprijinul apelului se regăsesc asupra sa.
Cele invocate, confirmate de mandatarul neavocat care nici nu ar fi fost în măsura sa pună concluzii asupra fondului neasistat, constituiau motive temeinice pentru acordarea termenului pentru lipsa de apărare.
Ca urmare recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul L.F. împotriva deciziei nr. 647/A din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi de litigii de muncă. Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3556/2004. Civil. Investire cu formulă... | ICCJ. Decizia nr. 3508/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs → |
|---|
