ICCJ. Decizia nr. 3727/2004. Civil. Obligaţia de a face - OUG 40/1999; cerere reconvenţională - evacuare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3727

Dosar nr. 21801/2004

Şedinţa publică din 6 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 ianuarie 2003, reclamanta A.G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C.M., instanţa de judecată să stabilească cuantumul chiriei datorate, corespunzător veniturilor realizate de aceasta, pentru folosinţa imobilului situat în Craiova.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuieşte la adresa menţionată din anul 1984, împreună cu concubinul său şi 6 copii, dintre care 4 căsătoriţi şi două fiice minore, precum şi cu 2 nepoţi.

Locuinţa i-a fost repartizată în urma demolării locuinţei proprietate personală compusă din 2 camere, bucătărie şi sală.

Pârâtul, în calitate de proprietar, a notificat-o în sensul că urmează să negocieze chiria cu acesta, contractul de închiriere încheiat cu RAADPFL Craiova nemaifiind valabil.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei.

Totodată, acesta a formulat cerere reconvenţională solicitând evacuarea din imobil a numiţilor A.G., C.N., D.P.F., C.T., A.M., P.M.L., P.A.C., A.A.B., C.C., G.I., C.C., A.A. şi C.A.

Pârâtul-reclamant în reconvenţională a arătat că imobilul menţionat i-a fost restituit şi a fost pus în posesia lui.

Pârâta din reconvenţională, deşi notificată, nu s-a prezentat pentru prelungirea contractului de închiriere.

Ulterior notificării menţionate, pârâţii-reclamanţi au distrus în totalitate gardul împrejmuitor al imobilului, pe o distanţă de 14 m, situaţie în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilului a formulat plângere penală.

Prin sentinţa nr. 1825, Judecătoria Craiova a respins acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din OUG nr. 40/1998, în sensul de a comunica proprietarului, în scris cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui contract de închiriere.

Totodată, aceasta nu s-a conformat notificării proprietarului, în sensul de a se prezenta pentru încheierea unui contract de închiriere, împrejurări în raport de care în cauză devin incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În fine, în cauză a fost probată şi deteriorarea imobilului de către chiriaşi, împrejurare faţă de care devin incidente şi dispoziţiile art. 13 din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Reclamanta A.G. a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, apreciind că sentinţa nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 2735 din 6 septembrie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că starea de fapt a fost corect reţinută, conform probatoriului administrat şi că normele legale incidente în cauză au fost corect aplicate.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta A.G. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, reclamanta a arătat că s-a prezentat la locul stabilit de proprietar prin notificare şi nu este culpa sa că nu s-au întâlnit. În acest sens, în mod eronat au fost înlăturate depoziţiile martorilor propuşi de reclamantă, prin care s-a probat prezentarea acesteia la locul şi data stabilite prin notificarea proprietarului.

Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din OG nr. 40/1999.

În fine, reclamanta a susţinut că stricăciunile pretins produse imobilului nu au fost dovedite.

Drept urmare, în mod greşit s-a reţinut că în cauză nu mai subzistă obligaţia proprietarului de prelungire a contractului de închiriere. De altfel, proprietarul nu este îndreptăţit la restituirea imobilului, cererea acestuia în acest sens fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, admiterea acţiunii principale şi respingerea cererii reconvenţionale.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele dosarului rezultă:

- calitatea de titular al dreptului de proprietate al reclamantului reconvenţional, urmare restituirii imobilului în litigiu (fila 34 din dosarul de fond);

- notificarea pârâtei din reconvenţională în vederea încheierii unui nou contract de închiriere (fila 40 din dosarul de fond);

- neprezentarea pârâtei-reconvenţionale la locul şi data stabilite prin notificare (filele 65 şi 66 din dosarul de fond);

- degradarea imobilului de către chiriaşi (filele 87-93, 96, 149-156 din dosarul de fond),

Reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor făcute, depoziţiile martorilor propuşi de către aceasta fiind în mod judicios şi motivat înlăturate, ca urmare a necoroborării cu materialul probator administrat în cauză.

Ca atare, hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta-pârâtă-reconvenţională A.G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâtă A.G. împotriva deciziei nr. 2735 din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3727/2004. Civil. Obligaţia de a face - OUG 40/1999; cerere reconvenţională - evacuare. Recurs