ICCJ. Decizia nr. 4233/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4233
Dosar nr. 20235/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. 5600/2003 creditoarea SC I.A.G. SRL a chemat în judecată pe debitoarea P.D. şi terţul poprit SC G.A.S SRL, solicitând instanţei obligarea terţului poprit la plata sumei de ⅓ din veniturile prezente şi viitoare ale debitoarei, până la concurenţa sumei de 588.664.000 lei, amendarea terţului poprit, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ. şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin sentinţa civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu şi Decizia nr. 127/A/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 588.664.000 lei şi în temeiul acestor titluri executorii s-a început executarea silită în dosar nr. 87/2000 al executorului C.I., dar, pentru că, pe calea executării silite mobiliare nu s-a putut recupera creanţa, în data de 17 aprilie 2003, executorul judecătoresc a comunicat terţului poprit adresa de poprire, însă, acesta, nici în prezent, nu s-a conformat adresei de poprire.
În drept, s-au invocat prevederile art. 274 şi art. 460 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, debitoarea a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia perimării, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, întrucât, nu există titlu executoriu, pentru suma de 588.664.000 lei, şi nu se respectă dispoziţiile legale în materia executării silite.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3731, art. 379, art. 389, art. 390 şi art. 274 C. proc. civ.
Terţul poprit a formulat şi el întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică şi nelegală şi obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivareaa întâmpinării sale, terţul poprit a arătat că nu s-a conformat adresei de poprire, pentru că aceasta nu era însoţită de încuviinţarea prealabilă a instanţei.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 897 din 9 februarie 2004, a admis excepţia perimării executării silite şi a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea SC I.A.G. SRL, în contradictoriu cu debitoarea P.D. şi terţul poprit SC G.A.S SRL, dispunând desfiinţarea popririi din dosarul execuţional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
Instanţa a respins, ca nedovedită, cererea termenului poprit de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut din probatoriul administrat că:
Prin sentinţa civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu debitoarea a fost obligată să înceteze fabricarea produselor din sticlă care imită produsele fabricate de creditoare, iar în caz de refuz, să plătească suma de 300.000 lei, daune cominatorii, începând cu data de 19 mai 1998, până la executarea obligaţiei. De asemenea, debitoarea a fost obligată să retragă de pe piaţă toate produsele din sticlă fabricate prin imitarea produselor creditoarei şi să plătească acesteia cheltuieli de judecată în sumă de 2.102.500 lei.
Prin Decizia civilă nr. 127/A/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe.
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, potrivit art. 377 pct. 2 C. proc. civ, respectiv 4 februarie 2000, s-a născut dreptul de a cere executarea silită.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 385 din 17 februarie 2000 şi în registrul de executare silită sub nr. 87/2000, creditoarea a solicitat executarea silită a hotărârii judecătoreşti, investită cu formulă executorie.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 405 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de prescripţie pentru a cerere executarea silită, nu s-a îndeplinit, astfel că, prin încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2004, instanţa a respins această prescripţie.
La dosarul cauzei, au fost depuse copiile actelor de executare întocmite în condiţiile reglementării existente înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 138/2000.
Din succesiunea acestor acte de executare şi din cuprinsul adresei nr. 78/2000 din 27 noiembrie 2003 a Biroului executorului judecătoresc C.I., rezultă că ultimul act de executare silită, înainte de cererea de înfiinţare a popririi este datat la 17 aprilie 2000 şi reprezintă proces verbal de sechestrare definitivă.
Ulterior, la data de 14 aprilie 2003, creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc, solicitând continuarea executării silite mobiliare şi imobiliare, cât şi poprirea conturilor debitoarei.
S-a emis adresa de poprire, în condiţiile art. 451 C. proc. civ. şi s-a făcut dovada că debitoarea este angajată a terţului poprit SC G.A.S. SRL.
Deşi creditoarea a susţinut că a manifestat diligenţa necesară şi stăruinţă în continuarea executării silite, nu a făcut dovada că în perioada 17 aprilie 2000 – 11 aprilie 2003 a efectuat vreun act care să întrerupă termenul de perimare.
Având în vedere dispoziţiile art. 389 C. proc. civ. şi faptul că de la data de 17 aprilie 2000, dată la care s-a îndeplinit ultimul act de executare, instanţa urmează să admită excepţia perimării executării silite şi să respingă cererea de validare a popririi, desfiinţând poprirea în dosarul execuţional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
Deşi terţul poprit SC G.A.S. SRL a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel că cererea va fi respinsă, ca nedovedită.
Împotriva aceste sentinţe a formulat apel creditoarea SC I.A.G. SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi rejudecându-se cauza în fond să se pronunţe o nouă hotărâre, în sensul admiterii cererii apelantei de validare a popririi, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de ambele instanţe.
Curtea de Apel de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1194/A/2004 din 2 septembrie 2004 a admis, ca fondat, apelul formulat de către creditoarea SC I.A.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu şi, în consecinţă.
A anulat sentinţa atacată şi, procedând, la judecata cauzei, a solicitat poprirea înfiinţat în dosarul execuţional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
A respins cererea privind amendarea terţei lui poprit.
A obligat pe debitoarea P.D. să plătească creditoarei apelante SC I.A.G. SRL suma de 16.627.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi apel.
S-a reţinut că apelul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În baza titlului executor din 4 februarie 2000, la data de 17 februarie 2000, se formulează cererea pentru executarea silită mobiliară şi imobiliară asupra bunurilor debitorilor.
La prima cerere de executare silită s-a formulat contestaţie de către debitoarea intimată urmărită, contestaţia fiind soluţionată irevocabil, la data de 8 martie 2002.
Întrucât debitoarea urmărită era insolvabilă, contestatoarea a formulat o nouă cerere de executare silită prin poprire, asupra conturilor acesteia.
În data de 8 aprilie 2003, cererea de executare silită prin poprire a fost înregistrată la dosarul executorului judecătoresc.
În data de 16 aprilie 2003 se comunică debitoarei P.D. adresa de poprire, iar terţul poprit este înştiinţat la data de 17 aprilie 2003.
În data de 15 iulie 2003 se introduce la instanţa de judecată cererea de validare a popririi datorită faptului că terţul poprit a refuzat să se conformeze adresei de poprire.
În data de 9 februarie 2004, cererea de validare a popririi este respinsă prin sentinţa apelată.
Instanţa de fond nu a observat faptul că în baza aceluiaşi titlu executoriu au fost pornite mai multe executări silite, respectiv s-a solicitat iniţial executarea silită mobiliară şi imobiliară asupra bunurilor debitorilor prin cererea promovată la data de 17 februarie 2000 şi, ulterior, prin cererea de poprire.
Raţionamentul primei instanţe este contradictoriu, considerând că executarea silită nu este prescrisă, însă, anulează pretenţiile creditoarei cu motivarea că a intervenit perimarea.
Faţă de cele arătate, instanţa în baza art. 297 alin. (1) C. proc. pen. va anula hotărârea atacată şi, evocând fondul cauzei, să valideze poprirea înfiinţată în dosarul execuţional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I. şi să se respingă cererea de amendare a terţului poprit, nefiind făcută dovada relei credinţe.
Debitoarea P.D. va fi obligată, în baza art. 274 C. proc. civ., la 16.627.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs debitoarea P.D., invocând încălcarea, în mod evident, a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Constând în admiterea apelului fără o motivare şi ignorarea necesităţii de a se pronunţa asupra excepţiei perimării executării silite şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în lipsa de temei legal, a soluţiei, pronunţate, cu încălcarea flagrantă a legii.
În dezbaterea motivelor de recurs, se arată în primul rând că deşi reţine cronologic succesiunea actelor de executare, motivează pueril că " instanţa de fond nu a observat că în baza aceluiaşi titlu executoriu, au fost pornite mai multe executări silite".... şi nu precizează aspectul esenţial, şi anume, acela că ultimul act de executare a creditoarei a fost în data de 17 aprilie 2000, urmat de cererea de înfiinţare a popririi, în data de 8 aprilie 2003,dată la care, prima cerere era perimată, conform art. 389 C. proc. pen.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs debitoarea arată că şi-a executat obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, până la 17 aprilie 2000, încât cu rea-credinţă s-a trecut la executarea daunelor cominatorii, prin executarea perimată şi prin cea de-a doua cerere, făcută după aproape 3 ani, fără vreun motiv.
La recursul debitoarei, a introdus întâmpinare creditorul susţinând că acesta este nefondat deoarece, în speţă, au fost acte de executare succesive, la 8 aprilie 2003, cerere de poprire, la 16 aprilie 2003, comunicarea către debitoare, a adresei de poprire, la 17 aprilie 2003, adresa de înştiinţare a terţului poprit, la 15 iulie 2003, cererea de validare a popririi, cerere, respinsă la 9 februarie 2004. Că, între toate aceste acte succesive, nu există întreruperi mai mari de 6 luni, pentru a opera perimarea.
Greşeala de apreciere a recurentei debitoare ca de altfel şi a instanţei de fond, se bazează pe eronata apreciere a termenului de la care ar curge perimarea, considerând, ca ultim act de executare, procesul verbal de sechestru din 17 aprilie 2000. Nu s-a observat ori nu se acceptă faptul că în baza aceluiaşi titlu executoriu, au fost pornite mai multe executări silite, respectiv, s-a solicitat iniţial executarea silită mobiliară şi imobiliară asupra bunurilor, la data de 17 februarie 2000, în baza titlului pus în executare şi, ulterior, cererea de precizare.
Pe cale de consecinţă, în noua cerere de executare silită prin poprire, calcularea termenului de perimare a popririi nu trebuia să fie raportat la data unui act de executare îndeplinit într-o modalitate de executare silită.
Chiar dacă între cele două cereri de executare silită a trecut un termen mai mare de 6 luni, perimarea priveşte exclusiv, cererea primă de executare silită imobiliară rămasă în nelucrare şi nu noua noastră cerere de executare silită prin poprire, mai cu seamă că sub rezerva nepopririi, titlul executoriu, se poate executa, prin facerea unei noi cereri.
Cu referire la al doilea motiv de recurs invocat de debitoare, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în aceea că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea ori cu aplicarea greşită a legii, în întâmpinare, se apreciază că netemeinicia acestuia este vădită, atâta timp cât toate apărările debitoarei recurente, cu privire la valabilitatea titlului şi la întinderea acestuia trebuiau valorificate în cadrul unei contestaţii la executare şi nicidecum în dosarul cererii de validare a popririi, deoarece instanţa nu a fost investită în acest sens, atribuţiile acesteia rezumându-se, în cazul de faţă, la a verifica, dacă terţul poprit datorează sume de bani debitoarei şi, în caz afirmativ, să valideze poprirea, potrivit art. 460 C. proc. civ.
Mai mult, chiar dacă s-ar pune în discuţie întinderea titlului, devin incidente prevederile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ., care arată că " în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii, chiar dacă, potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ., pentru acesta, ar fi nevoie de o deosebită socoteală", aşa încât executorul judecătoresc a avut, în speţă, deplina competenţă de a calcula suma totală a daunelor şi de a o reactualiza, potrivit legii.
Întâmpinarea conchide, în sensul respingerii recursului.
Analizând criteriile formulate prin recurs, ca şi obiecţiunile părţii intimate, în raport de probele dosarului, Curtea de Apel constată că recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia este fondat, impunându-se casarea acesteia şi respingerea apelului SC I.A.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.
Astfel, instanţa de recurs, constată că, în speţă, pentru soluţionarea corectă a cauzei, interesează nu existenţa vreunui termen de peste 6 luni scris între actele de procedură făcute în cadrul procedurii de executare a titlului prin procedura popririi, începută, la mai mult de 3 ani, de la devenirea executorie a sentinţei civile nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, ceea ce ar atrage perimarea acestei proceduri, ci, aşa cum a stabilit prima instanţă, dacă este ori nu, perimată, prima procedură de executare, începută de creditor, în funcţie de existenţa ori neexistenţa perimării acestei proceduri, fiind prescris ori nu dreptul de executare a creanţei prevăzută de titlul executoriu.
Or, din dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că sentinţa civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, ce se invocă a fi titlul de executat, a rămas definitivă, dobândind forţă executorie, de la data pronunţării de către Curtea de Apel Alba Iulia a deciziei civile nr. 127/A din 4 februarie 2000, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul debitoarei.
În raport cu data de 4 februarie 2000, la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, cererea de executare silită făcută de creditoare, la 17 februarie 2000, a fost introdusă în termen.
Pe baza cererii de executare a titlului şi în executarea acestuia, la data de 17 aprilie 2000, s-a instrumentat un proces verbal de sechestru definitiv, proces verbal ce constituie ultim act de executare, până la data de 11 aprilie 2003, dată la care creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc, pentru continuarea executării, inclusiv, prin poprire.
Lăsarea în nelucrare, a cererii de executare, în perioada 17 aprilie 2000 – 11 aprilie 2003, face ca prima cerere de executare să fie perimată în temeiul art. 389 alin. (1) C. proc. civ., încât, actele de executare făcute în acea executare silită, nu-şi mai pot produce vreun efect juridic.
Practic, actele de executare, la care ne-am referit, fiind perimate, sunt ca şi inexistente, încât, aceasta determină ca cererea de continuare a executării silite, făcută de creditor, la 11 aprilie 2003, trebuia tratată de instanţa de apel, ca o cerere independentă, verificându-se, dacă la data introducerii ei, executarea titlului nu era prescrisă.
O astfel, de verificare ar fost de natură să arate că sentinţa civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, definitivă, prin Decizia civilă nr. 127/A din 4 februarie 2000 putea fi executată silit, până la 4 februarie 2003 şi că cererea introdusă la 11 aprilie 2003 pentru continuarea executării mobiliare şi imobiliare cât şi prin poprire, se situează, în timp, după împlinirea termenului de prescripţie a executării civile.
Rezultă astfel, că în mod greşit, prin Decizia pronunţată, Curtea de Apel de Apel Alba Iulia a admis apelul creditorului, al cărui titlu executoriu era prescris.
De altfel, deşi, n-a spus-o expres, calculând greşit termenul de prescripţie, de la primul act de executare şi nu de la naşterea dreptului de executare silită, prima instanţă a intuit nelegalitatea cererii de poprire, făcute în continuarea executării perimate, a respins, în mod corect, cererea de validare a popririi, dispunând desfiinţarea popririi, în dosarul execuţional, soluţie, ce se impune, a fi menţinută.
În consecinţă, aşa cum s-a arătat, Curtea va admite recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia pe care o va casa şi va respinge apelul formulat de creditorul SC I.A.G.SRL împotriva sentinţei civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel va trebui să oblige pe intimata creditoare la cheltuieli solicitate şi dovedite, de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o casează şi respinge apelul formulat de creditoarea SC I.A.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.
Obligă pe intimata creditoare SC I.A.G. SRL să plătească 30.645.000 lei recurentei debitoare P.D., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4952/2004. Civil – | ICCJ. Decizia nr. 391/2004. Civil. Stabilire competenţă. Recurs → |
|---|
