ICCJ. Decizia nr. 4222/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4222

Dosar nr. 12402/2004

Şedinţa publică din 20 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 1997 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 113 din 14 februarie 1994 emisă de acesta prin care a fost sancţionată.

Prin sentinţa civilă nr. 824 din 8 septembrie 1998 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei sector 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5308 din 8 aprilie 1999 Judecătoria sector 2 Bucureşti a respins acţiunea.

Prin Decizia civilă nr. 16 A din 12 ianuarie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca tardiv apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei judecătoriei.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, înregistrat la 19 februarie 2004 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.

Prin încheierea din 26 mai 2004 secţia de contencios administrativ, a scos cauza de pe rol şi a trimis-o la secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constatând că din eroare dosarul a fost înregistrat la secţia de contencios administrativ.

Recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 16/A din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este nul urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă dacă legea nu dispune altfel.

Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs astfel cum dispune art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 306 alin. (1) din acelaşi cod recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepţia cazurilor prevăzute de alin. (2) respectiv când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs.

În cauză se constată că Decizia a fost comunicată la data de 2 februarie 2004 dar motivele de recurs nu au fost depuse nici până la termenul de judecată din 20 mai 2005.

Aşa fiind urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care nu sunt aplicabile dispoziţiile alin. (2).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei nr. 16 A din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4222/2004. Civil