ICCJ. Decizia nr. 4461/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4461
Dosar nr. 8719/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2000, reclamanţii: R.I.C.T. şi R.P. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti şi SC T.A. SA Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtele să fie obligate să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 183 mp ce a fost situată în Bucureşti, sau să li se acorde o suprafaţă de teren într-o zonă similară. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenului şi a construcţiei demolată abuziv.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că autorii lor, R.D. şi R.I. au fost proprietarii unei suprafeţe de teren de 183 mp şi ai unei construcţii situate în fosta stradă F. nr. 42, imobil ce a fost preluat în mod abuziv.
Construcţia a fost demolată, iar terenul, parţial acoperit cu obiective de utilitate publică, iar pentru diferenţa de teren nu există o nouă declaraţie de utilitate publică, este liber şi poate fi restituit.
Au mai arătat că sunt unicii moştenitori testamentari şi legali ai autorilor lor.
În dovedirea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reclamanţii au solicitat, iar instanţa de fond a admis proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară ce a fost efectuată de expertul inginer V.G. care a concluzionat că amplasamentul actual al terenului fostului imobil din Bucureşti, str. F. nr. 2, în suprafaţă de 183 mp este identificat pe platoul situat la nord de B-dul OG şi est de ieşirea din Pasajul Mărăşeşti şi este liber.
Prin sentinţa civilă nr. 1577 din 22 octombrie 2001 (ulterior rectificată prin încheierea din 20 decembrie 2002) Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC T.A. SA să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 183 mp individualizat conform raportului de expertiză şi schiţei ce fac parte integrantă din hotărâre.
A mai obligat pe pârâte la 2 milioane lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, în prezent acesta este liber şi nu este inclus în planul urban de sistematizare, fiind îndeplinite cerinţele art. 480 C. civ.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care prin Decizia nr. 446 din 23 octombrie 2003, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii apelului şi a respins ca nefondat apelul formulat de Primăria Municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Bucureşti reprezentată de Primarul General invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine că în mod greşit instanţa de apel i-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât conform Legii nr. 215/2001 o atare calitate o are Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Mai susţine că în mod greşit acţiunea reclamanţilor a fost admisă întrucât scopul exproprierii a fost realizat şi în consecinţă, terenul nu trebuia restituită, iar recurenţii-reclamanţi trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită.
Într-adevăr, conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, administraţia publică a Municipiului Bucureşti se realizează de către consiliile locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca autorităţi deliberative, precum şi de către primarii sectoarelor şi primarul general al Municipiului Bucureşti ca autorităţi executive.
Rezultă aşadar că Primarul General ca funcţie executivă, reprezintă atât Municipiul Bucureşti, cât şi Primăria Municipiului Bucureşti, în egală măsură.
De altfel, la data de 26 iunie 2000 când a fost introdusă cererea introductivă de instanţă, calitatea procesuală de pârâtă a Primăriei Municipiului Bucureşti era în concordanţă deplină cu Legea nr. 69/1991 atunci în vigoare, Legea nr. 215/2001 invocată de recurentă intrând în vigoare în anul 2001, ulterior sesizării instanţei. De altfel, recursul este declarat de către Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată legal de primarul general, ceea ce atestă, odată în plus, caracterul nefondat al criticii formulate.
Susţinerea conform căreia cauza dedusă judecăţii trebuia soluţionată conform procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită.
În raport cu data introducerii acţiunii, 26 iunie 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), instanţa nu putea soluţiona cauza decât în raport de temeiul juridic invocat (respectiv art. 480 C. civ.) pentru că, altfel, ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Într-adevăr, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând însă alege calea prezentei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Rezultă, aşadar, că legiuitorul a lăsat la dispoziţia persoanei îndreptăţite dreptul de a alege calea acestei legi, caz în care poate renunţa la judecată sau solicita suspendarea cauzei înregistrată anterior Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, instanţa nu putea să determine judecarea litigiului în cadrul juridic prevăzut de legea specială (cum susţine recurenta) în situaţia în care reclamanţii au precizat că nu înţeleg să uzeze de prevederile legii noi.
Se constată, aşadar, că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată corect de instanţă având în vedere prevederile art. 480 C. civ.
Nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia scopul exproprierii s-ar fi realizat, în condiţiile în care, aşa cum în mod just au reţinut şi instanţele, terenul este liber şi nu este inclus în planul urban de sistematizare.
Drept urmare, pentru considerentele expuse, recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 446 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4471/2004. Civil. Despagubiri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4466/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
