ICCJ. Decizia nr. 3782/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3782
Dosar nr.21710/2004
Şedinţa publică din 9 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată la nr. 1825 din 9 martie 2004 la Judecătoria Satu Mare, reclamanta Cooperativa Meşteşugărească Igiena Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa:
- să se constate dreptul de proprietate cu titlu de construcţie realizată din fonduri proprii asupra imobilului spaţiu comercial şi de prestări servicii situat în Satu Mare, cu suprafaţa de 239 mp înscris în C.F. nr.28290 Satu Mare, nr. Top 555/27.
- să se constate existenţa dreptului de folosinţă asupra cotei indivize de 26/209 mp teren aferent spaţiului comercial intabulat în C.F. nr.28290.
- să se dispună notarea în această carte funciară a dreptului de folosinţă asupra cotei indivize de 26/209 mp în favoarea reclamantei.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare a formulat întâmpinare arătând că Statul Român este proprietarul terenului şi că prin atribuirea acestui drept de folosinţă s-ar încălca dreptul asupra unui atribut esenţial al proprietăţii şi anume folosinţa.
La 23 aprilie 2004 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând citarea în calitate de pârât al Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare, ca reprezentant al Statului Român.
Prin sentinţa civilă nr. 3498 din 26 aprilie 2004 a Judecătoriei Satu Mare s-a admis în parte acţiunea, s-a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului spaţiu comercial situat în Satu Mare, suprafaţa de 239 mp înscris în C.F. nr.28290 Satu Mare, nr. Top 555/27. S-a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de folosinţă asupra cotei de 26/209 teren aferent spaţiului comercial şi s-a dispus notarea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că reclamanta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar dreptul său de proprietate asupra imobilului şi în consecinţă a dispus înscrierea acestuia în cartea funciară.
Cererea privind constatarea dreptului de folosinţă asupra cotei de teren aferent construcţiei a fost respinsă, ca inadmisibilă, deoarece conform extrasului de carte funciară depus la dosar terenul este proprietatea statului căruia i s-ar încălca atributul unui drept de proprietate şi anume folosinţa; de asemenea instanţa de fond a apreciat că recurenta îşi poate realiza dreptul de folosinţă pe cale administrativă conform art. 125 din Legea nr. 215/2001.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 1041 din 25 octombrie 2004 a secţiei civile a Curţii de Apel Oradea şi în consecinţă s-a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul admiterii şi capătului de cerere privind constatarea dreptului de folosinţă asupra cotei de 26/209 mp teren aferent spaţiului comercial intabulat în C.F. nr.28290, nr. Top 555/27 şi a dispus înscrierea acestui drept în C.F.
Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a reţinut că edificarea imobilului compus din parter şi cinci etaje s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi cu consimţământul statului care a pus la dispoziţie terenul şi a eliberat autorizaţia de construcţie; de asemenea instanţa de control judiciar a apreciat că este de neconceput să se scrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui imobil cu mai multe nivele şi mai mulţi proprietari fără a se nota şi cota de teren aflată în folosinţa fiecărui proprietar.
Pârâta D.G.F.P. Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1041/2004 arătând că existenţa dreptului de folosinţă a terenului poate fi invocată numai în baza art. 17 din Legea nr. 213/1998 care prevede că „statul şi unităţile administrativ teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţa gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice".
În consecinţă recunoaşterea acestui drept de folosinţă al reclamantei ar aduce atingere dreptului de proprietate al Statului Român fiindcă societatea în cauză nu se încadrează în dispoziţiile precizate.
Faţă de aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului şi respingerea petitului referitor la recunoaşterea dreptului de folosinţă în favoarea reclamantei.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece imobilul s-a construit în anul 1983 cu consimţământul statului iar recurenta invocă dispoziţiile unei legi ulterioare şi anume Legea nr. 213/1998. Totodată arată că timp de peste 20 de ani de când foloseşte imobilul proprietatea sa a achitat taxa pentru terenul folosit şi în consecinţă în mod eronat apreciază recurenta că s-ar aduce atingere atributului privind folosinţa terenului proprietate de stat.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport de motivul de recurs invocat, constată că în anul 1983, cu fonduri proprii, reclamanta a participat la construirea unui imobil compus din parter şi cinci etaje, la parterul căreia reclamanta deţine în calitate de proprietar o suprafaţă de 239 mp; acestei suprafeţe îi corespunde o cotă indiviză de 26/209 mp din terenul pe care se află imobilul.
Imobilul s-a construit pe un teren proprietate de stat, destinat acestui scop, iar de la data construirii până în prezent reclamanta a beneficiat de folosinţa cotei indivize corespunzătoare proprietăţii sale (26/0209 mp din terenul pe care se află construit imobilul) îndeplinindu-şi obligaţia corelativă de plată a impozitului pentru clădire şi teren.
Astfel fiind, curtea constată că prin atribuirea terenului destinat acestei construcţii statul, proprietar, a înţeles să transfere folosinţa terenului, pe perioada existenţei construcţiei, proprietarilor şi implicit reclamantei cu obligaţia achitării impozitelor aferente, ceea ce s-a şi întâmplat de la data construirii imobilului, 1983 până în prezent reclamanta exercitând în fapt dreptul de folosinţă solicitat prin acţiune.
Invocarea de către recurentă a unui text de lege adoptat la 5 ani după construirea imobilului şi anume art. 17 din Legea nr. 213/1998 este irelevantă deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 reclamanta avea folosinţa cotei indivize de teren pe care fusese con struit imobilul.
Faţă de considerentele înfăţişate Curtea constată că motivul de recurs este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Satu Mare în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1041 din 25 octombrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, în contradictoriu cu Cooperativa Meşteşugărească Igiena Satu Mare şi Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2004. Civil. Acţiune anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3719/2004. Civil. Actiune posesorie; daune;... → |
|---|
