ICCJ. Decizia nr. 3995/2004. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3995
Dosar nr. 2045/2004
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 239 din 17 ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Federaţia Sindicatelor Miniere a Cuprului din România, în contradictoriu cu pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti şi în consecinţă: a dispus evacuarea pârâtei din sediul Casei de Cultură Meridian Club situată în sector 4 Bucureşti; a obligat pârâta să pună la dispoziţia reclamantei documentele financiar-contabile şi de administrare a imobilului.
În esenţă instanţa de fond a reţinut că, în raport de prevederile HG nr. 607 din 4 noiembrie 1993, nu s-a transmis în proprietatea pârâtei imobilul în litigiu potrivit Decretului-lege nr. 150 din 11 mai 1990 şi nu există vreun alt temei juridic pentru ca pârâta să poată invoca existenţa unui drept real şi implicit, a unui titlu în baza căruia să ocupe imobilul.
S-a mai reţinut că, în raport de prerogativele dreptului de administrare conferit de HG nr. 607/1993, conservarea, întreţinerea şi folosinţa imobilului în litigiu, reclamanta are nevoie de predarea tuturor evidenţelor contabile şi administrative reţinute de pârâtă, inclusiv contractele de închiriere şi de prestări servicii încheiate.
Tribunalul Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 2306 din 4 decembrie 2002, secţia a III-a civilă a respins apelul formulat de pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 239 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin HG nr. 607/1993 s-a conferit reclamantei Federaţia Sindicatelor Miniere a Cuprului, dreptul de administrare asupra imobilului în litigiu Casa de Cultură Meridian Club Bucureşti. Că în atare situaţie imobilul în litigiu nu a făcut obiectul HG nr. 149/1990 s-au a Decretului-lege nr. 150/1990 prin care a fost trecut în proprietatea pârâtei, patrimoniul fostei U.T.C.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. deoarece:
- Printr-o interpretare greşită a probelor administrate în cauză instanţele au ignorat faptul că în cauză nu există nici un protocol de predare-primire încheiat între Ministerul Culturii şi reclamantă, cu privire la imobilul în litigiu, protocolul fiind o condiţie imperativă pentru punerea în aplicare a HG nr. 607/1993 act administrativ de care se prevalează reclamanta;
- De vreme ce reclamanta nu a putut să prezinte titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu Casa de Cultură Meridian Club instanţele în mod greşit au dispus evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu, în condiţiile în care pârâta a făcut dovada dobândirii imobilului în litigiu ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 150/1990 (protocol încheiat la 21 august 1990 cu C.A.T.T.)
Recursul este fondat.
Obiectul litigiului ce se poartă între reclamanta Federaţia Sindicatelor Miniere a Cuprului din România şi pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, îl constituie evacuarea pârâtei din Casa de Cultură Meridian Club situată în sector 4 Bucureşti.
Pentru ca acţiunea în evacuare formulată de reclamantă să fie admisibilă se impune ca obiectul litigiului Casa de Cultură Meridian Club să aparţină reclamantei cu titlu de proprietate ori în administrare.
Hotărârea nr. 607 din 4 noiembrie 1993 privind trecerea unui imobil în administrarea Federaţiei Sindicatelor Miniere a Cuprului din România, de care se prevalează reclamanta în sensul că imobilul în litigiu Casa de Cultură Meridian Club situată în Bucureşti, sector 4 se află în administrarea sa potrivit art. 1 din actul normativ mai sus menţionat, nu conferă reclamantei dreptul de administrare, deoarece Ministerul Culturii la rândul său nu avea dreptul de administrare asupra imobilului în litigiu la data emiterii Hotărârii nr. 607/1993.
Ministerul Culturii nu a avut niciodată în administrare imobilul în litigiu deoarece Hotărârea nr. 149 din 16 februarie 1990 privind trecerea patrimoniului Uniunii Tineretului Comunist în administrarea unor ministere, organe centrale şi locale, prin art. 1 lit. a), a trecut în administrarea Ministerului Culturii, casele de cultură şi cluburile tineretului cu bunurile existente în dotarea acestora potrivit anexelor 1 şi 2, în mod provizoriu, însă anexele respective nu au fost niciodată publicate. Cum anexele respective nu au fost publicate înseamnă că dreptul de administrare asupra "caselor de cultură şi cluburilor tineretului" nu s-a transmis niciodată la Ministerul Culturii.
Mai mult, Hotărârea nr. 607/1993 prin art. 1 a condiţionat trecerea imobilului în litigiu din administrarea Ministerului Culturii în administrarea reclamantei Federaţia Sindicatelor Miniere a Cuprului din România, de întocmirea unui protocol de predare-primire între cele două părţi. Or, în cauză nu s-a întocmit un astfel de protocol între reclamantă şi Ministerul Culturii.
Protocolul invocat de reclamantă s-a încheiat între reclamantă şi Casa de Cultură Meridian Club. Faptul că pe adresa nr. 120 din ianuarie 1994 emisă de reclamantă prin care se transmite salutul reclamantei, Ministerul Culturii pentru transmiterea imobilului litigios în administrarea reclamantei şi pe care se află ştampila Ministerului Culturii nu conferă protocolului mai sus menţionat valoarea juridică, deoarece părţi în protocolul respectiv trebuia să fie, reclamanta şi Ministerul Culturii.
Mai mult, prin art. 2 şi art. 6 din Decretului-lege nr. 150 din 11 mai 1990, privind înfiinţarea fundaţiilor pentru tineret, bunurile inclusiv fondurile băneşti ce au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist, au trecut în proprietatea organizaţiilor de tineret nou înfiinţate. Art. 8 din acelaşi act normativ prevede că orice dispoziţie contrară prezentului decret-lege se abrogă. Deci, prevederea din art. 1 lit. a) cuprinsă în Hotărârea nr. 149/1990 a fost abrogată prin dispoziţiile cuprinse în Decretul-lege nr. 150/1990.
În sprijinul susţinerii potrivit căreia imobilul în litigiu nu a fost niciodată în administrarea Ministerului Culturii este şi Hotărârea nr. 391 din 10 aprilie 1990 privind administrarea provizorie a caselor, cluburilor şi bazelor de agrement pentru tineret de către Compania Autonomă de Turism pentru Tineret, care în art. 1 menţionează că se trec în administrarea provizorie a Companiei Autonome de Turism pentru Tineret, casele, cluburile şi bazele de agrement pentru tineret care au aparţinut fostelor comitete judeţene ale U.T.C.
Ca urmare a aplicării Decretului nr. 150/1990 s-a întocmit Protocolul din 21 august 1990 între Compania Autonomă de Turism pentru Tineret şi Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti.
Potrivit protocolului menţionat, Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, i-au fost predate, casele de cultură ce au aparţinut fostului U.T.C. Bucureşti, printre acestea aflându-se şi imobilul în litigiu cu subtitulatura "Tehnic – Club" situat în Bucureşti.
De altfel, din Memoriu ce cuprinde inventarierea fondurilor fixe din patrimoniul fostului U.T.C., rezultă că imobilul în litigiu a făcut parte din patrimoniul U.T.C. până la desfiinţarea acestuia, poziţia 5 anexa 41.
În contextul celor menţionate mai sus sunt şi prevederilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146 din 1 aprilie 2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru tineret, potrivit cu care, bunurile care au aparţinut la data de 22 decembrie 1989 fostei U.T.C., preluate de fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti, rămân proprietatea acestora, iar în cazul în care ulterior au căpătat o altă destinaţie, se reintegrează necondiţionat şi fără plată în patrimoniul fundaţiilor judeţene pentru tineret respective sau municipiului Bucureşti, ce se constituie ca succesoare de drept. De aceeaşi reintegrare beneficiază şi bunurile, care nu au fost preluate conform dispoziţiilor Decretului nr. 150/1990 şi care au trecut în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.
Prin urmare, din analiza sistematică în ordinea cronologică a actelor normative mai sus enunţate, rezultă că reclamanta nu a avut niciodată dreptul de administrare asupra imobilului în litigiu.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte, reţine că motivele de recurs invocate se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. şi în consecinţă, se va admite ca fondat recursul declarat de pârâta Fundaţia pentru Tineret a municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 2306 din 4 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează. Se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 239 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi pe fond se va respinge acţiunea de evacuare formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 2306/A din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârâta Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 239 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, şi, pe fond, respinge acţiunea de evacuare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3941/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3932/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
