ICCJ. Decizia nr. 3575/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3575/2004
Dosar nr. 3307/2003
Şedinţa publică din 14 mai 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată la 19 mai 1998 Judecătoriei Tg. Mureş reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P.A. să se dispună obligarea acesteia de a-i preda carnetul nr. 464 pentru a-şi putea valorifica un număr de 1811 unităţi de fond depuse la 17 martie 1996 la F.N.I., filiala Mureş, iar în caz de refuz să fie îndrituit a le ridica în nume propriu.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la 20 martie 1996 a încheiat o convenţie cu pârâta în temeiul căreia i-a predat suma de 10.660 mărci germane în schimbul a 1811 unităţi de fond existente la F.N.I. din totalul de 3623 depuse la 17 martie 1996 cu carnetul nr. 464. Părţile au mai stabilit ca la 23 martie 1998 să-şi retragă fiecare unităţile de fond, şi anume 1811 unităţi reclamantul şi 1812 pârâta. Aceasta a refuzat însă să-şi îndeplinească obligaţia, astfel încât reclamantul a fost nevoit să formuleze acţiune în justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 5102 din 30 iunie 1998 Judecătoria Tg. Mureş a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Ulterior prin Decizia civilă nr. 979 din 10 iunie 1999 Tribunalul Mureş a admis apelul declarat de pârâtă, a desfiinţat sentinţa şi a reţinut cauza spre soluţionare în fond, constatând că judecătoria a încălcat normele de competentă referitoare la valoarea obiectului litigiului.
Cu prilejul rejudecării cauzei reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să îi predea contravaloarea celor 1811 unităţi de fond la data de 23 martie 1998, actualizată în raport de indicele inflaţiei până la achitarea sumei datorate.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 14 martie 2000, Tribunalul Mureş a admis acţiunea precizată şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 342.558.908 lei reprezentând valoarea actualizată a celor 1811 unităţi de fond, la acest cuantum urmând să se calculeze indicele de devalorizare a monedei naţionale până la data plăţii.
Instanţa a stabilit că susţinerile reclamantului privind plata efectuată şi convenţia încheiată între părţi, pe care ulterior pârâta nu a mai respectat-o sunt integral confirmate prin probatoriile administrate. S-a reţinut, de asemenea, că această convenţie s-a încheiat în mod legal, iar semnătura de pe înscris aparţine pârâtei, astfel cum au arătat martorii ce au asistat la momentul respectiv şi a stabilit şi expertiza grafologică efectuată în dosarul penal nr. 2717/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.
S-a mai avut în vedere că potrivit înscrisurilor oficiale existente la dosar valoarea unei unităţi de fond F.N.I. era la data de 23 martie 1998 la nivelul de 104.160 lei, iar coeficientul de creştere a preţurilor din aprilie 1998 şi până la data hotărârii a fost de 169,7%.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o şi susţinând în esenţă că:
- reclamantul este de rea-credinţă şi încearcă să-şi însuşească pe nedrept o sumă considerabilă de bani, în condiţiile în care pârâta a avut într-adevăr un carnet F.N.I. pe care l-a lichidat, iar cel cu nr. 464 nu a existat în realitate;
- părţile au intenţionat să încheiere de fapt un contract de întreţinere care nu s-a mai finalizat, reclamantul fiind trecut ca împuternicit pe un carnet F.N.I., doar pentru că pârâta, foarte în vârstă, avea dificultăţi de a se deplasa;
- s-a calculat greşit de către instanţă cuantumul sumei la care a fost obligată.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia civilă nr. 84 din 13 noiembrie 2000, a respins, ca nefondat apelul pârâtei, reţinând că tribunalul a făcut o analiză corectă şi completă a probatoriilor administrate. A fost reiterată motivarea instanţei de fond cu privire la existenţa convenţiei dintre părţi, refuzul pârâtei de a-şi respecta obligaţiile şi prejudiciul astfel cauzat reclamantului.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 1158 din 20 martie 2002; a fost casată Decizia pronunţată în apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea clarificării a două aspecte esenţiale:
- constatarea tehnico-ştiinţifică grafologică nu a examinat o posibilă modalitate de comitere a eventualului fals prin aplicarea scrierii pe o hârtie semnată în alb;
- nu s-a verificat susţinerea pârâtei, în sensul că ar fi atacat rezoluţia din 4 februarie 1999 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.
În fond după casare, Curtea de Apel Tg. Mureş a pronunţat Decizia nr. 49 din 14 mai 2003 prin care a respins apelul pârâtei împotriva sentinţei civile nr. 119 din 14 martie 2000 a Tribunalului Mureş.
Curtea de apel a reţinut că expertiza criminalistică grafologică efectuată în fond după casare de Laboratorul Interjudeţean Cluj de expertize criminaliste se coroborează cu toate celelalte probatorii şi exclude ipoteza falsului sub orice formă.
S-a mai stabilit că soluţia dată de organele de urmărire penală a fost confirmată şi după exercitarea împotriva ei, de către pârâtă, a căilor de atac.
În concluzie, Curtea a apreciat că între părţi s-a încheiat o convenţie validă, ale cărei clauze au fost încălcate de către pârâtă, care a produs astfel un prejudiciu ce a fost corect evaluat de către tribunal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub două aspecte esenţiale:
- instanţele au încălcat prevederile art. 1180 şi art. 1197 C. civ., cu privire la condiţiile de validitate a înscrisului sub semnătură privată, arătându-se pe de o parte că acesta nu cuprinde menţiunea „bun şi aprobat" şi suma în cifre şi litere, iar pe de altă parte că în mod greşit s-a admis proba testimonială;
- curtea de apel nu s-a conformat indicaţiilor, obligatorii, în sensul prevederilor art. 315 C. proc. civ., cu privire la efectuarea expertizei criminalistice grafologice, ale cărei concluzii nu sunt edificatoare.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, Curtea reţine că recursul este nefondat.
Este de menţionat în primul rând că şi prin motivele de recurs pârâta şi-a reiterat apărările, în sensul că nu a existat o convenţie între părţi, totul nefiind decât o înscenare (sau, după afirmaţiile sale, o „inginerie financiară") pusă la cale cu rea-credinţă de către reclamant.
Cu toate acestea, în primul motiv de recurs, pârâta critică înscrisul pentru pretinse vicii de formă, ceea ce evidenţiază contradicţia clară în poziţia sa procesuală.
Instanţele au apreciat în mod corect că între părţi a intervenit o convenţie, materializată printr-un înscris, iar consimţământul liber al pârâtei este atestat prin depoziţiile a trei martori, coroborate cu o constatare tehnico-ştiinţifică şi o expertiză criminalistică grafologică. Probele ştiinţifice au stabilit în mod neechivoc că orice ipoteză privind un eventual fals este exclusă, ceea ce atestă că soluţia Curţii de Apel Târgu-Mureş este corectă.
Şi cea de-a doua critică formulată este nefondată.
Curtea Supremă de Justiţie a casat prima decizie a Curţii de Apel, dispunând rejudecarea şi lămurirea a două aspecte punctuale:
- efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice criminalistice care să evalueze toate ipotezele unui eventual fals;
- verificarea stadiului soluţionării cauzei penale referitoare la pretinsa infracţiune de fals.
Instanţa de trimitere s-a conformat întocmai acestor indicaţii obligatorii, astfel încât dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., au fost respectate.
Aşa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 246/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.A. împotriva deciziei nr. 49/ A din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Obligă recurenta pârâtă la 34.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3572/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3571/2004. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
