ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Civil. Actiune posesorie; daune; cerere reconventionala-revendicare, granituire, daune. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3719

Dosar nr. 21323/2004

Şedinţa publică din 6 mai 2005

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recurenţii A.P. şi A.R. au chemat în judecată pe pârâţii R.V. şi R.M. solicitând obligarea acestora la eliberarea unei suprafeţe de 588 mp şi plata sumei de 10.000.000 lei daune ce reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat prin distrugerea a 3 rânduri de salcâmi, mai multor stâlpi de beton şi a producţiei de iarbă şi lucernă de pe terenul menţionat.

În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 674 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că la 10 martie 2002, pârâţii le-au ocupat 588 mp de teren şi le-au distrus cultura de pe acea suprafaţă, un gard şi o perdea despărţitoare de salcâmi.

La 25 septembrie 2001, pârâţii au solicitat obligarea reclamanţilor la lăsarea în deplină proprietate a un ei suprafeţe de 200 mp şi plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri corespunzătoare contravalorii recoltei de care au fost lipsiţi în anul 2002 prin împiedicarea folosinţei acelui teren, precum şi stabilirea liniei de hotar.

În motivarea cererii, pârâţii au arătat că reclamanţii le-au ocupat fără drept o fâşie din grădina învecinată terenului lor şi refuză eliberarea acestei suprafeţe.

Judecătoria Dorohoi a conexat cele două cereri la 21 octombrie 2002 şi ulterior, prin sentinţa civilă nr. 432 din 15 martie 2004 a respins ca neîntemeiată acţiunea principală formulată de reclamanţii-pârâţi A.P. şi A.R., a admis în parte cererea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi R.V. şi R.M. în sensul stabilirii hotarului între proprietatea părţilor pe linia colorată în roşu din raportul de expertiză întocmit de ing. A.S., aliniament aflat la 0,54 m distanţă faţă de marginea exterioară a lizierei de salcâmi, a luat act că aceştia din urmă au renunţat la judecarea capetelor de cerere referitoare la revendicare şi daune şi i-a obligat pe reclamanţii-pârâţi la 4.484.000 lei cheltuieli de judecată.

În baza rapoartelor de expertiză (3 la număr), actelor întocmite de Primăria comunei Ibăneşti (care, potrivit instanţei de fond, conţin date eronate), procesului-verbal din 14 noiembrie 2003 de cercetare la faţa locului, extrasului din planul cadastral şi declaraţiilor a 2 martori s-a reţinut că:

- reclamanţii-pârâţi deţin cu 40 mp mai puţin decât suprafaţa trecută în actele de proprietate dar nu au fost puşi în posesie şi nu au făcut dovada că au posedat terenul în litigiu cel puţin cu un an înainte de tulburări, aşa cum prevede art. 674 pct. 2 C. proc. civ.;

- nu s-a făcut dovada distrugerii vreunui gard de sârmă, liziera de salcâmi există şi în prezent, iar pârâţii-reclamanţi au „smuls" de pe terenul pe care îl cultivă, considerând că este al lor, mai mulţi puieţi de salcâmi, crescuţi în dezordine şi remişi apoi reclamanţilor-pârâţi;

 - gardul între cele două proprietăţi limitrofe a fost mutat de reclamanţii-pârâţi şi nu se află pe acelaşi aliniament cu gardul vecin;

- pârâţii-reclamanţi au renunţat la judecarea celorlalte capete de cerere.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 2659 din 20 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii-pârâţi cu motivarea că:

- apelanţii au investit instanţa de fond cu o acţiune posesorie dar în apel, contrar art. 294 alin. (1) C. proc. civ., şi-au modificat pretenţiile, revendicând 4788 mp, cerere ce este inadmisibilă;

- probele administrate în cauză, respectiv cele 3 rapoarte de expertiză, procesul-verbal de cercetare locală, adresa Primăriei Ibăneşti, harta cadastrală şi declaraţiile a 2 martori, confirmă concluziile primei instanţe, că apelanţii şi-au mutat gardul din faţa locuinţei spre interior, diminuându-şi suprafaţa cu 74 m şi nu au ocupat teren al pârâţilor-reclamanţi, liziera de salcâmi nu a fost distrusă, gardul de sârmă nu a existat niciodată iar în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii posesorii.

Reclamanţii-pârâţi au declarat recurs prin care au susţinut fără să indice temeiul legal, că soluţia Curţii de Apel Suceava ar fi greşită deoarece instanţa intermediară:

- a interpretat eronat probele administrate în cauză şi nu a verificat toate actele, respectiv prima şi a doua expertiză;

- şi-a bazat hotărârea exclusiv pe harta cadastrală şi procesul-verbal de cercetare locală din 14 noiembrie 2003, act întocmit superficial, cu numeroase erori şi pe care îl contestă;

- nu a ţinut seama de erorile materiale făcute de Primăria Ibăneşti, recunoscute chiar de Judecătoria Dorohoi;

- s-a referit în motivare la o adresă a Primăriei Ibăneşti, inexistentă la dosar şi nu a luat în considerare actele oficiale emise de aceeaşi instituţie;

- a reţinut, fără temei, că bordura gardului împrejmuitor, de beton, ar fi fost mutată deşi în realitate acest gard se află pe aliniamentul stabilit în anul 1968, odată cu eliberarea autorizaţiei de construcţie;

- nu a sesizat că pârâţii-reclamanţi le-au distrus plantaţia de salcâmi şi semnele de hotar puse de Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar;

- nu a reţinut că, potrivit expertizei, din suprafaţa ocupată de ei în prezent lipsesc 153 mp, iar pârâţii-reclamanţi deţin 60 mp în plus;

- nu a clarificat problema celor 38 mp necesari la completarea suprafeţei lor de teren;

- a reţinut că nu ocupă teren al pârâţilor-reclamanţi, concluzie contrară însă dispoziţiei de menţinere a sentinţei;

- nu a stabilit corect cuantumul prejudiciului.

Drept consecinţă, reclamanţii-pârâţi au solicitat reexaminare a probelor şi efectuarea unei noi cercetări locale, pe considerentul că nu au participat la prima asemenea cercetare, nefiind citaţi.

Ultima hotărâre a fost recurată şi de pârâţii-reclamanţi, care, în temeiul art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., au solicitat modificarea acesteia întrucât instanţa intermediară nu s-a pronunţat asupra cererii lor de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Ambele recursuri sunt nefondate deoarece:

- toate criticile formulate de reclamanţii-pârâţi vizează interpretarea materialului probator, deci presupun reexaminarea acestuia sau administrarea de noi probe, neînscriindu-se aşadar printre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.;

- pentru corectarea omisiuni instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, pârâţii-reclamanţi erau datori să recurgă la calea prevăzută de art. 2812 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate şi conform art. 274 C. proc. civ. îi va obliga pe recurenţii-reclamanţi la 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A.P. şi A.R. şi de pârâţii R.V. şi R.M. împotriva deciziei nr. 2659 din 20 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi la 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Civil. Actiune posesorie; daune; cerere reconventionala-revendicare, granituire, daune. Recurs