ICCJ. Decizia nr. 372/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 372.
Dosar nr. 21391/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 17 noiembrie 2003, reclamanta F. Hunedoara, Deva a solicitat ca, în contradictoriu cu Consiliul local Deva, Primăria municipiului Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura judeţului Hunedoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de judecată să anuleze dispoziţia nr. 936/2003 a Primarului Municipiului Deva şi să-l oblige pe acesta, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziţie de restituire în natură sau prin echivalent bănesc (în valoare de 12.422 E) a imobilului, apartament nr. 24 compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, situat în Deva, donat statului în anul 1964, în temeiul Decretului nr. 478/1954.
În subsidiar, prin cererea de chemare în judecată precizată (fila 20 dosar fond), reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la întocmirea documentaţiei la Legea nr. 10/2001 şi acordarea despăgubirilor la valoarea menţionată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că primarul municipiului Deva, în mod netemeinic şi nelegal, a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului în litigiu, întemeiat pe soluţia de respingere a acţiunii în constatarea nulităţii actului de donaţie.
Astfel, imobilul în litigiu a fost construit din fondurile reclamantei şi donat statului, în baza unui act normativ special, cu condiţia repartizării acestuia unui membru cooperator.
Imobilul donat a fost repartizat unui membru cooperator, care, în baza Decretului-lege nr. 61/1990, l-a cumpărat.
Or, pentru restituirea unor imobile de natura celui menţionat, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu este necesară obţinerea în prealabil a unei hotărâri judecătoreşti de anulare a donaţiei.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 670 din 21 aprilie 2004, a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu face parte din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la restituire în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, cu referire la cooperativele de consum, restituirea în natură a activelor, trecute fără plată în proprietatea statului, a fost reglementată prin Legea nr. 109/1996, lege specială de dispoziţiile căreia reclamanta nu a uzat, dreptul de reparaţie fiind stins prin neformularea cererii în termenul de decădere prevăzut de actul normativ menţionat.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta a declarat apel, criticile privind:
- greşita apreciere a naturii juridice a cooperativelor de consum, ca nefiind forme asociative bazate pe proprietatea privată de grup;
- greşita aplicare a legii, în raport de reţinerea împrejurării că aceasta nu face parte dintre subiecţii de drept avuţi în vedere de legiuitor prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001;
- reţinerea eronată a împrejurării că partea a avut la dispoziţie o acţiune în restituire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 109/1996, precum şi a faptului că dreptul s-a stins prin neformularea cererii în termenul de decădere prevăzut de actul normativ menţionat;
- reţinerea greşită, pentru motivul arătat, că reclamanta nu mai poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 1747/A/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa atacată este temeinică şi legală.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că niciodată imobilul în litigiu nu a avut calitatea de titular tabular al dreptului de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
Totodată, în mod judicios prima instanţă a apreciat reclamanta nu face parte dintre organizaţiile îndreptăţite la restituire, în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În fine, din actele dosarului rezultă că acţiunile în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor, între care şi cel în litigiu, au fost respinse prin hotărâri definitive şi irevocabile.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta F. Hunedoara, Deva a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, reclamanta a reiterat motivele apelului.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză şi admiterea acţiunii în sensul în care a fost formulată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data sesizării instanţei de judecată de către reclamantă, măsurile reparatorii stabilite în favoarea foştilor titulari ai dreptului de proprietate privesc „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940..".
Sunt imobile preluate abuziv, cu referire la cauză, conform art. 2 lit. c) din actul normativ menţionat „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi alte imobile donate statului, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".
În fine, prin art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul acestui act normativ, între altele, „persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau..".
Din economia acestui din urmă text rezultă, sub un prim aspect, legitimarea calităţii procesuale active de calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, condiţie de altfel a oricărei acţiuni în revendicare,
Totodată, acest din urmă text a stabilit unele condiţii ale îndreptăţirii la măsurile reparatorii, cu referire la continuarea activităţii sau interzicerea şi reluarea acesteia, din care rezultă implicit anterioritatea înfiinţării persoanei juridice în raport de data de 6 martie 1945 şi nedesfăşurarea unei activităţi specifice orânduirii sociale instaurate după această dată, ci a uneia tolerate în măsura în care, prohibită fiind, nu a fost întreruptă.
Or, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor menţionate, cu referire la calitatea de proprietar asupra imobilului şi natura activităţii, aşa încât în mod întemeiat instanţa de control, judiciar a respins apelul şi a menţinut hotărârea primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
Pe de altă parte, imobilul în litigiu nu poate face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât cu referire la acesta nu este îndeplinită condiţia stabilită prin art. 2 lit. c) din actul normativ menţionat.
Prin urmare, în mod judicios s-a reţinut prin hotărârea atacată neîndeplinirea condiţiei precum şi împrejurarea că imobilul în litigiu putea face obiectul restituirii în condiţiile legii speciale, de dispoziţiile căreia însă reclamanta nu s-a prevalat în termenul legal prevăzut.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara, Deva, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara, Deva împotriva deciziei civile nr. 1747/A din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Civil. Actiune posesorie; daune;... | ICCJ. Decizia nr. 3727/2004. Civil. Obligaţia de a face - OUG... → |
|---|
