ICCJ. Decizia nr. 3932/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3932/2004
Dosar nr. 266/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1109 din 1 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii I.S., M.D.C. şi T.D.C. împotriva pârâţilor P.M.B., D.I., A.F.I. şi S.C. H.N. SA, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie 1999 privitor la camerele nr. 5 şi 6 situate deasupra spaţiului comercial şi au fost obligate pârâtele să le lase reclamanţilor, în deplină proprietate, imobilul situat în Bucureşti, str. Academiei, compus din spaţiul comercial de la parter, camerele nr. 5 şi 6 situate deasupra spaţiului comercial, pivniţa de sub acelaşi spaţiu şi WC - ul din curte.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorii reclamanţilor au devenit proprietarii imobilului revendicat prin cumpărare în anul 1949, că bunul a trecut în proprietatea statului fără titlu şi deşi nu cădea sub incidenţa Legii nr. 112/1995 a fost cumpărat de pârâta D.I., care îl foloseşte ca spaţiu comercial şi care a avut cunoştinţă despre existenţa acţiunii în revendicare formulată de reclamanţi.
Apelul declarat de pârâta D.I. împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca tardiv, iar cel declarat de municipiul Bucureşti, ca nefondat, prin Decizia nr. 410 din 29 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs pârâţii P.M.B., reprezentat de primarul general şi D.I.
P.M.B. a susţinut prin recursul declarat că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece pârâta D.I. avea calitatea de chiriaş de la data de 16 ianuarie 1998.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că pârâta D.I. a devenit chiriaşă în imobilul situat în Bucureşti, str. Academiei, compus din 3 camere şi dependinţe, în baza contractului de închiriere nr. 10788 din 16 ianuarie 1998 spaţiu pe care l-a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind încheiat în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare nr. 5911/31434 din 28 aprilie 1999.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat la instanţa de fond, rezultă că spaţiul închiriat şi apoi vândut pârâtei D.I. nu are destinaţia de locuinţă, ci de spaţiu comercial, parterul şi subsolul fiind ocupat de S.C. M.R.S. SRL, iar mezaninul de S.C. A.I.C. SRL, astfel că nu putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin care a fost reglementată situaţia juridică a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.
Pe de altă parte, Legea nr. 112/1995 a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 1996, dată la care pârâta D.I. nu avea calitatea de chiriaş, contractul de închiriere fiind încheiat ulterior, respectiv la data de 16 ianuarie 1998, situaţie în care, au fost încălcate prevederile art. 9 din această lege.
Aşa fiind, temeinic şi legal au stabilit instanţele că este nul contractul de vânzare-cumpărare.
Prin recursul său, pârâta D.I. a susţinut că este cumpărător de bună-credinţă şi că întrucât apartamentul său nu are cutie poştală nu a primit comunicarea deciziei curţii de apel.
Şi acest recurs este nefondat.
Prin Decizia atacată cu recurs de pârâta D.I. a fost respins, ca tardiv apelul pe care aceasta l-a declarat împotriva sentinţei tribunalului.
În atare situaţie, nu pot fi analizate criticile formulate de recurentă vizând fondul litigiului, ci doar cea referitoare la tardivitatea apelului.
Pârâtei D.I. i-a fost comunicată sentinţa tribunalului la data de 17 iulie 2002 şi a expediat cererea de apel prin poştă la data de 9 august 2002, după expirarea termenului de 15 zile prevăzut în art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind şi întrucât pârâta nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, legal a procedat instanţa respingând apelul ca tardiv.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P.M.B. prin primarul general şi pârâta D.I. împotriva deciziei nr. 410 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3995/2004. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3924/2004. Civil. Litigiu munca. Recurs în... → |
|---|
