ICCJ. Decizia nr. 3558/2004. Civil. Anulare act. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3558/2004
Dosar nr. 3218/2003
Şedinţa publică din 12 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii S.Z. şi S.M. au chemat în judecată Prefectura Bihor, Primăria Oraşului Salonta, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, H.L. şi H.M., solicitând anularea în parte a deciziei nr. 76 din 13 martie 1992 a Prefecturii Bihor, în sensul diminuării suprafeţei de teren atribuite în proprietate pârâţilor H., de la 321 mp. la 100 mp. şi efectuarea menţiunilor respective a C.F. individual nr. 14535 Salonta.
În motivarea acţiunii s-a arătat că Decizia atacată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, întrucât pârâţilor H. nu li se cuvine decât o suprafaţă de 100 mp. din terenul în suprafaţă totală de 368 mp. aferentă construcţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 7010 din 22 septembrie 2000, Judecătoria Oradea a respins acţiunea reţinând că suprafaţa aferentă întregii clădiri este de 368 mp., reclamanţilor le revine 47 mp. ca teren aferent apartamentului deţinut, iar pârâţilor 321 mp., în raport de modul de dobândire a imobilelor şi de datele înscrise în cartea funciară, reclamanţii neputând dovedi că au avut un drept de folosinţă, sau de proprietate pentru o suprafaţă mai mare.
Această soluţie a fost menţinută de Tribunalul Bihor Oradea, care, prin Decizia civilă nr. 392 din 22 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei, de către reclamanţi.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 1050 din 23 septembrie 2002, a admis recursul declarat de reclamanţii S.Z. şi S.M. împotriva deciziei civile nr. 392 din 22 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o, a schimbat în totalitate sentinţa civilă nr. 7010 din 22 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Oradea, în sensul că;
- a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu Prefectura jud. Bihor, Primăria Salonta, H.L. şi H.M.,
- a dispus anularea în parte a deciziei nr. 76 din 13 martie 1992 a Prefecturii Bihor, în sensul diminuării terenului atribuit în proprietatea pârâţilor H., de la suprafaţa de 321 mp. la suprafaţa de 200 mp.,
- a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii, proprietari asupra apartamentului II au un drept de folosinţă asupra a 47/368 mp. din teren, cu titlu de cumpărare din anul 1975, iar pârâţii sunt proprietari asupra apartamentului nr. I din acelaşi imobil, dobândit cu titlu de întreţinere de la V.R. şi V.Şt., care erau proprietari numai asupra construcţiilor, nu şi asupra vreunei suprafeţe de teren, neputând deci transmite un drept de folosinţă către pârâţi asupra suprafeţei de 321 mp.
Împotriva acestei decizii şi în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a promovat recurs în anulare considerând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca şi pe cele ale alin. (2) acelaşi text, în conformitate cu care, pârâţii H. au primit în folosinţă şi terenul de 321 mp. aferent locuinţei; în timp ce, reclamanţii au un drept de folosinţă pentru o suprafaţă de 47 mp., drept avut în proprietate de Statul Român, corespunzător cotei de 47/368 părţi urmare actului de dezmembrare, defalcare pe apartamente şi contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 1975.
Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce urmează:
Imobilul în litigiu este înscris în C.F. colectivă 14534 Salonta nr. top.46/2 şi nr. 47/2 fiind o casă formată din două apartamente, situate în corpuri de clădire diferite. Conform celor înscrise în cartea funciară, este cert, că în anul 1975, urmare declaraţiei de dezmembrare şi defalcare pe apartamente şi contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 3061/1975, s-a intabulat în favoarea Statului Român dreptul de proprietate asupra imobilului, pentru cota de 47/368 părţi, pentru diferenţa de 321/368 părţi intabulându-se soţii T.A. şi R. cu titlu de cumpărare.
Dreptul de folosinţă în ce priveşte terenul asupra cotei de 47/368 părţi a fost înscris în favoarea familiei S., cu titlu de atribuire, pe durata existenţei construcţiilor.
S-a înfiinţat astfel, coala funciară 14536 pentru apartamentul II aparţinând reclamanţilor cu o porţiune indiviză din teren de 47/368 mp., înscris sub nr. top 46/6 şi nr. 47/2/II, părţi comune fiind, poarta, curtea, instalaţiile.
În ce priveşte celălalt apartament nr. I şi diferenţa de teren respectivă, corespunzător cotei de 321/368 părţi, acestea au făcut obiectul unor transcrieri succesive, pentru cauză de moarte sau prin acte între vii, până la proprietarii actuali pârâţii H., terenul aferent trecând şi rămânând în proprietatea statului raportat la prevederile Legii nr. 58/1974, în aceeaşi cotă desigur, de 321/368 părţi curtea, rămânând de asemeni parte de uz comun.
Rezultă de aici, cel puţin raportat la actele şi lucrările de până acum ale dosarului şi menţiunilor înscrise în c.f., că raportat la actul juridic din 1975, dezmembrarea şi defalcarea imobilului, s-a făcut pe cele două apartamente, terenul rămânând în indiviziune, ca parte de uz comun (curtea) în cote părţi ideale, de 47/368 şi respectiv 321/368 părţi, aceasta neputând însemna desigur, determinarea, delimitarea unei suprafeţe materiale pentru fiecare din cele două apartamente.
Aşa fiind, premisa de la care s-a plecat în judecată, este profund eronată, neputându-se reţine cum s-a procedat că pentru apartamentul II s-a atribuit o suprafaţă de 47 mp. şi apartamentului I, 321 mp.
La dosar nu se află însă depus (şi nici nu s-a cercetat) actul, respectiv contractul de dezmembrare şi vânzare-cumpărare din 22 aprilie 1975, pentru a se verifica, cu certitudine, exactitatea şi realitatea celor înscrise astfel în c.f., depunerea actului rezultând cu necesitate din cele arătate.
Pe de altă parte, instanţele nu au dat o rezolvare corespunzătoare completării de acţiune formulată în primă instanţă având ca obiect rectificarea celor înscrise în c.f., privind existenţa dreptului de folosinţă al pârâţilor pentru suprafaţa de 321 mp., considerându-se eronat că o astfel de cerere are caracter accesoriu celei principale, introductive de instanţă, fiind astfel soluţionată în consecinţa respingerii celei dintâi.
Or, este evident, că, acest capăt de cerere are caracter principal, de el depinzând chiar soluţionarea fondului dreptului dedus judecăţii.
De asemeni, s-a omis a se acorda atenţie semnificaţiei celor cuprinse în actul de vânzare-cumpărare din 1987 prin care soţii V. au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei, înstrăinat apoi pârâţilor H., actul cuprinzând clauza după care, în ce priveşte terenul proprietate de stat, se transmite dobânditorilor dreptul de folosinţă pentru 99 mp.
Pentru toate acestea şi în acest sens, rejudecarea cauzei se impune, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., referitor la starea de indiviziune asupra terenului, sigur în măsura în care prin administrarea de noi probe, în primul rând cercetarea actului de dezmembrare din 1975, starea de fapt rămâne neschimbată.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile, cu trimiterea cauzei spre rejudecare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1050 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea şi în consecinţă, casează această decizie, Decizia civilă nr. 392 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, precum şi sentinţa civilă nr. 7010 din 22 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Oradea şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3563/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3484/2004. Civil. Revizuire → |
|---|
